sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Pentru ziua de 1 Decembrie

         Perioada de iarna a anului pentru noi crestini ortodocsi, este o perioada extrem de bogata, destinsa. Asta, DACA privim  viata prin prisma sufletului. Altfel, vom spune ca este ingrozitoare: facturi mai mari, haine multe de purtat, frigul pe care nu-l "suportam" (dar caldura o acceptam?!?).

        Din perspectiva sufletului, avem o perioada de post ce este extrem de benefica - pentru  corpul fizic, pentru suflet si pentru ca suntem sanatosi si linistiti vom avea si mintea sanatoasa, echilibrata. In aceasta perioada, cum in toate bisericile, manastirile si locasurile de cult au loc aceleasi tipuri de slujbe si rugaciuni, cum NOI TOTI suntem legati prin fire  energetice  nevazute de ochiul fizic, cand cineva  se roaga pentru copil sau  sot/ sotie, de fapt, beneficiaza de acea rugaciune toti cei din neamul lui. Si cu cat sunt mai multi ce se roaga cu atat mai multe persoane  se vor simti mai bine, vor fi mai curate din punct de vedere spiritual, chiar daca sunt constiente sau nu.

        Nu se spune degeaba ca puterea rugaciunii- crestin ortodoxa, catolica, mahomedana, iudaica, budista-sau in orice alt tipar am include-o- este cea care tine in picioare omenirea. In ce mod ne rugam sau multumim nici nu are importanta. Important este sa stim despre efectele ei si s-o facem.

        In acelasi timp, in perioada 25 decembrie- 7 ianuarie  are loc  fenomenul de Ceruri Deschise. Asta inseamna ca in aceasta perioada, fiecare gand, ruga, multumire, se transmite cu mult mai multa usurinta si mai rapid.

      Tot in perioada de iarna are loc  cu o mai mare frecventa si procesul de pro-creatie. Intre noiembrie si martie se concep cei mai multi copii. Sa fie oare o coincidenta ca in aceasta perioada se desfasoara si postul Craciunului care este o sarbatoare a Nasterii de prunci? Ca simbolizeaza si nasterea noastra in spirit si intoarcerea noastra la puritatea copilului ca o conditie esentiala de realizare a comuniunii cu Christul nostru interior?

      Unul din Parintii ce sustine - de Sus in acest moment- spiritualitatea acestei tari si neam, Parintele Arsenie Boca a transmis cateva "Cuvinte vii"  dintr-o desaga pline de intelepciune.

Va las bucuria de a citi si reciti pana la intelegerea sensului spre desfatarea mintii si cresterea sufletului.


       Rugaciunile tuturor Parintilor, eroilor, stramosilor nostri, sunt cele ce  creeaza pilonul de sustinere a entitatii acestei tari. Dar asa cum cei plecati, se roaga pentru noi, pentru a ne fi bine si a ne implini misiunea  pentru care am venit in aceasta lume, tot asa ne putem ruga si noi, pentru noi. Dar nu de a cere. De a multumi pentru ceea ce avem.

         Candva am citit o carte despre un Maestru tibetan care isi luase drept cale de urmat in ale  calugariei, Devotiunea. El doar asta facea. Multumea lui Dumnezeu in fiecare moment de meditatie, de contemplare. 

Incercati intr-o zi macar, de 2 ori, sa multumiti cu toata inima, Divinitatii, pentru ceva. Pentru orice vreti. Veti vedea rezultatul chiar asupra corpului fizic.


Astept sa ne Re-intalnim in Sfera Iubirii.

sapphires7


vineri, 29 noiembrie 2013

De Sfantul Andrei, pentru voi


Pentru ziua de maine un dar pentru cei ce poarta numele de Andrei, dar si pentru cei din viata voastra pe care ii iubiti si le puteti spune sau nu le puteti spune dar  va ganditi la ei si  cu inima le transmiteti cat de mult ii iubiti.





Astept sa ne Re-intalnim in Sfera Iubirii.

sapphires7

miercuri, 27 noiembrie 2013

Despre generozitate

Astazi as vrea sa vorbesc despre generozitate. Despre multiplele ei aspecte si manifestari. De cateva zile ma intrebam-desi nimeni nu m-a intrebat asta, dimpotriva!- de ce m-am apucat sa scriu pe un blog? Pe al meu blog. Pentru ca este la moda?  Pentru ca vreau sa impartasesc cu altii viziunile mele? Nu prea gasesti asa ceva in scrierile mele. Raspunsul l-am gasit -intamplator?- ce-i mai place Divinitatii sa se joace! intr-un paragraf din cartea  Absurditati la minut de Anthony de Mello. Ma incadrez in categoria celor care scriu pentru ca " daca nu ar scrie, ar exploda". De aceea scriu. De aceea nu contin DOAR o tema postarile mele.

Am vorbit despre copii, despre ce reprezinta ei din perspectiva Divinului, despre rolul parintelui in viata copilului, despre cat de mult il influenteaza pe copil atitudinea parintelui fata de el. 

Am sa redau o poveste din aceeasi carte:
"- Parintii m-au invatat sa ma feresc de tine, i-au spus un nou venit Maestrului. 
Maestrul a zambit:
-Fereste-te, dragul meu, fii foarte, foarte atent si vei avea soarta pe care ti-au predestinat-o grijulii tai parinti: nimic foarte bun sau foarte rau nu ti se va intampla vreodata."

Recunoasteti atitudinea supraprotectoare a parintilor, a celor ce cresc pe copil intr-un clopot de sticla,  nepermitand sa cunoasca din aspectele Vietii nimic, de teama de a nu suferi? Nerealizand cat de mult  va suferi tanarul/tanara cand se va trezi la adolescenta ca trebuie sa invete sa faca lucruri pe care alti copii le fac la 12/13 ani. Cat  de "nepregatit/a" de viata este  copilul.  Dar...tot din iubire o face. Poate ca postarea "Despre copii" a fost de folos cuiva.
 Este adevarata expresia  cumpatare in toate. Sau cum spunea Sfantul Apostol Pavel: "Toate va sunt ingaduite dar nu toate va sunt de folos". Dar cumpatarea se refera la cantitate si nu la atitudine. Aici este necesara transarea. Sa stii si sa exprimi de partea cui esti. Cui servesti. Sa  exprimi Cine Esti.  Mantuitorul a spus ca nu poti " sluji la doi stapani".

CHAKRA VISHUDA

 Si pentru ca am tot vorbit de tiroida si de chakra gatului, cea responsabila de exprimarea noastra, va rog priviti-o cu atentie, incercand sa nu va ganditi la nimic. Pur si simplu priviti. Goliti-va mintea de ganduri. Lasati vibratia culorii ce-o reprezinta sa va impresioneze creierul, asa incat ea, chakra dvs. sa se echilibreze cat mai mult.

Am vorbit de blocajul pe care il poate produce neexprimarea unor cuvinte, sentimente. Stiti cat de mult conteaza sa primesti o sustinere care sa-ti atinga sufletul? Sunt sigura ca stiti. Stiti cati oameni in jurul nostru  cauta, asteapta, cer, invoca, sa primeasca un mesaj, un semn, un gand, sa-si reaminteasca sau sa li se aminteasca despre puterea si frumusetea lor interioara? Sa-si recapete puterea de a respira?


Dintre cei care ati citit, v-a placut, ati gasit un moment de liniste sau impacare cu voi insiva sau doar de destindere si relaxare, cati ati impartasit si prietenilor la  fel de incercati in aceste vremuri, despre ceea ce ati  primit ? Cu cati ati impartasit bucuria voastra sau darul vostru? Am invatat de la un fost adolescent, voluntar in prima asociatie pe care am condus-o in 1997, sa ajut si eu alte trei persoane asa cum el m-a ajutat pe mine. Si fiecare la randul ei sa ajute alte trei persoane, asa incat binele sa se propage in progresie geometrica.

Poate ca firea mea- de Varsator autentic- bat-o vina!- m-a facut sa impartasesc ceea ce am aflat cu cei din jur. Ulterior am invatat si am inteles ca in acest mod fac loc in suflet, in minte si-n inima pentru alte trairi, sentimente, informatii. Pentru ca cele pe care le ofer au devenit parte din mine si pot fi exprimate. Am sustinut totdeauna ca Universul nu ne da degeaba nimic. Primim de la el. Cu un rost. Noi ce dam in schimb? 
Pana sa aflu de Legea bumerangului si Legea Atractiei, eram convinsa ca ceea ce fac eu pentru  comunitate -prin actiunile de voluntariat  ale  asociatiilor pe care le conduc-intr-un anumit moment si intr-un anumit mod se vor intoarce la mine. Nu asteptam recompensa. Stiam ca este un  proces firesc si ALEG sa-l provoc eu si nu sa  vina pe nepregatite. 

