Maine, 21 noiembrie, la crestini-ortodocsi este o mare sarbatoare dedicata Maicii Domnului. Sunt sigura ca cele ce sunt mame vor avea motive de a-si trimite gandul de recunostinta sau de rugaciune, catre Inalt.
Azi dimineata cand plecam la serviciu, am auzit urmatorul dialog telefonic purtat de o tanara pe care am apreciat-o ca avand 17 ani. Spunea : "A adus Andreea niste lapte si am gustat. Nu mi-am dat seama.". Cuvintele singure nu spun mare lucru. Mai ales la lectura. Dar ingrijorarea cu care au fost exprimate, spaima ce a fost transmisa prin ton, nu pot fi redate. Mie mi-au taiat respiratia. Si m-am gandit : cata frica de "pacat", cat de mare este sentimentul de vinovatie la aceasta tanara, daca faptul ca a luat o gura de lapte la inceputul postului o inspaimanta? Sau era prima data cand incerca aceasta experienta? Acesta este singurul aspect al unei perioade din an pe care il manifesta? Care este relatia ei cu Divinul din ea? Asa il percepe? Este cel mai sigur mod de a te indeparta de tine insuti, de Divinitatea din tine.
Am mai spus : nimic din ceea ce facem nu facem pentru altcineva. Nici macar atunci cand facem parastase. O facem pentru ca sufletul nostru nu si-ar gasi linistea de n-am face-o. Spunem " Nu pot sa las sa treaca ziua fara sa impart ceva.". Nu pot. Asta spun. Eu, nu pot. Sufletul meu stie ca este necesar s-o fac. N-as avea liniste.
Scopul unui post, acesta este, in primul rand: sa ma sensibilizeze, sa ma faca pe mine mai bun receptor al mesajelor transmise de Divinitate. Dupa un post-de mancare, de ganduri, de sentimente- ne simtim mai usori, mai calmi, mai buni, mai armoniosi, mai intuitivi. Mai impacati cu noi insine. Si putem auzi mai bine ceea ce ne spune sufletul. Iar sufletul este cel mai aproape de Dumnezeul din noi. Deci postul, nu face decat sa ne aduca mai aproape de Dumnezeu. Nu ca si-ar schima El locul. Dar noi avem capacitatea de a-L percepe mai usor. De a-L simti mai aproape. Si cum in aceste vremuri tulburi avem nevoie de sprijin pentru a nu cadea, chiar daca ne clatinam, puterea interioara este farul calauzitor.
Nu "trebuie" sa tinem post ori sa facem ceva anume. Nu trebuie nimic. Pentru ca acest "trebuie", folosit cu sens de constrangere nu va aduce decat reversul- respingerea, anularea cerintei.
Dar cand stiu ca "este necesar" ,sau ca "este bine" sa fac un anume lucru, inteleg ca-mi foloseste.
La fel ca utilizarea conjunctiei "daca" ce ne conditioneaza viata "trebuie" ne poate subjuga pana la sufocare. Cititi cu voce tare urmatoarele afirmatii si vedeti cum se simte corpul vostru:
"Trebuie sa mergi la biserica pentru ca se face Sf. Maslu".
Si :" Este bine sa mergi la biserica pentru ca se face Sf. Maslu." Incercati mai ales in raport cu copiii sa inlocuiti pe imperativul "trebuie" cu blandul, intelegatorul, caldul "este bine sa". Vor raspunde mult mai bine solicitarilor chiar si cand nu au chef.
Acum multi ani cand am mers in mod constient, din vointa proprie la biserica, am facut-o pentru ca voiam sa stiu. Voiam sa stiu de ce te simti bine cand stai la unele slujbe? Si in unele biserici. De ce vin oameni de orice pregatire, din orice categorie sociala si cer ajutor unui preot? De ce Nicolae Steinhard a trecut de buna voie, in plina maturitate intelectuala, de la religia iudaica la cea crestina? De ce Rudolf Steiner vorbeste de Christos aratand legatura dintre el si Constiinta Christica?
De ce slujba de Sf. Maslu poate aduce vindecarea sau linistea? Dar si intr-un caz si in celalalt, bolnavul are de castigat. Acolo unde prin boala/suferinta, sufletul a ajuns la intelegerea care-i trebuia, dupa o slujba, poate interveni vindecarea. Nu spontan. Dar apar semne vizibile de bine si se recupereaza.
In cel de-al doilea caz, chiar daca bolnavul paraseste aceasta lume, o face LINISTIT, impacat. In special pentru bolnavii cronici, de multe ori mai greu de dus decat boala fizica, este durerea sufleteasca. Iar mintea umana nu poate face fata la doua suferinte atat de mari. Si atunci Sf. Maslu poate limpezi.
La un moment dat, un medic pe care il cunosteam bine, a fost diagnosticat cu leucemie. Boala avansa foarte repede. Dincolo de boala fizica, durerea cea mai mare era legata de o relatie incordata cu copiii. Am transmis unei rude sa mearga pentru el vinerea la slujba de Maslu pentru ca sigur, cel putin linistea sufleteasca si-o va gasi. Dupa a doua saptamana, isi recapatase starea de bine si, desi nu a putut fi salvat, a plecat din aceasta lume impacat. Isi rezolvase relatia cu copii.
Este o mare greseala sa asociem cunoasterii crestine, manifestarea umana a unor slujitori. Intrebati-va si adresati intrebari Vietii, Universului. Cu siguranta veti gasi raspunsurile necesare.
Va doresc doar vise inspiratoare si un somn odihnitor.
Va astept sa ne Re-vedem in Sfera Iubirii.
saphhires7
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu