O perspectiva a relatiei mele cu Dumnezeu

     Astazi am vorbit cu un barbat care a ajuns la concluzia ca are nevoie de ajutor. Ca a facut si a gresit destul de mult fata de cei apropiati lui, incat nu se poate decsurca singur sa iasa din impas.

       De-a lungul activitatii mele am mai lucrat cu persoane dependente (nota personala: TOTI suntem la un anumit nivel, dependenti de ceva. Devine patologic in momentul in care aceasta dependenta ne face noua sau celor de langa noi, un rau.). Dar nu am intalnit  pe niciuna pana acum care sa spuna ca a cautat ajutor de vindecare prin a merge la biserica. Nu spun prin a se apropia de Dumnezeu. Mersul la biserica nu te aduce mai aproape de El,ci iti arata mai pregnant aproape ostentativ, ca El exista. Dar ai uitat tu.

      Acest barbat mi-a spus ca un drum de 3-4 minute pana la biserica, l-a parcurs in 45 de minute. Nu gasea motivarea interioara. Oricum, era primul drum  facut la biserica din propria initiativa- exceptand propria nunta, botezul copiilor sau evenimente similare. Dar era prima data cand mergea sa vorbeasca cu El.

       Mi-a spus ca a mers in fata unei icoane si acolo, I-a promis lui Dumnezeu ca nu o sa mai faca ce a facut. Ca va renunta la jocuri. Era multumit si imi povestea ca pe o realizare personala, desi, recunostea ca exista tentatii dar isi aminteste ca a promis.

      Privita din perspectiva lui, asa si era. Ani de zile-din copilarie pana la peste 40 de ani- nu a mers sa ...vorbeasca cu Dumnezeu, nu s-a spovedit, nu a incercat o apropiere de El, nu a fost ceea ce se numeste un crestin practicant.

       I-am vorbit despre diferenta dintre a iubi si a-ti fi frica. Am mai scris despre asta. Reiau succint: de cine iti este frica, nu-l poti iubi. Iar cand iubesti pe cineva, nu te temi de el. Il poti respecta, te rusinezi daca il dezamagesti, dar nu te temi. Nu vrei sa-l faci sa sufere, dar nu te temi ca el ar putea sa te puna in suferinta si de asta ti-e fi frica de el. Nu faci ceva rau pentru el pentruca-l iubesti si nu pentru ca te temi de el.

       Dupa ce i-am vorbit despre aceasta diferenta, l-am rugat sa-mi spuna CUM SE SIMTE MINTEA lui atunci cand aude urmatoarele afirmatii:

1.Iti PROMIT Doamne ca nu mai joc. Iti PROMIT ca ma las de jocuri.

2. Doamne, eu nu pot. Vreau, dar nu pot. Te rog ajuta-ma cu puterea Ta. Iti dau vointa mea, da-mi te rog PUTEREA Ta.

  

       Exista vreo diferenta? Cum va simtiti cand cititi cele doua puncte? Nu este mai destinsa mintea si corpul cand cerem, dand ceva? Dam expresia de vointa si cerem putere. 

       In primul caz, nu simtiti o constrangere? Simtiti ca este ceva fortat? Si mai ales, sunteti contienti ca NU VA PUTETI tine de promisiune? De cate ori nu v-ati promis sau ati promis cuiva:  de luni-sau peste o saptamana/luna- ma las de fumat. Sau: Gata, de luni intru la dieta. Si peste cateva zile sunteti....tentate sa va abateti de la promisiune pentru o prajitura.

      Pentru ca este in firea umana sa incerce pe ORICE cale sa scape de o constrangere. Oricare ar fi ea. Si asta pentru ca am fost CREATI si LASATI pe pamant ca oamnei liberi. Fara constrangeri. Lanturile singuri ni le punem.

     Incheierea intalnirii mele cu barbatul respectiv: dorinta profunda si imediata de a merge la biserica pentru...a anula promisiunea facuta si a face cererea prin solicitare de ajutor.

       Dupa mine, mersul ala biserica ar trebui sa aiba drept motiv, iubirea pentru Divinitate. Sub toate aspectele Ei. Si nu sa mergem pentru a-mi spala pacatele. Pentru a capata indulgenta divina. De frica de a fi condamnat si judecat de Dumnezeu. Sa mergem din recunostinta. Atunci nu am mai vedea capete plecate de frica. Am vedea ochi arzand de multumire si bucurie.

      Este extrem de important ce ii spunem mintii noastre.Serverul principal primeste orice program. Chiar virusat. Pentru ca ne recunoaste de creatori ai lui.