Privita in acest mod, viata capata sens. Arata cat de intreconectati suntem, cat de mult ne influentam unii pe altii. 

Generozitatea nu inseamna sa oferi doar  mancare si haine. Nu inseamna sa dai bani unui cersetor la colt de strada sau la iesirea din biserica. Inseamna sa dai din tot ceea ce reprezinti tu : timpul tau, sentimentele tale, cunoasterea ta, ajutorul fizic, bucuria ta. Dati din toate acestea - in masura proprie- si veti vedea cum se intorc la voi.

Postul Craciunului ne pregateste pentru Copilul din noi. Atunci, sa  folosim cat mai mult timpul ramas si sa devenim asemeni Acestui copil.

Va astept sa ne Re-Intalnim in Sfera Iubirii.

sapphires7

sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Puterea grupului

Am atasat vineri 2 noiembrie, una din inregistrarile Larei Fabian. Am ales-o pe aceasta din doua motive: traducerea in romana care ne arata profunzimea mesajului si al doilea: forta pe care o capata o idee, un vers, atunci cand este redat in acelasi moment de o masa de oameni.


 Chakra inimii- ANAHATA

Ati simtit forta, puterea, ENERGIA, EMOTIA, transmise de catre public? Era palpabila aceasta emotie. Te cutremura. La fel cum te poate inspaimanta strigatele unei multimi furioase. Cuvintele sunt deosebite. Dar doar citite ca un simplu text, nu vor avea acelasi efect. Melodia extrem de sensibila. Armonioasa. O simti la nivelul inimii. Al inimii! Acolo unde este timusul. Sau chakra anahata.

 Intamplator credeti ca iubirea neexprimata creeaza probleme cordului? Ati vazut cate  cazuri de infarct sunt la varste de pana in 50 de ani? In special intre 35-45 de ani? Dar verificati care este relatia acestor barbati- aici este ponderea cea mai mare-cu sentimentul de iubire. Cati  isi exprima iubirea fata de partenera, fata de copil, fata de pisica ori catelul casei. 
              Oare din pura intamplare culoarea chakrei este verde, culoarea sanatatii? Oare fara rost in spitalele din occident cadrele medicale au echipamentul de spital verde sau saloanele sunt vopsite in nuante de verde? Oare tot fara rost si energia iubirii isi are salasul la nivelul acestei glande endocrine/chakre? Oare asa ne lasa impresia Universul? Ca face lucrurile fara rost?

Cea mai puternica energie din Univers este energia IUBIRII. Creati am fost din Iubire. Am spus CREATI.
Nu nascuti. Cea mai grea energie si sentiment de dus, de trait ca om, este Iubirea. 
Oricarui alt sentiment 
ii facem fata. In exteriorizam, il exprimam, vorbim de el. De iubire, nu. De cate ori ati avut curajul sa spuneti deschis ca sunteti indragostit/a si ca iubiti? Mai ales daca persoana in cauza nu facea parte dintre cele agreate de familie, sau, mai complicat, era o persoana de care " nu va puteati atinge"? Dar cum Dumnezeu ESTE Iubire, realizati ca ne opunem insasi Creatiei ( ca proces) si Creatorului? Este ca si cum un piraias ar incerca sa se opuna unui ocean. Sau o hematie- celula rosie- s-ar opune intregului corp. Ce sanse sunt sa reuseasca? Si atunci ce se intampla la nivelul inimii si al corpului nostru? Apare boala. Nici un semnal dat de organism printr-o afectiune nu este altceva decat avertizarea ca la nivel energetic n-am facut ceva sau am facut in exces. 
Privind invers procesul, ce se intampla cand suntem deschisi, exprimam dragostea fata de ceea ce avem, fata de ceea ce privim sau auzim? Cand multumim Naturii ca la prima zapada din an, noaptea, a imbracat totul in alb. Dimineata, stralucirea  zapezii te duce cu gandul la povestile  si trairile copilariei. Si mergi  fericit, liber si inocent ca un copil. Sau ca desi a venit frigul, avem haine si incaltaminte  cere ne permit sa iesim decent si protejati 
din casa pentru a ne implini o  latura a destinului. 
Sau, ca desi toate  preturile au devenit din ce in ce  prea mari pentru noi, avem totusi ceea ce ne trebuie. Nu este vorba de a te multumi cu putin. Ci de a te concentra pe ceea ce ai. Pentru a atrage. O alta lege  a Universulu.: legea atractiei.

Poate ca asta mi se trage din copilarie. Nu scoteam ce-i rau in evidenta. Ce - mi lipsea. Nici la mine nici la altii. Evidentiam doar ce-i frumos, ce-i bun. Tarziu, ca adult am  aflat de o poveste despre Mantuitor cand, mergand sa vobeasca oamenilor, a intalnit   pe drum un cadavru in putrefactie. S-a uitat si a spus: "Ce ochi frumosi!"  
Tot in jurnalul de la 16 ani am gasit scris:" Sunt sigura ca fiecare dintre noi avem si bine si rau in noi. Dar eu vreau sa scot din om tot ce este bun.". Simplist poate spus. 
Ganditi-va ce poate face puterea rugaciunii de multumire ce  pleaca in acelasi timp din gandul a 100, 1000 de oameni! 
Este ceea ce a reprezenatt Brancusi prin Coloana Infinitului. Mainile impreunate in semn de rugaciune catre Cer, ale unui grup. 

Pana la Craciun, o data pe zi multumiti Divinitatii pentru ceva ce aveti: patul in care dormiti, perna pe care seara va odihniti capul, apa calda de la baie, pasta de dinti, mancarea de pe masa, persoana de langa voi, etc. Multumirea se va intoarce la voi. Inzecit.


Va astept sa ne Re-Intalnim in Sfera Iubirii.

saphhires7

vineri, 22 noiembrie 2013

In urma cu cativa ani, intr-o dimineata cand ma pregateam sa ies pe usa, m-am rugat: "Doamne, Te rog foloseste-ma asemeni baghetei magice din poveste, care tot ce atinge, transforma  in Iubire, Frumusete si Lumina."

Nu stiu de ce am cerut acest lucru. Dar simteam ca asta vreau sa fiu. Asa vreau sa ma manifest. Si cum : "Ai grija ce-ti doresti ca  se poate intampla" este adevarat, viata m-a adus in asemenea  situatii.  Asa am invatat - inca o data!- ce inseamna  materializarea gandurilor. Si stiti ceva? Nu gandurile cale  mai "galagioase" sunt si cele mai puternice. Nu ceea ce ne trece necontenit prin cap, ce este destul de "vizibil' - in sensul ca sunt ganduri CLARE,  de care suntem constienti - sunt si importante. Nu. Cele  mici, insesizabile, care apar ca  de nicaieri si pe care nu la "auzim", nu le luam in seama, sunt de fapt cele IMPORTANTE.  De ce? Pentru ca ele reprezinta  Vocea Sufletului.  Intuitia.
Sunt acele ganduri de care ne amintim atunci cand  ajungem  intr-o suferinta, cand intram intr-o incurcatura si  spunem : " Si mi-a TRECUT  prin minte ca nu trebuia sa plec cu masina la serviciu astazi, dar am ignorat. M-am gandit ca am mai condus pe zapada. Daca ascultam de gandul asta nu  faceam accidentul."  Mi-a trecut. Dar nu  l-am luat in seama. Pentru ca vocea ratiunii este mult prea puternica.  
El, saracul, a incercat sa ne avertizeze.

Am postat in doua randuri despre  doua simple -tot simple! -  cuvinte "daca" si "trebuie"-  si cum ne pot schimba  perspectiva asupra vietii si implicit viata proprie. Acum va spun despre cum sa fiti atenti si SA LUATI IN SEAMA  gandurile ce vin din interiorul sufletului si nu din minte.  Le putem considera asemeni Cenusaresei - nu dai doi bani pe ele la prima vedere- dar ele  ascund  adevarata  frumusete si stralucire. 

