Despre Copii

" Iar o femeie care purta un prunc in brate spuse: - Vorbeste-ne despre Copii.

 Si el glasui:

"Copiii vostri nu sunt copiii vostri.

Ei sunt fiii si fiicele  dorului Vietii de ea insasi indragostita.

Ei vin prin voi, dar nu din voi,

Si, desi sunt cu voi, ei nu sunt ai vostri.

 Puteti sa le dati dragostea, insa nu si gandurile voastre,

Fiindca ei au gandurile lor.

Le puteti gazdui tupul dar nu si sufletul,

Fiindca sufletele lor locuiesc in casa zilei de maine, pe care voi nu o puteti vizita nici chiar in vis.

Puteti nazui sa fiti ca ei, dar nu cautati sa-i faceti asemeni voua,

Pentru ca viata nu merge inapoi, nici zaboveste in ziua de ieri.

Voi sunteti arcul din care copiii vostri, ca niste sageti vii, sunt azvarliti.

Pe drumul nesfarsirii Arcasul vede tinta si cu puterea Lui va incordeaza, astfel ca sagetile-I sa poata zbura iute si departe.

Si puterea voastra, prin mana Arcasului, sa va aduca bucurie, 

Caci precum El iubeste sageata calatoare, tot la fel iubeste si arcul cel statornic."

"Profetul"- Kahlil Gibran

Nu-i asa ca nu prea seamana cu mentalitatea clasica despre ce reprezinta copilul pentru noi? Nu-i asa ca privind cu Sufletul semnificatia termenului de "copil" vedem, intelegem ca este MULT MAI MULT  decat obiectul posesivitatii noastre? 

V-ati intrebat de ce nu se poate stabili cu exactitate data nasterii unui copil chiar daca se stie exact data conceperii? Dar ca poti spune EXACT data nasterii cand calculezi de 7 ori cate 40 de zile de la  data conceperii? Am o prietena care poate confirma. Si care a verificat  teoria aceasta la toate prietenele care au tinut minte data de conceptie si au nascut natural.

"Copilul meu este doar al meu";  "Copilului meu sa-i fie bine, el sa aiba, nu ma intereseaza restul";  "Abia  

ne-am casatorit, sa ne luam apartament/casa si apoi AM SA FAC un copil; "In nici un caz n-as infia un copil", etc. Sunt expresii cunoscute? Le-ati mai auzit? Sau ceva similar?

Prin contrapondere la aceste afirmatii, va sunt cunoscute altele de genul: " Am nascut dupa 15 ani de casnicie dupa ce-am incercat tot ce s-a putut. N-am avut nici un avort. Cand ne-am hotarat sa infiem un copil si aproape facusem actele, am ramas insarcinata."

Sau: "Mi s-a spus ca nu pot avea copii. Am o problema a uterului si nu poate avea loc fertilizarea. Am fost disperata. Dupa un timp, cand am acceptat ideea, am ramas gravida."

Ori: " Eram de cateva luni casatoriti si am ramas insarcinata. Ne-am gandit ca este prea devreme pentru un copil si am  avortat. Apoi, n-am mai ramas. Am incercat de toate- si fertilizare in vitro. De 2 ori. Nu s-a prins. Am renuntat si am inceput sa merg pe la biserici de care auzeam ca ar fi "bune". Dupa un an de dat acatiste si mers la slujbe de curatare, am ramas insarcinata. Si acum avem aceasta minune de baiat".

Si altele asemanatoare.  V-ati intrebat de ce medicina este limitativa - nu doar in acest domeniu, dar mai ales aici- cand este vorba de concepere si nastere de copii? Ati facut vreodata legatura intre modul in care priviti subiectul "copil" si blocajele,  problemele, incercarile, greutatile prin care treceti si totusi nu "sunteti binecuvantati cu copii"? 

V-ati intrebat de ce ramane o femeie insarcinata dupa ce s-a hotarat sa adopte un copil? Sau dupa ce afirma ca n-o mai intereseaza cariera, nu mai este pe primul loc si vrea sa devina mama?

Sau cand inceteaza sa-si priveasca partenerul ca pe un obiect de placere, un subordonat care trebuie sa faca ce vrea ea, cand vrea ea, cum vrea ea. Cand inceteaza sa se comporte imatur, sa gaseasca  motiv de discutie pentru orice fleac. Cand pierde din vedere frumusetea exprimarii unui sentiment cald, a  daruirii unui zambet sincer, a oferirii bucuriei  reintalnirii cu partenerul, dupa o zi de munca. 

De fiecare data este trecuta, depasita, bariera posesivitatii, a egoismului si egoului exacerbat. In momentul in care intelegi ca tu ca om simplu -DOAR om - fara sa accepti ca exista Divinitatea in tine si ca Ea, Divinitatea are puterea de a CREA, nu doar de A FACE- nu poti face un copil, jumatate din subiect este rezolvat. Expresia "fericiti cei saraci cu duhul" poate nicaieri nu se aplica mai bine ca in acest caz. Este vorba de  duhul /sentimentul- mandriei, al inganfarii. "Eu fac copii", "eu raman insarcinata", "eu vreau copii", "eu hotarasc cand sa raman insarcinata". Cand ratiunea, controlul pe care vrem sa-l  aplicam Vietii ne domina  insasi viata, lucrurile nu ies cum am vrea.

Cand intelegem ca Natura, cea care contine  flora, fauna, omul, aerul, focul, reprezinta un tot si ne influenteaza, cand depasim egoismul uman si intelegem cat de usoara ne poate fi viata daca  acceptam sa cerem ajutorul, atunci, da, putem spune ca suntem fericiti.

