Despre casatorie

"V-ati nascut impreuna si impreuna veti ramane pentru totdeauna.

Veti ramane impreuna pana ce albele aripi ale mortii va vor  imprastia  zilele.

Da, veti ramane impreuna pana si in tacuta memorie a lui Dumnezeu.

Dar e bine sa existe spatii in acest impreuna al vostru.

Pentru ca vanturile cerurilor sa poata dansa printre voi.

Iubiti-va unul pe altul, dar nu faceti din iubire opreliste.

Fie, mai degraba, o mare  valurind intre tarmurile sufletelor voastre.

Umpleti-va, unul altuia, cupa, dar nu beti dintr-o singura  cupa.

Impartiti-va painea, dar nu mancati aceeasi bucata.

Cantati si dansati veseliti-va laolalta, dar faceti ca fiecare  sa ramana singur,

Intocmai cum  strunele lautei sunt singure,  in timp ce vibreaza in aceeasi armonie.

Daruiti-va inimile, fara a le lasa, insa, una in paza celeilalte,

Pentru ca numai mana vietii va poate cuprinde inimile,

Si tineti-va alaturi, dar nu chiar asa aproape, 

Caci coloanele templului inaltate-s la anume distanta,

Iar stejarul si chiparosul nu cresc unul in umbra celuilalt".

"Profetul" de  Kahlil Gilbran- Despre Casatorie

Nu-i asa ca vazuta astfel, casatoria nu mai este o inchisoare? Nu mai are posesivitate, gelozie, atasament? Dar are respect, intelegere, acceptare?

Nu-i asa ca idei exprimate aici le-ati auzit la propria cununie religioasa sau cand ati fost martori la un asemenea eveniment? Si totusi, aceste versuri  au vazut  lumina tiparului dupa 25 de ani de slefuire cu migala a cuvintelor. Autorul a inceput scrierea la 15 ani -in 1898- iar la tipar a dat cartea in 1923. Nu-i asa ca pare de necrezut in epoca actuala, "moderna" ca o carte sa fie scrisa in 25 de ani? Si totusi autorul se intreba, pentru ce a scris si alte carti inaintea acesteia? Pentru ca el s-a nascut doar pentru a suferi si a scrie aceste versuri. 

Cati dintre noi ne mai gandim sa facem ceva unic?  Unic in sensul  sublim al cuvantului. Ca despre unicitate poti vorbi si in cazul unei crime. 

Cati ne gandim-indiferent de varsta-  sa investim in noi? Este singura investitie ce nu se pierde. Oriunde ati fi, o luati cu voi.

Personal, constient, am inceput aceasta investitie la 33 de ani. Pana atunci asimilam doar informatii de specialitate si beletristica. Dar nu pentru cunoastere de sine. Cu vreo 3 luni inainte de a implini 33 de ani am avut un vis in care citeam pe un panou,  scris cu litere aurii: "La 33 de ani vei muri". Nu m-am speriat, nu

 m-am trezit ci, in vis fiind m-am gandit :"Da, dar si Isus a murit la 33 de ani si moartea Lui a insemnat o renastere spirituala".

Destul de tarziu. Dar odata pornit pe acest drum nu mai vrei sa te intorci. Nu credeti ca merita  efortul pentru a  invata sa simti  si sa decodifici semnele pe care Viata ti le da? Dar mai ales AJUTORUL pe care ti-l da?

Exemplu simplu.

Sa  fii la amiaza  in centrul Ploiestiului, sa ai nevoie sa ajungi la Hale, sa stii ca nu sunt locuri de parcare dar tu sa trimiti urmatoarea  rugaminte: "Doamne, du-ma acolo unde este locul meu si al masinii mele". Si sa gasesti un singur loc liber cel mai aproape de  intrarea unde ai treaba. Totul este sa te lasi deschis  sa  vezi solutia. 

Sau sa fii intr-o intersectie nesemaforizata, pietoni care trec fara intrerupere si cand  vezi ca nu ai sanse sa treci, sa te gandesti:" Doamne, ajuta-ma sa trec atunci cand este momentul optim pentru mine si ceilalti soferi". Si sa vezi ca n-ai terminat  gandul bine si se  face o bresa  ca din senin si poti trece.

Prietena mea cu copilul despre care am  scris,  imi cerea cand  era suvoi de masini : trimite tu un gand si elibereaza  intersectia. Am facut-o sa  inteleaga  responsabilitatea  pe care o ai cand ceri ceva. Nu ceri DOAR pentru tine. Pentru ca atunci folosesti ceea ce stii, in mod egoist. Iar Universul este echidistant. Una din legile lui este legea bumerangului. Ceea ce trimiti catre el (catre o persoana, o situatie- se duce in eter pentru a se materializa acolo unde ceri) in timp, se va intoarce la tine. Iar rugaciunile egoiste -daca  analizati- veti vedea ca nu sunt  indeplinite. Daca totusi da,  urmeaza momentele de....scadenta.

Tot de la Viata am mai invatat sa dizolv din rigiditate. Cum am invatat? Mi-a placut tare mult  urmatoarea comparatie.  Cand sunt rigida sunt asemeni unui perete. O situatie de viata este asemeni unei mingi de tenis. Cand ma loveste va  face zgomot si lovitura va fi dura. 

Daca sunt asemeni unei plase de  volei, lovitura data de minge va fi amortizata si  nu va durea atat de mult. 

Incercati sa  modificati  atitudinea fata de diversele situatii. Veti vedea  diferenta.

Va astept sa ne Re-intalnim in sfera Iubirii.

sapphires7