Sunt cele ce te avertizeaza  sa faci sau sa nu faci ceva. 

Acum vreo 4 ani eram in masina cu  o familie prietena. Mergeam noaptea- era 2.30- pe un drum interjudetean sa ajungem intr-o localitate sa innoptam. Nimeni pe sosea. Eu eram in spate -dreapta. La un moment dat am simtit ca masina are  viteza cam mare chiar si pentru  un drum liber. In suflet si minte am avut mesajul "pericol". Am vrut sa-l ignor. Dar devenisem nelinistita. La un moment dat  si prietena mea l-a rugat pe sot sa incetineasca. Nu a vrut. In acel moment, am inchis ochii si  am spus: "Doamne, eu nu vreau sa mor. Nu stiu ce vor ei, dar eu nu vreau." N-au trecut 3 minute si ca din neant, am vazut o caruta fara semnalizare!,  in fata noastra.  A vazut-o la timp. Am inteles ca acesta era pericolul pe care il simtisem. A doua zi la ora 11 am plecat. N-am mers 500 de metri si a facut pana pe  spate- dreapta. Unde  fusese locul meu. Era in localitate, pe sosea, drum curat. Masina era noua, avea  8 zile de cand era cumparata, totul nou la ea.  Trageti singuri concluzia. 

Pentru ca de fiecare data va  astept sa ne Re - vedem in Sfera Iubirii, vreau sa va ofer  o dovada umana a ceea  ce inseamna sentimentul de iubire si ce  stare  interioara poate  crea el.  Daca muzica creata de om si cuvintele  iscusit  scrise, pot  provoca o asemenea emotie, cum poate fi  in Sfera Iubirii? Va las sa va topiti sentimentele in Oceanul de Iubire.

  
Va astept sa ne Re-vedem in Sfera Iubirii.

saphhires7

miercuri, 20 noiembrie 2013

"Trebuie'' sa facem ceva?

Maine, 21 noiembrie, la crestini-ortodocsi este o mare sarbatoare dedicata Maicii Domnului. Sunt sigura ca cele ce sunt mame vor avea motive de a-si trimite gandul de recunostinta sau de rugaciune, catre Inalt.

Azi dimineata cand plecam la serviciu, am auzit urmatorul dialog telefonic purtat de o tanara pe care am apreciat-o ca avand 17 ani.  Spunea : "A adus Andreea niste lapte si am gustat. Nu mi-am dat seama.". Cuvintele singure nu spun mare lucru. Mai ales la lectura. Dar ingrijorarea cu care au fost exprimate, spaima ce a fost transmisa prin ton, nu pot fi redate. Mie mi-au taiat respiratia. Si m-am gandit : cata frica de "pacat", cat de mare este sentimentul de vinovatie la aceasta tanara, daca faptul ca a luat o gura de lapte la inceputul postului o inspaimanta?  Sau era prima data cand incerca aceasta experienta? Acesta este singurul aspect al unei perioade din an pe care il manifesta? Care este relatia ei cu Divinul din ea? Asa il percepe? Este cel mai sigur mod de a te indeparta de tine insuti, de Divinitatea din tine. 

Am mai spus : nimic din ceea ce facem nu facem pentru altcineva. Nici macar atunci cand facem parastase. O facem pentru ca sufletul nostru nu si-ar gasi linistea de n-am face-o. Spunem " Nu pot sa las sa treaca ziua fara sa impart ceva.". Nu pot. Asta spun. Eu, nu pot. Sufletul meu stie ca este necesar s-o fac. N-as avea liniste. 

Scopul unui post, acesta este, in primul rand: sa ma sensibilizeze, sa ma faca pe mine mai bun receptor al mesajelor transmise de Divinitate. Dupa un post-de mancare, de ganduri, de sentimente- ne simtim mai usori, mai calmi, mai buni, mai armoniosi, mai intuitivi. Mai impacati cu noi insine. Si putem auzi mai bine ceea ce ne spune sufletul. Iar sufletul este cel mai aproape de Dumnezeul din noi. Deci postul, nu face decat sa ne aduca mai aproape de Dumnezeu. Nu ca si-ar schima El locul. Dar  noi avem capacitatea de a-L percepe mai usor. De a-L simti mai aproape. Si cum in aceste vremuri tulburi avem nevoie de sprijin pentru a nu cadea, chiar daca ne clatinam, puterea interioara este farul calauzitor.

Nu "trebuie" sa tinem post ori sa facem ceva anume. Nu trebuie nimic. Pentru ca acest "trebuie", folosit cu sens de constrangere nu va aduce decat reversul- respingerea, anularea cerintei.

Dar cand stiu ca "este necesar" ,sau ca  "este bine"  sa fac un anume lucru, inteleg ca-mi foloseste. 

La fel ca utilizarea conjunctiei "daca" ce ne conditioneaza viata "trebuie" ne poate subjuga pana la sufocare. Cititi cu voce tare urmatoarele afirmatii si vedeti cum se simte corpul vostru: 
 "Trebuie sa mergi la biserica pentru ca se  face Sf. Maslu".

Si :" Este bine sa mergi la biserica pentru ca se face Sf. Maslu." Incercati mai ales in raport cu copiii sa inlocuiti pe imperativul "trebuie" cu blandul, intelegatorul, caldul  "este bine sa". Vor raspunde  mult mai bine solicitarilor chiar si cand nu  au chef. 

Acum multi ani cand am mers in mod constient, din vointa proprie la biserica, am facut-o pentru ca voiam sa stiu. Voiam sa stiu de ce te simti bine cand stai la unele slujbe?  Si in unele biserici. De ce vin oameni de orice pregatire, din orice categorie sociala si cer ajutor unui preot? De ce Nicolae Steinhard a trecut de buna voie, in plina maturitate intelectuala, de la religia iudaica la cea crestina? De ce Rudolf Steiner vorbeste de Christos aratand legatura dintre el si Constiinta Christica? 

De ce slujba de Sf. Maslu poate aduce vindecarea sau linistea? Dar si intr-un caz si in celalalt, bolnavul are de castigat. Acolo unde prin boala/suferinta, sufletul a ajuns la intelegerea care-i trebuia, dupa o slujba, poate interveni vindecarea. Nu spontan. Dar apar semne vizibile de bine si se recupereaza.

In cel de-al doilea caz, chiar daca bolnavul paraseste aceasta lume, o face LINISTIT, impacat. In special pentru bolnavii cronici, de multe ori mai greu de dus decat boala fizica, este durerea sufleteasca. Iar mintea umana nu poate face fata la doua suferinte atat de mari. Si atunci Sf. Maslu poate limpezi.

La un moment dat, un medic pe care il cunosteam bine, a fost diagnosticat cu leucemie. Boala avansa foarte repede. Dincolo de boala fizica, durerea cea mai mare era legata de o relatie incordata cu copiii. Am transmis unei rude sa mearga pentru el vinerea la slujba de Maslu pentru ca sigur, cel putin linistea sufleteasca si-o va gasi. Dupa a doua saptamana, isi recapatase starea de bine si, desi nu a putut fi salvat, a plecat din aceasta lume impacat.  Isi rezolvase relatia cu copii. 

Este o mare greseala sa asociem cunoasterii crestine, manifestarea umana a unor slujitori. Intrebati-va si adresati intrebari Vietii, Universului. Cu siguranta veti gasi raspunsurile necesare.

Va doresc doar vise inspiratoare si un somn odihnitor.

Va astept sa ne Re-vedem in Sfera Iubirii.


saphhires7

duminică, 17 noiembrie 2013

Rugaciunea de iertare

Pentru ca suntem la inceputul unei perioade de transformare-perioada de post a Craciunului va trezi in fiecare dintre noi Copilul adormit. Toti vom deveni mai zambitori, mai senini, mai generosi -chiar fara un motiv anume. Dar.....asa "ne vine". Asa ne simtim. Ce se petrece? Am mai spus ca la nivel profund, toti suntem energie. Einstein ne-a lasat o mare mostenire noua, omenirii, prin Teoria Relativitatii.  El a comprimat in 4 simboluri esenta noastra: E= mc2.

 Iar Nassim Haramein  http://www.youtube.com/watch?v=5v76kxUEYyU ( prima parte) a demonstrat aplicabilitatea ei la nivelul vietii. Nassim este un fizician care a ajuns la concluzii stiintifice vizand  originea noastra divina, prin rationamente matematice. Pentru cei interesati, merita sa aflati mai multe despre el. Este o legenda. 