V-ati intrebat de ce in epoca actuala la cuplurile cu varsta intre 25-35 de ani se intalnesc cele mai multe cazuri de infertilitate? De ce in urma cu  30 de ani nu exista aceasta situatie?  Si de ce  in acelasi timp sunt tot mai multi copii abandonati?

Acum suntem prea  mult "eu si restul", ne-am izolat unul de altul, ne imprietenim/ne casatorim pe  criteriu de nevoi/ necesitate/ calcul. Ce putem obtine unul de la altul. Ce poate sa-mi ofere celalalt. Cati bani castiga el sau parintii. Ce avere are ea sau ce functie are tatal.

Planific in cati ani imi fac o cariera, imi mobilez casa, imi schimb masina si apoi vreau copii. Iar cand " vrei" nu-i obtii. Excludem posibilitatea adoptiei pe criteriul "copilul meu imi va semana" , "nu pot iubi decat un copil al meu" (la fel spun-masina mea, casa mea, telefonul meu, etc). Uit ca este un sufletel, ca se dezvolta in prezenta dragostei, ca are destinul propriu, ca rolul meu ca parinte este doar de a proteja, de a -l ajuta sa invete sa se descurce singur pentru a-si implini destinul pentru care s-a nascut. Aici seamana rolul parintelui cu cel al unei pasari: inceteaza rolul mamei-pasare in momentul in care puiul a invatat sa zboare si sa-si faca rost singur de hrana.

Viata nu face nimic la voia intamplarii. Copiii abandonati sunt spirite care au ales sa vina in lume in aceste conditii pentru noi, cei mai putin generosi.  Ca sa nu spun chiar egoisti. Pentru noi cei ce avem un mare grad de  posesivitate. Pentru a ne ajuta sa crestem spiritual prin depasirea  unei puternice prejudecati. Prin invatarea acceptarii. Prin acceptarea  unui mister al Vietii pe care noi nu il putem-inca!-intelege.

Copiii nascuti "neprogramati" sunt copii speciali. Pentru ca parintii au fost total deschisi unul fata de altul, s-au gandit doar la relatia lor si nu au inclus  rationamentele si calculele in viata lor. Au permis Divinitatii sa se manifeste in toata splendoarea sa. Ati putea spune ca Divinitatea/ Dumnezeu poate orice. Da, dar tot Ea ne-a dat o puternica lege pe care nici Ea n-o incalca: a liberului arbitru. Apoi suportam consecintele. Nu intra cu forta in  casa sufletului nostru. Doar cand lasam usa deschisa.

Doar noi oamenii cream dependenta de noi insine la copiii nostri. 

Cand am luat repartitia la absolvirea facultatii, desi puteam sa aleg o localitate aproape de casa (47 de km), pentru ca  mama se incadra in categoria mamelor posesive, am vrut sa fug cat mai departe. Si am ales un oras la aproape 350 de km distanta de casa mea.

Am simtit ca supraprotectia pe care mama mi-o arata, in loc sa ma ajute se intorcea impotriva mea. Nu ma puteam dezvolta ca om. Nu puteam sa vad ce sunt in stare sa fac, daca sunt in stare, pentru ca nu mi se permitea sa iau nici o decizie. Nici o mama care vrea sa ia  din fata copilului ei orice greutate a vietii nu va accepta ca aceasta supragrija ii face rau copilului. Ea spune ca-l iubeste. Da, o iubire egoista. Neimplinita pe alte planuri. Si ajunge ca baiat, la 40 de ani, sa nu aiba nici o relatie stabila, sa nu se poata insura pentru ca nici o fata nu este suficient de buna pentru fiul ei. Iar el, care ani de zile nu a avut puterea sa se opuna deciziilor mamei, n-o va face nici acum. 

Nici eu n-am infruntat-o pe mama pentru ca n-as fi putut. Stiam ca nu pot. Nici sa exprim, nici sa ma fac ascultata. Dar am fost constienta de cat sufeream si am luat o hotarare fara sa intreb. Viata a dovedit ca am facut bine. Nu ai cum sa gresesti cand decizia pe care o iei este buna pentru ambele parti.

Explicatie: mama posesiva. Copilul nu poate sa-si cunoasca potentialul. Nu se dezvolta. Mama este cea care ii opreste aceasta dezvoltare. Copilul nu-si poate implini destinul. Mama este cauza. Nu intelege asta. In ochii Divinitatii, greseste pentru ca intervine in evolutia unui spirit.  Cand spiritul se rupe de aceasta legatura de dependenta, salveaza si pe mama, se salveaza si pe el. Nu este vorba de neascultare. Este vorba de a-ti manifesta puterea pentru a creste din punct de vedere spiritual. 

In cazul in care  copilul nu face singur ruptura, Viata o va face in locul lui. Printr-o durere puternica- pierderea mamei, sau  plecarea lui ca spirit din aceasta lume, sau o boala grava data lui, sau mama are o nora/ginere exact opusul copilului. Pentru a  se forta departarea.

Tot in jurnalul meu de la 16 ani am gasit scris ca " Stiu ca pe mine ma poti domina fizic  dar sufletul n-o sa mi-l stapanesti niciodata". Si ma gandeam ca  nimeni nu te poate atinge in interior daca tu nu-i permiti. Aceasta m-a ajutat mai tarziu.

Va doresc sa va reamintiti mereu ca cei pe care ii numiti copiii vostri sunt comori ale Cerului ce v-au  fost oferite spre pastrare. Apoi le  dati Vietii pentru a se implini.

Va astept sa ne Re-intalnim in sfera Iubirii.

sapphires7

Despre casatorie

"V-ati nascut impreuna si impreuna veti ramane pentru totdeauna.