Astept sa ne Re-Vedem In Sfera Iubirii.

sapphires7

Ce se intampla in perioada 1 an-3 ani

       Asa cum am spus, pare ca nu are nici o importanta ce facem sau cum ne manifestam in prezenta unui bebelus care are varsta de pana intr-un an.

       La fel, am vazut cat de mult ne inselam. Poate ca nu multi vor citi aceste randuri; poate si mai multi nu le vor crede. Dar cu siguranta, LE VOR TRAI. Cat timp te invarti intr-un cerc, stai intr-un tipar de gandire, nu ai alta sansa decat sa ajungi la aceleasi rezultate- plus/minus ceva diferit.

       Aceasta perioada mai este cunoscuta sub numele de “copilaria mica”.

       Cat este de importanta pentru dezvoltarea si cresterea emotionala a viitorului adult, vedem cand spunem doar atat: este perioada in care copilul IA DECIZII SINGUR. La nivelul lui, decide sa intreprinda ceva. Sa apuce un cutit, sa ia o furculita pe care vrea s-io bage in gura, sat raga de firulce atarna pe jos si despre acre nu stie ca este de la masina de calcat ce sta  asezata pe masa; sa apuce ceasca cu cafea a mamei pentru ca a vazut  atitudinea- a simtit- placerea ei cand a dus ceasca la gura, etc. TOATE acestea, reprezinta INITIATIVE pentru copilul de 1-3  ani.

      El nu stie ca greseste. El doar FACE ceva, fara temerea de a gresi. Pentru ca nu cunoate teama. Asa se manifesta sentimentul de autonomie pentru el. De incredere in sine.

       Parintele de obicei adopta una din doua atitudini: fie il ironizeaza “ Esti baiat mare, nu ti-e rusine sa mai faci in pat?”-la 2-3 ani accidental se mai intampla. Nemaivorbind de situatia in care este rezultatul agresivitatii verbale a tatalui sau poate chiar si o palma scapata peste fund copilului.

      In acest caz, mai tarziu, copilul de va rusina de propriile actiuni si, cel mai important,va pierde increderea in  propriile decizii. De la a alege primul ruj/fard pana la a cere prietenia cuiva de care, pentru prima data, s-a indragostit.

      Sau, varianta mai des intalnita, in care parintele supraprotector sau doar alarmist, tipa la copil sa plece de…langa masina, de langa fir, sa nu puna mana pe ceasca, etc. sau il ia de langa potentialul pericol, nelasandu-l nici sa faca cunostinta cu el. Il apara, zic parintii. Fara a explica in CE CONSTA pericolul.

      Mai tarziu, va intampina dificultati in a lua singur decizii, va  avea nevoie in permanenta de acceptul sau aprobarea cuiva, nu va avea incredere ca ceea ce a ales este bine pentru el. Printele va spune ca "el nu stie". Adevarat. Dar Viata nu este prin ea insasi, o EXPERIENTA? Nu prin incercari invatam? Nimeni nu spune sa te arunci cu capul in jos de pe o stanca inalta de 50 de metri doar pentru a experimenta. Dar poti atunci, in acea situatie in care copilul are curiozitatea de a se uita in jos, fara sa tipi, fara sa-l smuncesti de mana, sa-i cuprinzi PROTECTOR umerii-se va simti in siguranta, va sti ca esti cu el- si calm/bland ii spui ca este periculos pentru el sa stea atat de aproape. Ca este frumos ce se vede, dar este bine sa stea cu tine de mana. Va sti ai tarziu, ca poate SA SE SPRIJINE PE CINEVA in viata lui atunci cand este la necaz.

    Va rog, cititi cu atentie, de 2-3 ori ultimul paragraf si incercati sa-l translatati in viata voastra. Veti vedea ce importanta are. Cat sunteti de deschisi acum, la maturitate, sa cereti ajutorul deschis, fara ganduri ca veti fi judecati ca fiind slabi si fara ganduri de a VA SIMTI slabi daca cereti sprijin. Cat sunteti dispusi sa cereti ajutor fara teama ca va trebui sa oferiti ceva in schimb? Cat de curata si sincera este intentia voastra cand oferiti ajutorul? Sau o faceti de frica?  De frica de a iesi dintr-un impas. Si nu pentru ca STITI ca suntem in aceasta Viata pentru a fi alaturi unul de altul, pentru a ne sprijini unul pe altul si nu pentru ca suntem intr-o competitie.

      Daca inca, mai ganditi asa, poate este timpul sa incepeti cel putin in raport cu copiii vostri sa schimbati in mod esential ceva.

 Astept sa ne Re-Vedem In Sfera Iubirii.

sapphires7