Deci, ceea ce va spun eu din experienta  traita intuitiv, altii au demonstrat stiintific.

Fiind energii, ceea ce fac eu va afecta pe cel care este la 2000 km departare,  numai pentru ca m-am  gandit la el. Pentru ca am realizat o legatura la nivel de gandire. ( v-am recomandat intr-o postare anterioara sa cititi " Vindecarea arborelui genealogic").

Nu trebuie sa fii crestin practicant pentru a sti cateva lucruri esentiale despre puterea rugaciunii. Va voi da modelul de rugaciune de iertare pe care personal am folosit-o de foarte multe ori in relatiile incordate- intre mine si parinti sau in relatia de cuplu ori intre mine si prietene sau, chiar in raport cu sefii. Pentru ca atunci cand o relatie este conflictuala, cu un om care  concret nu ne-a facut nimic -sau nu i-am facut noi!- este clar ca problema este mai profunda, mai veche.

Sau asa cum se spune " Parintii au mancat agurida si copiilor li s-au  strepezit dintii".  In urma cu 17 ani am aflat de aceasta rugaciune. Multe relatii am "vindecat" folosind-o si toti cei carora le-am dat-o spre utilizare si-au rezolvat la randul lor problemele de neiertare. Folosind-o destul de mult, la un moment dat am simtit ca lipseste ceva pentru a fi completa. Am adaugat ceea ce intuitiv am aflat si acum  nici nu mai este necesar s-o repet cand o folosesc.

Ea suna astfel:
In Numele Tatalui, al Fiului, al sfantului Duh, amin. Pe Tine Sfanta Treime te rog ajuta-ma pe mine...X......in aceasta rugaciune de iertare pentru .Y..
Eu, ...X....te iert pe tine....Y...pentru tot raul pe care mi l-ai facut mie, mosilor si stramosilor mei, acum sau altadata, tu, mosii si stramosii tai.
Te rog pe tine..Y...sa ma ierti pe mine...X....pentru tot raul pe care ti l-am facut tie, mosilor si stramosilor tai, eu, mosii si stramosii mei. 
Sufletul meu al lui..X.de acum, roaga sufletul tau al lui Y, sa-l elibereze de orice legatura karmica asa incat fiecare sa-si indeplineasca destinul propriu.
 Sfanta Treime, te rog iarta-ne pe amandoi pentru tot raul pe  care ni l-am facut unul altuia acum sau altadata. Iarta pe Y pentru raul pe care mi l-a facut mie, X si iarta-ma si pe mine X pentru raul pe care i l-am facut lui Y. Amin."

Va anunt ca nu este usor de spus. Mai ales cand trebuie noi, sa iertam pe cineva. Dar nu renuntati. Chiar daca va podideste plansul, sau va inunda sentimentul de furie. Nu conteaza. Mergeti mai departe. Va veti simti usurati, eliberati, fericiti dupa ce-ati deblocat energia neiertarii. Pentru ca toata aceasta energie blocata va revine voua. Este ca la un ghem de lana. Din cauza unor noduri, ghemul s-a micsorat. Dar cand desfaci  nodul, se lungeste firul. Nu se pierde. La fel si aici. 

Din toata inima  va doresc sa va foloseasca. Va garantez ca multe crize de ficat, multe aritmii, multe crize de  sufocare, multe momente de furie vor disparea. Medicamentele pe care le luati pentru inima - cand nu este vorba de blocarea energiei iubirii- sau medicamentele pentru dureri de cap, insomnii, nu va vor mai fi de folos. Dar va trebuie CURAJ s-o faceti. Sa recunoasteti pe cine nu "suportati" sau simtiti ca nu va suporta si sa acceptati sa faceti rugaciunea din tot sufletul. Daca o veti face doar repetand mecanic, nu veti avea rezultate bune. Incercati intai pe relatii mai usor conflictuale. Acolo unde doar va irita cineva. Nu acolo unde prezenta cuiva va scoate din sarite si daca nu spune nimic.

O puteti face si daca persoana respectiva nu mai traieste. Ii face bine si sufletului ei sa fie iertata, si voua pentru a va continua viata. Cel ce a plecat are nevoie de iertarea noastra. Puteti spune tot ce nu i-ati spus cat a trait. Nu este gresit. Nu este "pacat". Veti simti caldura care va inunda sufletul si sentimentul de iubire pentru acea persoana dupa ce ati eliberat prin cuvinte tot ce voiati.

Veti sti cand rugaciunea s-a incheiat, dupa sentimentul de liniste pe care il veti simti. Nu va mai fi nevoie sa repetati.

BAFTA!

Va astept sa ne Re-intalnim in Sfera Iubirii.

sapphires7


sâmbătă, 16 noiembrie 2013

Conceptia si nasterea dincolo de stiinta

Am intrat de o zi in Postul Craciunului. Pentru unii, motiv de bucurie. Pentru altii, de frustrare. Pentru altii de nemultumire. Fara sa intru in polemici pe teme  religioase, voi spune  doar atat: ORICE AM  FACE IN ACEST POST, DOAR PENTRU NOI FACEM. Indiferent ca este vorba de retinere de la mancare; sau ca ne vom controla mai mult emotiile fara sa ne  lasam purtati de ele; sau ca vom fi mai atenti la ceea ce vom gandi ori exprima.
 Orice, vom face DOAR pentru noi. Pentru latura noastra umana. Dumnezeu nu are nevoie de nimic din partea noastra ca oameni. Cum ar putea? El este omniprezent, omnipotent, omniscient.
Dar daca facem ceva-ALTCEVA- decat in mod obisnuit, ne va fi noua mai usor, vom simti mai mult apropierea de El. Nu ca s-ar afla in alta parte decat in noi, langa noi si in tot ce este alaturi de noi.

Dar asa devenim noi mai sensibili la semnele si semanalele pe care ni le da.

Pentru ca este un post ce ne ajuta sa simtim mai mult bucuria a ceea ce inseamna  conceptia si nasterea de prunci, despre asta vreau sa va vorbesc. Sa va dau cateva cazuri concrete de ce inseamna MIRACOLUL/ MINUNEA nasterii. Si care nu are legatura cu fiziologicul sau biologicul. Care transcende logicul/rationalul/umanul.

In urma cu vreo 5 ani am primit un telefon de la prietena mea, doctorita de familie. Ma ruga s-o ajut pe Mihaela, tot medic si ea, care este la a patra sarcina-in trei luni- si exista riscul s-o piarda si pe aceasta la fel cu celelate trei.  Toate la aceeasi varsta. Urma un tratament la Targu-Mures, dar dl profesor care o trata i-a spus ca-si da seama ca nu va putea face mai multe pentru ea. Si nu mai are rost sa vina saptamanal la tratament. In timp ce o ascultam, rational imi trecea prin minte: un medic imi cere sa ajut un alt medic pentru a tine o sarcina?? Nu ma dezmeticeam. Dar stiam ca ceea ce stiinta nu poate, intuitia ca instrument al spiritualitatii, reuseste.

Am depasit acele secunde  de zgomot mental si m-am concentrat pe ce simt in timp ce-mi vorbea. Prima intrebare pe care am exprimat-o a fost: sunt casatoriti religios? Raspunsul -nu. Doar civil. Pentru ca unul este catolic si celalalt ortodox si nu s-au hotarat in ce religie sa se casatoreasca. I-am spus sa le transmita sa se cunune. In orice religie aleg. Poate fi si o a treia. Nu conteaza. Conteaza doar ca in fata Divinitatii sa existe un singur canal energetic ce face legatura cu energia viitorului copil. Altfel spus: doua energii puternice, fiecare cu amprenta ei-asa cum exista  zestrea genetica- trebuie sa ajunga sa se simta una, sa devina una, pentru ca energia copilului sa"curga". Sa stie ca apartine cuiva.

Si i-am spus sa dea un acatist la biserica Sf. Anton pentru 40 de zile, in care sa roage spiritul copilului care vrea sa vina in lume, sa accepte sa se intrupeze. La final mi-a spus ca este si colega cu mine la scoala postliceala sanitara unde predau, doar ca nu ne intalnim, avand ore in zile diferite.
 Mi-a multumit si a inchis. 