Veti ramane impreuna pana ce albele aripi ale mortii va vor  imprastia  zilele.

Da, veti ramane impreuna pana si in tacuta memorie a lui Dumnezeu.

Dar e bine sa existe spatii in acest impreuna al vostru.

Pentru ca vanturile cerurilor sa poata dansa printre voi.

Iubiti-va unul pe altul, dar nu faceti din iubire opreliste.

Fie, mai degraba, o mare  valurind intre tarmurile sufletelor voastre.

Umpleti-va, unul altuia, cupa, dar nu beti dintr-o singura  cupa.

Impartiti-va painea, dar nu mancati aceeasi bucata.

Cantati si dansati veseliti-va laolalta, dar faceti ca fiecare  sa ramana singur,

Intocmai cum  strunele lautei sunt singure,  in timp ce vibreaza in aceeasi armonie.

Daruiti-va inimile, fara a le lasa, insa, una in paza celeilalte,

Pentru ca numai mana vietii va poate cuprinde inimile,

Si tineti-va alaturi, dar nu chiar asa aproape, 

Caci coloanele templului inaltate-s la anume distanta,

Iar stejarul si chiparosul nu cresc unul in umbra celuilalt".

"Profetul" de  Kahlil Gilbran- Despre Casatorie

Nu-i asa ca vazuta astfel, casatoria nu mai este o inchisoare? Nu mai are posesivitate, gelozie, atasament? Dar are respect, intelegere, acceptare?

Nu-i asa ca idei exprimate aici le-ati auzit la propria cununie religioasa sau cand ati fost martori la un asemenea eveniment? Si totusi, aceste versuri  au vazut  lumina tiparului dupa 25 de ani de slefuire cu migala a cuvintelor. Autorul a inceput scrierea la 15 ani -in 1898- iar la tipar a dat cartea in 1923. Nu-i asa ca pare de necrezut in epoca actuala, "moderna" ca o carte sa fie scrisa in 25 de ani? Si totusi autorul se intreba, pentru ce a scris si alte carti inaintea acesteia? Pentru ca el s-a nascut doar pentru a suferi si a scrie aceste versuri. 

Cati dintre noi ne mai gandim sa facem ceva unic?  Unic in sensul  sublim al cuvantului. Ca despre unicitate poti vorbi si in cazul unei crime. 

Cati ne gandim-indiferent de varsta-  sa investim in noi? Este singura investitie ce nu se pierde. Oriunde ati fi, o luati cu voi.

Personal, constient, am inceput aceasta investitie la 33 de ani. Pana atunci asimilam doar informatii de specialitate si beletristica. Dar nu pentru cunoastere de sine. Cu vreo 3 luni inainte de a implini 33 de ani am avut un vis in care citeam pe un panou,  scris cu litere aurii: "La 33 de ani vei muri". Nu m-am speriat, nu

 m-am trezit ci, in vis fiind m-am gandit :"Da, dar si Isus a murit la 33 de ani si moartea Lui a insemnat o renastere spirituala".

Destul de tarziu. Dar odata pornit pe acest drum nu mai vrei sa te intorci. Nu credeti ca merita  efortul pentru a  invata sa simti  si sa decodifici semnele pe care Viata ti le da? Dar mai ales AJUTORUL pe care ti-l da?

Exemplu simplu.

Sa  fii la amiaza  in centrul Ploiestiului, sa ai nevoie sa ajungi la Hale, sa stii ca nu sunt locuri de parcare dar tu sa trimiti urmatoarea  rugaminte: "Doamne, du-ma acolo unde este locul meu si al masinii mele". Si sa gasesti un singur loc liber cel mai aproape de  intrarea unde ai treaba. Totul este sa te lasi deschis  sa  vezi solutia. 

Sau sa fii intr-o intersectie nesemaforizata, pietoni care trec fara intrerupere si cand  vezi ca nu ai sanse sa treci, sa te gandesti:" Doamne, ajuta-ma sa trec atunci cand este momentul optim pentru mine si ceilalti soferi". Si sa vezi ca n-ai terminat  gandul bine si se  face o bresa  ca din senin si poti trece.

Prietena mea cu copilul despre care am  scris,  imi cerea cand  era suvoi de masini : trimite tu un gand si elibereaza  intersectia. Am facut-o sa  inteleaga  responsabilitatea  pe care o ai cand ceri ceva. Nu ceri DOAR pentru tine. Pentru ca atunci folosesti ceea ce stii, in mod egoist. Iar Universul este echidistant. Una din legile lui este legea bumerangului. Ceea ce trimiti catre el (catre o persoana, o situatie- se duce in eter pentru a se materializa acolo unde ceri) in timp, se va intoarce la tine. Iar rugaciunile egoiste -daca  analizati- veti vedea ca nu sunt  indeplinite. Daca totusi da,  urmeaza momentele de....scadenta.

Tot de la Viata am mai invatat sa dizolv din rigiditate. Cum am invatat? Mi-a placut tare mult  urmatoarea comparatie.  Cand sunt rigida sunt asemeni unui perete. O situatie de viata este asemeni unei mingi de tenis. Cand ma loveste va  face zgomot si lovitura va fi dura. 

Daca sunt asemeni unei plase de  volei, lovitura data de minge va fi amortizata si  nu va durea atat de mult. 

Incercati sa  modificati  atitudinea fata de diversele situatii. Veti vedea  diferenta.