Dupa doua luni am aflat ca in saptamana in care am vorbit la telefon a facut cununia religioasa, a dat acatistul, n-a mai avut semne de iminenta de avort si duce sarcina mai departe. Intr-o zi am intalnit-o la scoala-astepta sa vina sotul s-o ia. Era in ultima luna de sarcina. A nascut o fetita perfect sanatoasa. De unde medical, nu erau semne bune.

Acum trei ani jumatate, mergand la o manastire din judetul Prahova am cumparat o icoana cu gandul s-o ofer cadou unor prieteni din Bucuresti care-si doreau copii si nu aveau. Era vineri, se facea Sf. Maslu. Dupa citirea celei de a saptea evanghelii a cazut icoana, s-a spart partea de ceramica, dar folia de naylon care o acoperea, nu. Parintele mi-a dat alta, spunandu-mi ca cea care am ales-o  nu era pentru "nastere de copii". Cea de a doua era. Am facut-o cadou. Dupa  trei luni am aflat ca  sotia era insarcinata. Fara alt tratament medical. S-a nascut un baiat.

Acum trei ani, prietena despre care am scris in postarea "Din mesajele ingerilor 2", isi dorea copil dar nu ramanea insarcinata. Stia ca era si o problema medicala. Implinise deja 30 de ani. De 1 Martie i-am oferit din jad un elefantel cu trompa ridicata (in feng shiu, semnificatia este benefica). Si i-am dorit in mod constient si cu  toata puterea pe care o au cuvintele si folosindu-ma de asta, ca acest martisor sa-i aduca un copil. Dupa 2 luni mi-a spus ca este insarcinata. In  conditiile in care din punct de vedere fiziologic nu era posibil.

Acum este mama acelei minuni pe care o vedeti in poza de la "comentarii".

In urma cu un an, stateam de vorba cu fiica unei prietene care se despartise  de 3 saptamani de iubitul ei. La un moment dat i-am spus  cu toata forta sufletului meu, cum sa se roage pentru limpezirea situatiei. In acea perioada urma un tratament ginecologic pentru ca i se spusese ca nu va putea avea copii.
Dupa o saptamana s-a impacat cu iubitul si a ramas insarcinata in perioada in care urmand tratamentul, din punct de vedere medical, nu era posibil. Doi medici ginecologici au fost fermi in afirmatie.

Acum 4 luni a nascut. Un baietel.

Saptamana asta m-a sunat o tanara pe care am cunoscut-o in septembrie. Isi dorea si ea copii, nu s-a putut pana acum. Am vorbit de cateva ori, am ajutat-o sa se deschida fata de ea, fata de ceillati. Am ajutat-o sa-si schimbe perceptia despre nasterea si conceptia de copii. A citit  de cateva ori - a afirmat ea- postarea mea "Despre copii". Scopul telefonului a fost sa ma anunte ca este insarcinata. N-a urmat nici un tratament medical.

Toate sunt cazuri reale.  Acestea sunt cele mai recente. Ar fi  mult de detaliat la fiecare in parte. Dar nu vreau sa devina mesajul prea lung.    Mai sunt asemenea cazuri in care interventia mea a fost clara.  Permanent am privit subiectul mai presus de mintea umana.

Am vrut sa vorbesc despre conceptie si nastere de prunci in perioada in care Viata ne vorbeste despre Miracolul Nasterii.

Pentru cele ce va doriti sa deveniti mame, va doresc ca acest post sa va aduca inspiratia necesara de a face ceea ce trebuie pentru a primi binecuvantarea Cerului.

Va astept sa ne Re-Intalnim in Sfera Iubirii.

sapphires7

joi, 14 noiembrie 2013

Cum ne conditionam singuri viata

De cele mai multe ori dam vina pe viata pentru ca suntem nefericiti. Nemultumiti. Suparati. Ne-am intrebat vreodata: oare eu am vreo contributie la aceasta stare a mea? Din ceea ce fac, ce spun, gandesc, ma influenteaza in vreun fel?

Ati urmarit in exprimarea  voastra, de cate ori folositi la inceputul unei fraze conjunctia "daca"?

Exemplu: Daca maine nu ploua, merg la tara. Sau: Daca iau examenul de bacalaureat, plec in Creta. Ori: Daca ma vopsesc  blonda, voi fi mai atragatoare.

Acum, sa incercam sa transformam aceste afirmatii, inlocuind pe "daca" cu o expresie sau un cuvant. 

Si vom avea: Sper sa nu ploua maine si sa merg la tara. (Poate nu ploua maine si merg la tara). Am gasit chiar 2 variante. 

Imi doresc sa iau examenul de bacalaureat si sa plec in Creta. (Vreau sa iau examenul de bacalaureat ca sa plec /si sa plec in Creta).

 Ma vopsesc blonda si voi fi mai atragatoare. Cand ma vopsesc blonda, voi fi mai atragatoare.

Va rog cititi afirmatiile de mai sus cu voce tare. Veti vedea diferenta. Cand folositi la inceputul frazei pe "daca", veti constata ca va simtiti incorsetati. Apasati. Fraza in sine este greoaie. In celelalte exemple, parca ar curge cuvintele. Aluneca usor.  Creierul este destins. Va este bine.

  Vedeti cat de usor ne putem  face  viata grea singuri? Si cum ceea ce creierul programeaza, mintea creeaza, nu vom face multe lucruri care ne pot bucura, pentru ca singuri ne-am blocat. Ne-am pus piedica.

Incercati pe parcursul unei zile ca in mod constient sa exprimati macar de 2 ori, fraze care nu incep cu "daca". Urmariti-va gandul ce vreti sa-l exprimati si, inainte de a-i da drumul in eter, schimbati-l pe "daca" cu orice alt cuvant. Veti simti cum vi se  destinde mintea. Ca si cum ati desfacut un cerc  ce va inconjura capul.

Am mai vorbit de importanta cuvintelor. De vibratia lor. De influenta lor asupra starii de sanatate fizica si psihica a noastra. Dar ele fac mai mult decat atat. Ne influenteaza insasi destinul. Cum o fac? Simplu. Cuvintele creeaza/materializeaza situatii. Noi trecem prin aceste situatii. Care pot fi fericite sau dureroase pentru noi.
.
Si cum spuneam in alta postare: Si Cuvantul este sacru. Pentru ca :" La inceput era Cuvantul. Si Cuvantul era Dumnezeu. Si Dumnezeu era Cuvantul."

Cand ne vom aminti si mai ales DE CATE ORI ne vom aminti de originea noastra divina si sacra, de atatea ori  ne va fi bine. 

Pentru ca maine incepe la crestini-ortodocsi Postul Craciunului, va doresc tuturor celor ce cititi randurile acestui blog ca si celor cu care voi intrati in contact, un  post plin de  daruri si haruri.
 Iar pentru ca toamna este superba, natura ne rasfata in cel mai sublim mod, pentru cei ce vor sa se simta ACASA dar sa nu munceasaca ei si sa fie rasfatati, va dau adresa unei pensiuni la care am fost si unde nu exista constrangerea nici macar in ceea ce priveste ora de masa. Iar pregatirile de toamna se fac cu  legume si fructe din  gradina si livada proprii. Daca aveti copii,  gasiti lapte, cascavea de la animalele gospodariei.


Va astept sa ne Re-intalnim in Sfera Iubirii.

sapphires7

vineri, 8 noiembrie 2013

Ce "spune "tiroida de Ziua Arhanghelilor Mihail si Gabriel

LA MULTI ANI BINECUVANTATI! tuturor celor ce purtati numele acestor mari protectori Divini, tuturor celor pe care ii iubiti si fac parte din viata voastra dar si celor pe care nu ii iubiti-inca! dar sunt in viata voastra.

Sfantul Arhanghel Mihail, purtatorul Sabiei de Lumina, intervine in viata noastra in mod concret ori de cate ori ii cerem ajutorul (vezi postarile "din raspunsurile ingerilor"). Este un Luptator.

Sfantul Arhanghel Gabriel este  cunoscut si " Drept Vestitorul" sau "Bine Vestitorul" pentru ca a anuntat despre Conceptia Divina, despre faptul ca noi oamenii, urma sa primim cel mai mare ajutor pe care omenirea l-a primit vreodata - Nasterea Mantuitorului.

Aici sunt multe de spus. Dar acum , ma voi limita la a  detalia putin despre tiroida, intr-o zi in care se vorbeste despre capacitatea de  exprimare. Daca fiecare  glanda endocrina ce  corespunde  unei chakre  (sfera energetica), ar avea corespondent un inger de lumina ( personal inclin sa cred ca exista asa ceva, prea sunt toate ordonate in Univers!), atunci  Arhanghelul Gabriel ar raspunde de chakra vishuda- a cincea, a vorbirii, TIROIDA.

Tinand cont ca tiroida  se poate imbolnavi si daca nu exprimam, tinem  cuvintele "in gat", simtim ca ne sufocam dar nu vorbim, blocam energia cuvintelor la nivelul gatului, nu folosim cum trebuie  aceasta energie, putem face ceva in acest sens.

Cuvintele au energie. Energia are o vibratie si vibratia are o frecventa. Nu trebuie sa ma credeti pe cuvant si nu trebuie sa munciti sa cautati materiale de specialitate pentru a va informa - nu e timp in ziua de azi, nu-i asa?- dar ganditi-va  cum s-au facut pe timpuri inregistrarile pe  banda de magnetofon, de casetofon, mai inainte pe placi de pick-up  si azi pe CD/DVD. De nu ar fi aceasta energie a cuvintelor, toate astea nu ar fi fost posibile.
Fiind energie, vibratia poate fi de inalta sau joasa frecventa. Deci cuvintele pot VINDECA sau pot UCIDE.
Ganditi-va de cate ori ati exprimat ca "m-a doborat ce-a spus", "m-a imbolnavit", "m-a ucis din cuvinte" dar ati auzit si ca " m-ai facut sa renasc prin ce-ai spus", "cuvintele spuse au fost balsam pentru sufletul meu", "cuvintele  mi-au creat o stare de bine cum n-am mai avut", etc.

Atunci, cum sa nu sufere sau cum sa nu lucreze optim tiroida noastra? Dar NOI alegem cum s-o faca. 
Cand cuvintele "ne raman in gat" , cand le blocati, gandititi-va ca faceti asemeni celui ce  baga si baga intr-un sac, inghesuie  sa intre cat mai multe lucruri dar fie se rupe sacul, fie sunt atat de sifonate, stricate lucrurile, incat esti nevoit sa arunci ulterior din ele. Nici tiroida nu duce tot reziduul nostru energetic. 
Nici o glanda endocrina/chakra nu o face.

Personal am recomandat celor cu care vin in contact, ca mai ales in relatia de cuplu, din cand in cand sa faca o curatenie. Macar o data pe luna. Cum faci curat in casa. Sa spuna fiecare ce i-a convenit sau nu la celalalt in acest rastimp. Nu mai rar pentru ca apoi "gunoiul emotional" este atat  de mult incat te poate scoate din casa. Uneori la propriu- se ajunge la divort pentru ca sunt atat de multe cuvinte care " au mucegait" incat nu mai poti face nimic. Sau altfel spus, odata exprimate, nu le mai poti lua inapoi.

In aceasta  zi binecuvantata va doresc ca dragostea  Arhanghelului Gabriel sa va atinga  pe fiecare dintre cei ce cititi aceste randuri si pe cei cu care veti veni in contact. Iar Arhanghelul Mihail sa faca curat in viata voastra ori de cate ori o veti cere.

Astept sa ne Re-intalnim in Sfera Iubirii.

sapphires7

miercuri, 6 noiembrie 2013

Ce ne "spune" tiroida?

     Asa cum bebelusii sunt sarbatoriti din luna in luna pana la varsta de un an, asa  ii urez si eu "Sferei Iubirii" LA MULTI ANI!  astazi, la implinirea unei.....luni de viata eterica.  
Imi doresc sa pot  bucura cat mai  multa lume cu aceste "cuvinte simple dar puternice".

Pentru ca vorbim de comunicare, de a ma adresa cuiva - nevazut de mine dar stiut ca exista - sa vorbim de tiroida.

Ati constatat cat de multe cazuri au aparut in ultimul timp de afectiuni tiroidiene? Inclusiv  numarul de cazuri de cancer tiroidian a crescut alarmant -chezasie stau  internarile si operatiile de la Institutul Parhon sau Fundeni.
 Sa fie oare o coincidenta faptul ca aceste  cazuri sunt acum, in timpul in care omenirea parca "a luat-o razna"? Cand gasesti la tot pasul de la  zvonuri, barfa, agresivitate verbala pana la dezinformarea facuta cu ...carte? Cand fiecare spune ce-l taie capul, cum il taie, fara  macar sa realizeze ce-a spus? 

   V-ati controlat vreodata -de curiozitate- gandurile?  Sa incercati sa va "vedeti" gandurile ca pe un ecran atunci cand vorbiti. Ati fi surprinsi sa vedeti ce se intampla. In primul rand nu mai vorbiti la fel de repede-si nu pentru ca acesta este felul dvs.  de a fi.  Ci pentru ca nu mai puteti. Apoi, il lasati si pe interlocutor  sa vorbeasca. Ati urmarit din afara o discutie intre doua persoane? In special intre doua femei? Nu-si termina una din ele ideea, ca cealalta  intra peste ea. Si tot asa. Stiti ce obositoare este o asemenea situatie? Incercati sa priviti o data macar  din afara un asemenea fenomen. Pentru ca este un fenomen!

Astazi este mai  actuala ca niciodata expresia : "Aude dar nu asculta". Este exact precum televizorul. Il auzi, este un zgomot pe langa tine dar nu esti constient de  ce se spune.

Medicina moderna nu mai  are  putere sa ascunda faptul ca organismul uman este coordonat de cele 7 glande endocrine. Ca ele, aceste glande, fac  totul pentru ca intreg metabolismul sa se desfasoare optim pentru organism.
Glanda tiroida localizata  in zona gatului-acolo unde avem senzatia ca ne sufocam daca o bluza este prea stransa pe gat - este raspunzatoare de ....vorbire. Mai corect de comunicare. De modul in care ne exprimam. Ce? exprimam; cat? exprimam; cand? exprimam. 

Dupa medicina chineza, in aceasta zona se gaseste din punct de vedere energetic o sfera de culoare albastru deschis, care  poarta denumirea  "ajna" si este  sediul  comunicarii.

Nu intamplator  i-au atribuit acest rol-este situata  in dreptul faringelui/laringelui. M-am gandit sa vorbesc despre tiroida in aceasta seara pentru ca in urma cu 2 ore o prietena m-a sunat sa-mi spuna ca are senzatia de sufocare de parca "cineva mi-a bagat mana in gat si a uitat s-o mai ia de acolo".

Raspunsul meu a fost : vorbeste-i tiroidei asa cum i-ai vorbi unui om din fata ta. Spune-i ca-ti pare rau ca ai pus-o in suferinta. Ca-ti pare rau ca nu ai exprimat tot ce aveai de spus atunci, cand aveai. Ca-ti pare rau ca  ti-ai  infranat cuvintele, ca te-ai  blocat singura. Apoi, roag-o sa  se vindece; pentru ca stie cum s-o faca. Si la final, multumeste-i ca te-a ajutat"..
Acum cateva minute m-a sunat avand cu totul alta voce. Deschisa, clara, respira normal. Mi-a spus ca i-a trecut senzatia de sufocare, a facut ce i-am spus. Procesul este  valabil pentru orice organ, atunci  cand el nu  semnalizeaza o afectiune cronica. Dar si atunci, linisteste, diminueaza suferinta.

Fiecare  organ din corp asculta de ceea ce-i spunem. Doar s-o facem  din toata inima. Fiecare organ intra in suferinta pentru ca la un moment dat am facut sau n-am facut  ce trebuia, am zis sau n-am zis, am gandit sau n-am gandit cum trebuia.  Si toate au in spate emotiile noastre. Verificati. Vedeti daca  are sustinere ceea ce spun. 
Tiroida  intra in suferinta (de fapt noi vom suferi dar asta pentru ca i-am  dat peste cap programul nativ de functionare) si de la banala barfa. Stiti cat rau poate aduce aceasta practica nu doar feminina........? Si asupra celui despre care se vorbeste dar si asupra celui CARE vorbeste. Cum? Simplu.