Va astept sa ne Re-intalnim in sfera Iubirii.

sapphires7

INVITATIE

Intentia mea de a realiza o intalnire  directa cu  cei ce  agreaza si citesc acest blog, se va  materializa saptamana aceasta vineri, 25 octombrie,  ora 18.00. Locatia? Unde altundeva decat intr-un loc incarcat de spiritualitate, pentru a da tarie si sustinere cuvintelor? 

Ca de obicei cand cer sprijin si ajutor ca solutie la "problemele"  mele,  evenimentele s-au desfasurat de la sine.

Astfel, ca PRIMA intalnire intre mine si prieteni/cititori  se va desfasura la Biserica "Buna Vestire" din Ploiesti de pe str. Buna Vestire (fosta Karl Marx). 

Cei ce va cunoasteti programul pentru vineri si aveti posibilitatea sa veniti, v-as fi recunoscatoare daca mi-ati confirma pe adresa : sferaiubirii@gmail.com pentru ca as vrea sa primeasca fiecare  invitat o mica amintire a acestei intalniri. Mi-ar fi de ajutor sa stiu-cu aproximatie- numarul celor interesati.

Intentionat am folosit termenul de "probleme". Stiti ca de fapt NU EXISTA probleme? Ca tot ceea ce traim ca  "problema" este de fapt situatia care ne arata  ca EXISTA solutia in Univers, dar pentru a o cunoaste este necesar sa cream o situatie numita....problema?

Mai clar.

Am inteles acest mod de manifestare a Universului in momentul in care pregatind o lectie de chimie, am vrut sa concep cateva probleme pentru  clasa. Pentru asta a trebuit sa stiu CE VREAU sa obtin - sa am rezolvarea si apoi sa concep textul. Deci fara rezolvare, problema nu se  creeaza. La fel cu situatiile noastre de zi cu zi. In momentul in care am  aborda viata din aceasta perspectiva, suferinta noastra s-ar diminua  considerabil.

Pentru c-am intelege ca  folosirea mintii, a abilitatilor  fizice, a incarcaturii emotionale, sunt instrumente pe care ni le-a daruit Creatorul pentru a ne descurca in orice situatie de viata. Este adevarat ca fiecare  are  doze diferite din aceste atribute umane. Dar le are. Suficient este sa fii constient de ceea ce ai si sa stii cum sa le folosesti.

Subiectul principal pe care vreau sa-l abordez va pleca de la citatul lui H. Ford: "Dumnezeu nu te-a creat cu piese de schimb". Pornind de la  el, vom afla cum ne vorbeste corpul si cum invatam sa-l ascultam... Si nu doar asta.

Va astept cu multa caldura in suflet si inima deschisa.

sapphires7

Din raspunsurile ingerilor (3)

Am invatat in timp ca toate rugacunile noastre au ecou. Ca tot ce transmitem din toata inima, la un anumit moment se materializeaza. Nimic nu ramane fara raspuns in Univers.

Ioana a scris ca in cuvinte simple redau emotie. Da, asta arata ca intr-adevar " Cuvantul este sacru". El are putere. 

Orson Welles a  spus intr-un interviu "Discursurile bune au schimbat lumea". Important este ce vreau sa transmit prin aceste cuvinte.

Am invatat in timp ca atunci cand lucrurile nu ies asa cum voiam, nu am avut "ghinion". Pur si simplu, Viata  imi arata ca nu sunt pe drumul cel bun. Ca am gresit calea. Ceea ce consideram un obstacol era de fapt reorientarea data de Viata pentru a-mi arata pe unde  trebuie sa merg.

Am invatat in timp ca atunci cand uit ceva acasa si tocmai am iesit din bloc, nu are sens sa ma intorc. Si nu pentru ca "imi merge rau" ci pur si simplu pentru ca nu voi avea nevoie de acel lucru in acea zi. Daca mi-ar fi trebuit, mi-as fi amintit PANA sa ies pe usa. In acea fractiune de secunda inainte de a pune mana pe clanta.

Am invatat in timp ca de Dumnezeu nu trebuie sa-mi fie frica. Pentru ca atunci as face totul sa ma separ cat mai mult de El. Pe Dumnezeu trebuie sa-L iubesc. Am invatat asta prin intermediul tatalui meu. Copil si  adolescenta fiind, ma temeam de el. Asta a facut sa nu ma apropii prea mult, sa nu comunicam, sa nu-i spun ce simt pentru el. Nici n-as fi putut. Cum sa-i spun ca ma tem de el? La 20 de ani am plecat de acasa. Si lucrurile au ramas un timp in aceasta forma. 

Dupa cativa ani de la absolvirea facultatii si cateva cursuri urmate de mine despre emotii, ganduri, energii, mi-am dat seama cat de mult il iubesc. Cat il admir, cat il respect si cat de mult inseamna pentru mine. Dar asta cand am incetat sa ma mai tem. Realizasem ca nu mai sunt copil. Ca am ....dreptul la replica. 

Din  acel moment altfel a fost relatia noastra. La fel si cu Dumnezeu. Nu poti iubi un om de care te temi. Pentru ca te inchizi. Iubirea are nevoie de spatiu. Sa se desfasoare. Cand te temi de Dumnezeu te separi de insasi esenta ta. De tine. Iar El ne-a lasat in dar Iubirea. Atunci ce nevoie are de frica noastra?

Dar astea le-am invatat in timp.

Acum aproape 4 ani am vrut sa-mi cumpar o masina. Nu am cunostinte tehnice; de aceea criteriul de baza era sa fie "feminina" -micuta dar rezistenta. Ma gandeam la un Opel Corsa. Financiar nu-mi permiteam o masina noua. A! Si da, nu voiam Renault. Pur si simplu nu-mi placea. O consideram prea mare.

Am cautat vreo luna de zile; nu gaseam, nu se lega nimic. La un moment dat am gandit:" Doamne, Te rog 

da-mi o masina pe care s-o pot plati FARA SA MA SIMT PRESATA PSIHIC".

Dupa care nu am mai avut timp sa caut. Intr-o dupa-amiaza ma suna o prietena sa ma intrebe daca mi-am gasit masina. La raspunsul meu negativ m-a intrebat daca vreau sa vad un Renaut. Nu trebuie s-o si cumpar. 

M-am gandit: am fugit  de aceasta marca fara sa am argumente clare. Iar daca este o prejudecata, inseamna ca sunt o ipocrita. Pentru ca afirm ca nu am prejudecati -lucrez cu persoane seropozitive, accept orice tip de persoana in viata mea. Chiar daca am prejudecati fata de o marca, inseamna ca tot am. Si atunci sunt ipocrita. Pentru a rupe acest nod, m-am hotarat s-o vad. 

 Cand am ajuns in parcare am vazut-o dni lateral spate dreapta. Mi s-a parut atat de impunatoare, de eleganta, ca am spus din prima secunda" da". O vreau. Am simtit ca suntem compatibile. Am stiut ca este a mea. Apoi mi-a spus pretul.

La plecare m-a condus acasa sotul prietenei. Pe drum, vorbind de masina mi-a spus la un momnet dat: " Si o platesti asa incat sa nu te SIMTI PRESATA PSIHIC". Cat de des folosim noi aceasta exprimare in vorbirea curenta? Putea spune sa o platesc in rate lunare, sau in alte conditii. Solutia exprimata de sotul prietenei a fost raspunsul clar la rugamintea mea. Aceasta era masina mea. 

Obstacolele intampinate in raport cu Opel-ul n-au aratat decat ca nu sunt pe drumul bun. A fost nevoie sa astept putin pentru ca cea care era masina pentru mine, sa si vina in viata mea.

Va doresc sa va gasiti si voi Calea chiar daca considerati ca sunteti blocati.

Astept sa ne Re-intalnim in sfera Iubirii.

sapphires7

Rugaciune catre Ingerii celor patru elemente

In 1995 -secolul trecut!-am gasit in una din cartile lui Omraam Mikhael Aivanhov (tot Mihail!), urmatoarea rugaciune:

"Inger al Pamantului, invaluie-ma cu Stabilitatea ta!

Inger al Apei invaluie-ma cu Puritatea ta!

Inger al Aerului invaluie-ma cu Inteligenta ta!

Inger al Focului, invaluie-ma cu Dragostea Divina!"

O repetam in gand -completa sau partiala - cand eram in troleibuz dimineata, sau cand mergeam undeva in natura, sau pur si simplu cand faceam baie. Atunci, ma rugam Ingerului Apei. Este o forma fantastica de curatare psihica si emotionala. Incercati. 

Dovada concreta ca acesti Ingeri exista -desi personal nu m-am indoit niciodata- am avut-o acum doua veri.

Plecasem cu o prietena, cu mama si prietenul ei catre o manastire din jurul Iasiului. La un moment dat am oprit pe podul de pe Siret. Ei trei au ramas in masina iar eu am mers sa vad cat mai de aproape apa. Voiam sa "o salut". Era  foarte tulbure dar  calma.  Am simtit o imensa durere ca in apropierea cuiva in suferinta, care desi nu-ti vorbeste depre ea, o simti. Mi-a venit sa plang pentru ca suferinta era datorita modului iresponsabil al nostru, al oamenilor de a ne purta cu  ceea ce Mama Pamant ne-a dat spre  ajutorul si binele nostru. Inclusiv apele. Era suferinta pentru mizeria  din ape, pentru deseurile  aruncate in ele, pentru dezinteresul aratat lor. 

In gand, plangand, i-am cerut iertare in numele nostru, al tuturor.Am plecat cand am simtit ca am transmis tot ce aveam de spus.

La intoarcere la masina, prietena mea m-a ironizat ca "am vorbit" cu Siretul.  I-am spus ca nici nu stie cata suferinta a strans. A ras si am plecat.

La o saptamana dupa acest episod  la stiri au anuntat ca Siretul si-a iesit din matca cum nu s-a intamplat de peste 80 de ani, a inundat provocand pagubele stiute.

 La televizor se spunea ca nu se stie  despre Siret sa fie atat de agresiv, sa creasca atat de mult si sa reverse atat de tare. 

Eu as numi  asta  "strigatul se durere" asa cum fiecare dintre noi il tipam atunci cand nu mai putem. 

Am uitat ca apa, pamantul, aerul, pasarile, florile, isi au in povestile romanesti rolul, viata lor. Sunt respectate, ascultate, ingrijite, pentru ca si noi sa primim la fel de la ele: dragoste si respect prin hrana, incantare sufleteasca si psihica.

Ne plangem ca Dumnezeu ne pedepseste. Eroare. El nu pedepseste (imi cer iertare pentru cei ce nu sunt de acord cu mine). Sau nu asa cum credem noi. El ne da semne. Ne arata pe unde s-o luam. Cum sunt semnele de circulatie. Cand vezi triunghiul rosu stii ca trebuie sa te opresti pentru a te asigura. Daca n-o faci si  mergi mai departe iar o masina intra direct in tine, nu te plange ca ai avut ghinion. Semnul a existat.

Noi ii numim Ingeri. Le-am dat o infatisare pentru a-i aduce mai aproape de noi. Orice copil pana in 3 ani ii vede direct, vorbeste cu ei. Sunt binecuvantati. Cu dezvoltarea ratiunii noi pierdem capacitatea aceasta. Muncim apoi sa ne-o redobandim.