Intai : prin Legea bumerangului care  functioneaza fara cusur in Univers-asemeni tuturor legilor- ceea  ce spun despre cineva, fiind energie de o anumita vibratie, se va intoarce la mine. 
Doi: Folosind  cuvinte  cu incarcatura vibrationala joasa, oblig glanda tiroida sa functioneze la "subparametri". Este  asemanator unei masini  bune pe care o chinui  folosind-o cu   benzina de proasta calitate si  doar in viteza  a doua. O voi distruge.
Ganditi-va. 
Pe de alta parte, cand vreau sa  potentez functionarea tiroidei-fara s-o "dau peste cap"pot face urmatoarele:  cand am un examen oral de sustinut,  ma imbrac in ceva de culoare  albastru deschis sau  port o bijuterie cu piatra turcoaz. Creierul  primeste informatia si pentru ca tiroida este  raspunzatoare de  culoarea bleu, ea va primi aceasta informatie. 
De ce? Asa cum am mai spus nimic in Univers nu este la voia intamplarii. Si ceea ce am eu ca om caracteristic, voi regasi  in astre dar si-n plante, in animale, in nminerale (pastrand proportiile si  specificitatile). Asa ca, cele 7 glande endocrie au din punct de vedere energetic,culorile ROGVAIV-ului, adica ale spectrului luminii: rosu, oraj galben, verde, albastru, indigo si violet.

Pentru cei care  doresc sa detaliez o anumita idee sau  continut, pot sa-mi scrie pe  sferaiubirii@gmail.com


  Astept sa ne Re -intalnim in Sfera Iubirii.

sapphires7

duminică, 3 noiembrie 2013

3 noiembrie-Eclipsa de Soare


Toti, la scoala am invatat despre eclipse de Luna, de Soare. Prea putin ne mai amintim -sau poate n-am stiut vreodata- ca aceste fenomene astrale ne influenteaza. Ca suntem sau nu constienti, nu conteaza.

Cel mai simplu si relevant exemplu este influenta pe care Luna o are asupra organismului nostru, al femeii: ciclul lunar. De aici numele. De fazele lunii- Luna Noua, Luna Plina- depinde somnul, calitatea lui in noapte.
Insomnii sau stari de agitatie necontrolata, dureri de cap, "ne apar"  ca de nicaieri cu mai mare putere in perioada de descrestere a lunii. Batranii nostri stiau-sau mai stiu! - cand sa lucreze pamantul, cand sa culeaga plantele, in functie de fazele lunii.

Din perspectiva sentimentelor, a emotiilor, si ele sunt influentate de acest astru. Cum se intampla? Am vazut toti prin filme sau am citit cum fluxul si refluxul marilor este influentat de fazele lunii. Marinarii si in general oamenii ce stau in apropierea apelor mari, stiu acest lucru. Luna influenteaza apa. Dar noi ca oameni, cu acest corp fizic, suntem  in medie 60% apa. In corpul nostru -in functie de greutate (mai grasi, mai slabi, mai multa masa musculara) avem mai multa sau mai putin apa. Dar in orice componenta a corpului vom gasi apa. Chiar si in dinti. Atunci, cum sa nu ne influenteze si pe noi starea Lunii? 

Din aceasta perspectiva, o eclipsa de Luna este cea care va scoate la iveala, va elibera sentimente negative, ganduri mai putin frumoase, proaste obiceiuri. Este momentul RENUNTARII la ceva ce nu ne este de folos. Constient sau nu, acest lucru se intampla. Putem doar sesiza ca suntem mai agresivi, mai irascibili, mai nemultumiti.

Pentru echilibrare -am mai spus ca nimic nu este la voia intamplarii in Viata, oricat am vrea noi sa credem asta- o Eclipsa de Soare este aducatoare de nou. Se pune bazele a ceva. Si cum am eliberat la Eclipsa de Luna sentimente, ganduri, obiceiuri rele, firesc este la cea de Soare sa ne gandim si sa rugam pe Dumnezeu, Maica Domnului, Ingerii de Lumina si Sfintii nostri, sa ne ajute sa punem inceput bun la  ganduri, sentimente si obiceiuri bune, luminoase.

Ati spune ca in viata de zi cu zi lucrurile nu sunt chiar asa. Ca vezi doar durere, nemultumire, suferinta, boli, agresivitate fizica si verbala, morti bruste si brutale-in accidente, cataclisme.  Veti spune ca oamenii sunt tot mai reci, mai distanti unii de altii, lispeste caldura, compasiunea, nimeni nu mai are timp sau disponibilitate emotionala sa se ocupe, sa-l asculte pe celalalt.

Da. Asa este. In exterior. In  profunzime de fapt  apar muguri curati, puternici ai unui nou inceput. Prin copiii deosebiti nascuti in special dupa anul 2000 ( mai exact dupa Eclipsa de Soare din 1999), prin cautarile in vederea  gasirii raspunsurilor la intrebari vizand insasi esenta noastra ca oamani; prin acceptarea tot mai des a  tratamentelor  oferite de medicina alternativa. Tot mai multe mame au inteles ca important nu este sa-i dea copilului  imediat un antibiotic (si numele spune cava: anti=impotriva si biotic =viata; si nu doar viata  agentilor patogeni o distrug ci si a  celulelor  sanatoase) atunci cand a racit sau este rosu gatul. Ci important este sa-i creasca imunitatea organismului asa incat acesta sa lupte natural si apoi sa-l sustina prin alte medicamente. Iar imunitatea se  intretine constant si ciclic.

Tot mai multi oameni tind sa "se faca tarani". Sa-si cumpere sau sa  construiasca o casa la tara. Pentru "aer mai curat, liniste, mai sadesc o floare, o leguma, mai pun un pom". Asta nu arata ca se schimba modul de gandire? Ca incepem sa intelegem ce este  cu adevarat important pentru noi? 

Nu se vede ca sistemul financiar asa cum il stiam noi nu mai este "imparatul suprem"? Ca probleme financiare au  si cei cu bani multi si cei cu bani mai putini? Ca nu se mai poate vorbi de cea mai puternica  tara din lume? Ca dupa septembrie 2001 emblema SUA de putere invincibila a palit? 
Asta nu spune nimic? Priviti in jur. Analizati. Observati. Si  faceti ceva in aceasta directie. 

V-ati gandit cum ar arata o lume fara bani? In care plata sa fie pe alte baze: exemplu trocul. Sa dispara sistemul nostru de gandire legat de bani care are 2 laturi puternice: fie ii consideram "ochiul dracului" si atunci nu facem nimic sa-i avem pentru ca este "un pacat"; fie ne inchinam lor. Facem din ei idolul si zeul nostru suprem. Ambele abordari sunt gresite.

Nici o piramida nu  se  darama de la varf. Dar nici nu se ridica de acolo. De jos. De la baza se face totul. 
O verisoara din Iasi, in urma cu aproapre 3 ani ma intreba cum pot sa lupt cu ceea ce este in jur. Si mi-a enumerat ce  am scris mai sus. Raspunsul: consider ca fiecare om are un pamant al lui (metaforic vorbind). Fiecare cu gradina lui. Eu imi fac curat la mine in curte, imi vad de ale mele, am grija sa nu intre "buruieni" si daca eu fac asta, cel de langa mine la fel, altul la fel, intr-un timp dat se va schimba imaginea gradinii mari.

Andre Malraux a spus odata :" Secolul XXI va fi un secol religios sau nu va fi deloc." Religios in sensul general. Nu o anumita religie. Ci cautarea omului,  a valorii din el si  nu din afara lui. A divinitatii din el.
Cu cat mai multi renunta la tipare de gandire invechite si care  au dovedit ca nu aduc foloase  pe termen lung, cu atat mai repede  omenirea isi va incheia agonia.Voi cei mai tineri aveti puterea de a face lucrurile sa ia o alta turnura. Asta insemnand concret schimbarea  vietii.

Puneti bazele de acum. Din 3 noiembrie 2013.

Multi oameni s-au temut ca pe 21 decembrie 2012 vine sfarsitul lumii. Iar daca nu s-a intamplat, atunci lucrurile raman la fel.

FALS! NIMIC nu a ramas la fel. Iar daca omenirea asa cum o stim nu a disparut sub ape sau cutremur, inca o data povestea Sodomei si Gomorei ne-a aratat ca este adevarata. Se spune ca Dumnezeu a vrut sa piara lumea din prea multete rele existente. Un inger de Lumina  L-a rugat sa n-o faca. Dumnezeu  i-a spus ca daca gaseste 100 de oameni care cred in El, va salva orasul. Ingerul n-a gasit. Oamenii erau preocupati sa petreaca, sa se distreze. La fel a fost pentru 10 oameni si pentru un om. Ingerul n-a gasit. Si Dumnezeu a daramat orasul.