Va doresc din inima tuturor sa va deschideti suficient inimile pentru a simti bucuria pe care doar inocentul copil o poate simti.

Astept sa ne Re-intalnim in sfera Iubirii.

sapphires7

Din raspunsurile ingerilor (2)

Pentru ca este duminica, o seara minunata de octombrie binecuvantat, cu cateva ore inainte ca in mii de biserici, manastiri si schituri din tara si din toata lumea sa se auda rugaciuni de multumire catre Cuvioasa Parascheva, vreau sa redau inca o situatie traita -si cu martori!- despre cat de repede ne raspund la rugaciuni, ingerii.

Acum cateva zile, in vizita  fiind la prietena mea in Germania, stateam noi doua de vorba pe la ora 21.30.

Copilul ei datorita varstei - are doi ani si 8 luni- adormise. Nimic neobisnuit pana aici. Doar ca in seninatatea, relaxarea, siguranta pe care le simte orice copil la aceasta varsta si care este si iubit, in timpul somnului s-a intins de-a latul patului. Oricat ar fi incercat mama lui, oricata bunavointa ar fi avut, in nici o postura n-ar fi incaput langa el. 

S-a uitat la mine si mi-a spus : fa-i ceva sa-l intorci. M-am gandit sa-l iau usor in brate si sa-l intorc pe o parte. Am atins doar  manuta lui stanga si a  miscat din ea ca si cum l-as fi apucat cu forta. Mi-am dat seama  cat de usor simte tot si-n acelasi timp am realizat ca il voi trezi daca incerc sa-mi folosesc mainile. Atunci, 

m-am gandit ca cineva mai mare decat mine, ma poate ajuta.

 Si am trimis urmatorul gand: "Doamne, pune te rog  pe mainile mele aripile ingerilor tai". In urmatoarea secunda, Teo s-a rasucit -capul si o parte din torace la 45 de grade-catre mijlocul patului.

Dar am simtit ca nu am spus tot. Era ca o rugaminte incompleta. Si am trimis  al doilea  gand: " Doamne te rog pune pe mainile mele aripile ingerilor tai pentru a-l ajuta pe Teo". Cand am terminat de gandit, copilul s-a intors total la 90 de grade cu capul exact pe perna, cu picioarele de-a lungul patului. Totul a durat mai putin de 2 minute.

 Si nu l-am atins! N-am pus mana pe el. Recunosc ca fiind vorba de un copil la care tin foarte mult, de mama lui care isi pusese toata  increderea in ajutorul meu, din cauza presiunii psihice  pe care  am simtit-o, rugaciunea n-a fost completa  de la inceput. Ratiunea era prezenta. Dar sufletul iti spune cand lucrurile se afla pe fagasul bun sau nu.

Din istoria omenirii stim ca insusi marele Apostol Petru s-a dezis de Mantuitor. Dar asta nu l-a impiedicat sa fie unul din stalpii extinderii crestinismului.

La un moment dat si noi, chiar daca am cazut o data, de doua ori, nu are importanta. Important este  sa te ridici. Sa mergi mai departe. Si de cate ori vei vedea  cicatricea, te vei simti mandru ca ai invins. 

Cand a intrat in templu, Mantuitorul le-a spus preotilor: "Voi distruge templul si in trei zile il voi ridica." Au crezut-o infatuare. Dar El asta a facut. Si ne-a lasat dovada.

Templul este corpul uman. In el salasuieste esenta divina.  Pentru ca "Omul este creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu". Prin asta suntem la fel. 

Stiti ce inseamna salutul indienilor" Namaste"? Divinitatea din mine saluta divinitatea din tine. 

 Cand te gandesti la cel din fata ta in acest fel, nu-l mai vezi ca pe un dusman. Chipul fizic nu mai are atata importanta.

Nu conteaza cuvintele folosite in rugaciune. Conteaza increderea  interioara ca lucrul cerut este astfel obtinut. Este mai mult decat  autosugestie. Autosugestia se adreseaza ratiunii/mintii- rugaciunea se adreseaza inimii-intuitiei. (Re-cititi postarea "Pentru tineri"). Pentru ca TOATE raspunsurile cautate se afla IN noi. Dar atat de profund incat am si uitat ca exista. De aceea in noi se afla raspunsurile la blocajele noastre, la dureri, la boli.

In viitoarea postare va voi enumera cateva  exemple despre raspunsul corpului la "grija" noastra fata de el.

In timp ce scriam m-a sunat un prieten din alta localitate, care atunci cand are nevoie de ceva spune" Alo, 112?". Acum doar m-a rugat ca maine sa -i trec si pe ei pe lista mea cand ma rog (el si familie). A fost semnul pentru  mine ca este bine ceea ce fac.

Pentru cei interesati, va recomand "Vindecarea arborelui genealogic" de Dr. Kenneth McAll. Merita sa aflati rezultatele obtinute timp de 30 de ani de un medic psihiatru folosind puterea rugaciunii. 

Astept sa ne revedem in sfera Iubirii.

sapphires7

Pentru tineri

M-am gandit mult ce subiect sa ating in aceasta seara.

 

Nu ma puteam decide pentru ca am multe sa spun-si nu pentru ca sunt eu vreo desteapta- ci pentru ca am avut sansa sa ma nasc un spirit iscoditor, care desi a fost ceea ce se numeste un copil ascultator, in interior era avida de cunoastere, permanent nemultumita. Asa ca am strans ceva informatie, am trecut-o prin filtrul personal, am trecut prin diverse  situatii de viata carora am incercat sa le  aflu mesajul, scopul venirii lor in viata mea. De aceea imi puneam - si-mi pun- intrebari. Si pot impartasi rezultatele.

 

Partea cu religia-fiind si adolescenta- nu-mi spunea prea multe.

 

Dar AM CREZUT in dictonul: "Bate si ti se va deschide. Cere si ti se va da." Dovada a spuselor mele mai sta si acum jurnalul de la 16 ani, in care ma intrebam la un moment dat: de ce fel de oameni are nevoie societatea? De oameni de arta? Sau de oameni de afaceri? Si dadeam argumente pentru fiecare categorie in parte fara sa ajung  la o concluzie clara. Asa ca am incheiat insemnarea din ziua respectiva cu : "Este trecut de miezul noptii si filozofii lumii stiu raspunsul. Eu nu-l pot afla. Gata. M-am saturat. Am obosit".

 

Dictonul " Crede si nu cerceta" eu l-am inteles astfel: sa gasesti raspunsurile cu sufletul/ intuitiv si nu cu ratiunea. Intuitia nu greseste niciodata. Ratiunea, da.

 

Exemplificare.

 

Stiti cine a pus bazele teoriei brainstorming-ului? Copiii de gradinita. Cum? In anii "70 s-au construit zgarie-norii din Statele Unite. La un moment dat, geamurile de la etajele  30-50-70 si mai sus, s-au murdarit suficient incat sa deranjeze. Cum sa fie spalate? S-a cerut parerea constructorului, arhitectului, tuturor departamentelor tehnice care au lucrat la ridicarea lor. Nici o solutie stiintifica.

 

La un moment dat, un inginer, obosit si cu o fina autoironie, a spus ca mai lipseste sa vorbeasca cu cei mici-de gradinita- sa le ceara parerea.

 

Cum era "tara tuturor posibilitatilor", s-au dus la o gradinita si le-au spus copiilor o poveste: o tanara printesa a fost furata de un zmeu si dusa intr-un turn de sticla,  inalt pana la cer. Fat-frumos vrea sa o salveze dar nu stie cum sa ajunga la ea. Cum cred ei ca poate urca? Raspunsul unui copil a fost sa se transforme intr-un paianjen.

 

De aici, tehnicienii au preluat ideea si au conceput sistemul de prindere cunoscut pana azi. A fost nevoie de o gandire libera de orice prejudecata, o gandire neincorsetata in  tipare pentru ca intuitia sa se manifeste.

 

In ceea ce ma priveste, in anii '80 cand a venit vremea sa dau la facultate, alegerea  am facut-o pe criteriul: vreau la facultate CA SA INVAT. Vreau sa stiu. Nu aveai prea multe surse de informare pe atunci. Personal aveam niste "pile" la o librarie si la biblioteca municipala. Dar atat.

 

Astazi, problema nu este lipsa mijloacelor de informare ci ALEGEREA acestora. Selectia lor. Iar cand ai prea mult de ales, risti sa patesti ca magarul lui Buridan. Ce face el? Se spune ca exista odata un magar caruia ii era si foame si sete. Stapanul lui I-a adus o galeata cu apa si una cu porumb. Magarul trecea de la una la alta si nu se putea decide ce sa faca  mai intai: sa manance sau sa bea apa?

 

Si atat s-a plimbat intre cele doua optiuni, pana a murit si de foame si de sete.

 

Morala: cand ai de ales, FA O ALEGERE. Oricare, dar fa-o. Orice alegere te va duce undeva. Orice indecizie  te va tine pe loc.

 

Am scris aceste randuri mai ales pentru tinerii de pana in  30 de ani -la propunerea unei prietene-  cei care se simt cel mai puternic dezorientati in aceaste vremuri.

 

As vrea sa cred ca macar o persoana din cele ce vor citi aceste randuri, va gasi raspunsul pe care il cauta,

 

Astept sa ne reintalnim in sfera Iubirii.

 

sapphires7

Din raspunsurile ingerilor

Astazi, 8 octombrie 2013, am avut marea bucurie de a vedea ca "m-am intalnit" in sfera Iubirii in ultimele 24 de ore, cu 115 prieteni.  Si nu toti se afla in Romania. Poate ca nu intamplator nasterea  blogului a avut loc in alta tara. Este dovada clara a faptului ca oriunde ne-am afla, SUNTEM IMPREUNA. 

Multumesc mult celor ce mi-au scris sau m-au sunat si mi-au aratat ca sunt alaturi de mine. Fara voi, cei carora ma adresez, misiunea mea nu s-ar putea indeplini. Pot doar sa promit ca tot ceea ce stiu, ce-am experimentat, verificat, va voi impartasi.

Prin infiintarea unui blog ce se vrea mijloc de intoarcere a oamenilor catre ei insisi, de intalnire a noastra in sfera Iubirii -acolo unde este locul nostru, al tuturor- intr-o tara unde pamantul nu poarta atat de pregnant puterea spiritualului ca in Romania, cred ca am creat in energia locului, o vibratie ce sigur va influenta acest spatiu.
Iar asta nu va face decat sa creeze acele unde eterice ce vor atinge pe fiecare om ce rezoneaza cu subiectul, asemeni  malului ce este lovit de undele create de o piatra aruncata in mare.

Intentionez sa realizez in ziua de 25 octombrie 2013 o prima intalnire dintr-o serie pe care am intitulat-o "Mesaje ascunse ale corpului". Daca asta face parte din planul meu de viata, cu siguranta voi reusi. Va voi anunta locatia si ora in timp util. Daca sunteti interesati, va rog sa-mi scrieti.

Acum, as vrea sa incep o serie de mesaje in care sa exemplific CONCRET cum ni se raspunde la rugaciune.

In urma cu aproape 5 ani -cand nu stiam prea multe lucruri despre cum ne raspund la rugaciune ingerii/sfintii/arhanghelii, o prietena care astepta un control de la o Centrala de la Bucuresti, mi-a cerut sa ma rog pentru ea. Avea emotii pentru ca se stia scopul venirii echipei la Ploiesti- sa inchida sectia respectiva. Ea era sefa la productie. Singura femeie din conducere.

Dimineata pe la 8.30 m-am rugat Sfantului Arhanghel Mihail- nu stiu si n-am stiut de ce o fac strict catre el; nu am nici o legatura de nume cu el, ea nu are. Am trimis urmatorul gand: "Te rog Sfinte Arhanghel Mihail, trimite armata ta de soldati de Lumina s-o ajute pe Ada, sa iasa cu bine din aceasta incercare. Iti multumesc Sfinte Arhanghel". Stiam doar  ca in iconografia crestina este infatisat cu o sabie de lumina si ca este conducator.

Pe la ora 16.30 m-am dus la ea sa vad cum a fost la inspectie. Era multumita ca a terminat cu bine si mi-a spus: "Nu stiu cum te-ai rugat tu, dar seful cel mare de la Centrala care tot imi  cerea diverse hartii, avize,  facturi, desene iar eu le aduceam foarte repede, desi aveam emotii,  mi-a zis - Nu stiu doamna cum faceti, dar parca aveti  O ARMATA DE SOLDATI care  va ajuta."

Atunci i-am spus cum ma rugasem. Raspunsul ei a fost confirmarea certa a faptului ca tot  ceea ce trimitem in Univers cu tarie si incredere, se implineste. N-am facut-o dupa o "reteta" anume. Pur si simplu am cerut ajutor cuiva mai mare si mai puternic decat mine.
Fara frica, fara retinere, cu incredere ca  se poate. Cu siguranta copilului care merge la fratele mai mare sa-l scoata din impas stiind ca o poate face.

Puteti incerca. Fara multe vorbe. O idee clara, scurta dar puternica din inima. O trimiteti catre cine va simtiti mai apropiat: Divinitate, Dumnezeu, Maica Domnului, Mantuitorul, sfantul al carui nume il purtati, etc.  Cu incredere si totala destindere.  Incercati.

Astept sa ne reintalnim, in sfera Iubirii .

sapphires7

Cate ceva despre mine...........

Duminica, 6 octombrie 2013, ora: 14.00, Germania- ziua de nastere si prima postare a acestui blog. 

De doi ani intentia a existat. Dupa un curs tinut la Ploiesti de Mihaela (ashtara tristar) despre terapia cu ingeri, intentia a devenit aproape materiala. 

Cu ani in urma la o slujba de duminica, mi-a atras atentia parabola unei evanghelii. Spunea atunci preotul ca exista un tata ce avea 3 fii. Si fiecaruia dintre ei i-a daruit cate un talant (ban) si le-a cerut ca peste un an sa  vina si sa spuna fiecare ce a facut cu acel talant. 

La momentul stabilit s-au prezentat in fata tatalui cei trei frati. Primul a spus ca a ingropat talantul in pamant si l-a pastrat cu sfintenie pentru a-l putea da exact in aceeasi stare in care l-a primit.

Al doilea a spus ca l-a daruit unei familii mai sarace decat el pentru ca asa il invatase tatal lui-sa fie mai generos cu cei din jur.

Al treilea a spus ca a cumparat  cu acel talant o bucata de pamant, l-a semanat, l-a ingrijit, a strans recolta de pe el, a vandut o parte iar cu banii obtinuti a mai cumparat o bucata de pamant, iar o parte de recolta  a pastrat-o pentru el si familie.

Tatal a recompensat si a felicitat pe cel de-al treilea pentru ca A INMULTIT talantul dat. 

Asa m-am gandit ca avem si noi: talanti/talente cu care ne-am nascut, pe care le valorificam, le inmultim sau le lasam sa se piarda. Si asa a inceput exprimarea mea constienta in raport cu ceilalti:prin actiuni de voluntariat in asociatii de tineri seropozitivi-din 1996, a persoanelor cu cancer-din 2009; prin rezolvarea conflictelor interioare a persoanelor venite la consiliere-de la propria neacceptare pana la rezolvarea conflictelor cu  altii. Dar totul are un numitor comun: capacitatea de comunicare a unei informatii.

Traim in  timpuri, in clipe, in care  totul si fiecare aspect al vietii noastre si al celor din jur, se schimba cu repeziciune. Nimic din ceea ce "planificam"  azi nu se mai poate trai maine. Nu-i nevoie sa fii un geniu pentru a sesiza asta.

Si totusi CEVA observam  ca au in comun aceste situatii: exista o legatura intre ceea ce simt, ce manifest si CUM se simte corpul meu. Sesizam ca emotii, frici, furii, dragoste, cand le  constientizam  si le traim, ne fac sa ne simtim intr-un fel anume. 

Frica ne face sa ne simtim mainile si picioarele reci; sau un gol in stomac; dragostea ne face sa simtim ca ne incalzim, ca deodata ne este cald, ca totul in jur este frumos, are  contur si consistenta, bucuria ne face sa respiram precipitat, sa ai senzatia ca  te sufoci -chiar asta se intampla!- de multumire, etc.

Intr-o fraza putem concluziona: corpul ne spune CE? si CAND? are nevoie de ceva. La fel, sa retinem vorbele lui Henry Ford: "Dumnezeu nu te-a creat cu piese de schimb."

Va astept sa ne reintalnim in sfera Iubirii.


sapphires7