In timpurile actuale, rugile mosilor si stramosilor nostri si ale neamului nostru, ingerii in viata care au fost in persoana Parintelui Arsenie Boca, Ilie Cleopa si altii, ca si rugile unora dintre noi care am simtit concret puterea rugaciunii, am contribuit cu totii la pastrarea acestui pamant.
Este datoria si raspunderea fiecaruia sa faca  acest lucru.

Anul trecut in sambata in care sarbatoream Mosii de toamna, se astepta  un cutremur in Romania de care vorbeau deschis de cateva zile toate posturile de televiziune. La scoli se faceau simulari de acordare de ajutor in caz de actaclisme. Nu se stia ora. Dar ziua era sigura. Din calculele specialistilor. N-a fost.

De ce? In acea zi erau mai aproape de noi, de pamant, toti inaintasii nostri. Toti eroii nostri. Toate rudele noastre. In acea zi in mii de biserici din tara se tineau aceleasi rugaciuni de curatare, iertare si recunostinta aduse Tatalui Ceresc. 

Am simtit atunci in biserica un brau de lumina creat deasupra capetelor noastre si care ne separa de o palca neagra. Si astfel, inca  o data rugaciunile ne-au salvat. Dar fiecare s-o faca.
Altfel sa nu ne plangem ca "Dumnezeu ne-a parasit". Suntem "mari". Decidem pentru noi. Asa cum fac copiii nostri cu noi.

Va astept sa ne Re-intalnim in Sfera Iubirii.

saphhires7


sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Din "Legamintele toltece"

Exista o carte: "Cele patru legaminte " de Don Miguel Ruiz. V-o recomand din toata inima. 
Cand am citit-o, am realizat ca toata psihologia moderna este cuprinsa in aceste patru (4!) enunturi de viata.

Tot ce se invata la psihologie despre "efectul de oglinda", despre "umbra din noi", despre cat de importanate sunt afirmatiile si comunicarea intr-o relatie, cat de important este sa dai intotdeauna din tine tot ceea  ce poti,  despre detasarea pe care  ar trebui s-o ai fata de toate acestea si multe altele  intalnite in sute de carti si mii  de pagini, le  intalnesti in patru fraze.

La unul din examenele de la master- mai precis la "Terapia de cuplu"- mi-am ales ca tema de prezentat: "Cele patru legaminte  si psihologia moderna". Si-am analizat unul dintre ele, aratand cat de real si adevarat este acest legamant si cat de mult gresim cand nu-l aplicam. Toltecii au lasat aceasta imens bagaj de intelepciune in cateva cuvinte clare. 

"SA NU FACI PRESUPUNERI INUTILE". Cat de simplu si totusi atat de criptic! Pe acesta l-am analizat la examen. Va redau situatia reala de viata.

Un cuplu. Ea 25 de ani, profesoara, el 27 de ani, inginer IT.
Zi de sambata. Dimineata pe la ora 11.00. Luna august. Ea la bucatarie aproape a terminat mancarea, cand, realizeaza ca nu are marar pentru ostropel.
El prin curte sterge masa pregatind-o pentru pranz.

Ea: - Dragule, te rog mergi la piata si cumpara o legatura de marar. Pierd prea mult timp sa ma  imbrac sa merg eu.
El:  -Da, draga mea.
 Pleaca. In acest timp, ea se gandeste: A! ce-as manca o prajitura. Da, mi-e pofta de-o "ora 12". Poate-mi cumpara ca trece pe langa cofetarie.

El ajunge la piata, cumpara marar proaspat de gradina si la intoarcere isi cumpara un Rebus gandindu-se sa  completeze dupa-amiaza. In 20 de minute  se intoarce. Rapid si eficient.
Ii da mararul si ea intreaba fara sa faca vreo remarca  despre marar: - Mi-ai luat si mie o "ora 12?" Si urmeaza schimbul de replici:

El.: Dar nu mi-ai spus ca vrei.
Ea: Da, dar stii ca-mi place. Nu merit sa-mi cumperi  macar o prajitura? Tie ti-ai luat rebus. Sa-ti fie tie bine, sa te rasfeti dupa-amiaza, te-ai gandit. La mine nu.
El: Nu e vorba de asta. Dar n-am stiut ca vrei. Si stiam ca esti la regim.
Ea: Normal. Trebuie sa tin regim, pentru ca nu-ti mai place cum arat. Sigur ca nu. Daca stau toata ziua in bucatarie ca sa ai tu mancare proaspata!
El: Dar nu eu ti-am cerut sa tii regim. Pentru mine nu conteaza cum arati. Te iubesc oricum ai fi.
Ea: Ma iubesti oricum as fi. Dar cand vezi femei mai grase comentezi. Si acum spui ca nu-ti pasa cum arat. Adica nici nu te intereseaza cum pot sa arat. E totuna pentru tine.
El: Nu asta am spus. Vreau sa spun ca pentru mine esti frumoasa oricum ai arata.
Ea: Eu sunt proasta ca nu ma duc sa-mi fac ce placeri vreau, sa-mi cumpar ce vreau. Proasta sunt ca ma gandesc sa avem in casa ce ne trebuie. Dar tu nu te poti gandi la mine. Sa-mi faci si mie o placere. Sa stau sambata in bucatarie sunt buna, dar sa primesc o prajitura nu merit dupa tine.
El: De unde sa ghicesc eu ce vrei tu?
Ea: Daca m-ai iubi ai sti ce vreau. Mi-a zis tata de la nunta ca asa o sa se intample. Ca n-o sa ai grija de mine.
Etc, etc, etc. 

Recunoasteti replicile? Si se ajunge de la o banala legatura de marar la discutii vizand nunta  petrecuta  cu 5-6 ani in urma. Ajung discutiile la un punct in care nu se mai stie de la ce s-a plecat. Ajungi sa nu vorbesti cu partenerul, dar daca te intreba cineva de la  ce anume ai pornit, nu mai stii.

In special femeile fac aceasta gafa: ASTEAPTA ca partenerul de cuplu sa le anticipeze gandurile. Pentru ca altfel nu sunt iubite. Considera ele. Da, este adevarat cand vorbim de surprize, de evenimente unice, de propuneri inedite. Oricui ii place sa i se faca din cand in cand cate o frumoasa surpriza. Dar nu te astepta ca celalalt sa gandeasca si pentru tine. "Nu face presupuneri inutile". Nu presupune ca celalalt stie ce gandesti tu, ce vrei tu. 
Pentru ca asta ar insemna ca el/ea  sa devina tu. Sa-si piarda identitatea pentru a prelua personalitatea ta. Imposibil. 

Si se ajunge la psiholog pentru ca nici unul nu cedeaza, apar si se arunca acuze nesustinute de  fapte ci doar de sentimente, de ceea ce se simte si nu de ceea ce se vede. Si asta pentru ca  lipseste elementul esential si fundamental intr-o relatie: RESPECTUL.  Respectandu-l pe celalalt ii acorzi aceeasi atentie pe care o doresti tu de la el. In acelasi timp, lasandu-i libertatea de a avea opinii personale, de a avea un timp si doar pentru el/ea.

Am luat cel mai reprezentativ exemplu de conflict pe care il genereaza neaplicarea acestui legamant. La fel se intampla in orice tip de relatie: intre frati, prieteni, vecini, colegi.

De 6 ani de cand am aflat de acest legamant mi-am schimbat optica in ceea ce priveste relatiile interumane. 
NU MA MAI ASTEPT la ceva anume. Nu ma astept sa anticipeze cineva ce vreau eu. Ca apoi sa ma supar daca nu primesc  ce vreau.  M-am scutit singura de o suferinta pe care doar eu as fi generat-o.

Cand sunt in troleibuz nu ma astept sa-mi ofere cineva un loc. Poate ca nici nu vreau sa stau in acel moment.
In relatia cu prietenele cand vreau ceva, cer. Nu astept sa vad daca imi anticipeaza dorinta. 
Ca apoi sa am motiv sa ma supar. Dupa mine asta este ca si cum m-ai  astepta la colt si ma injunghii pe la spate. 

Incercati o saptamana sa aplicati acest legamant in viata voastra. Veti vedea cum vi se schimba insusi sistemul de gandire. Veti vedea cata tensiune interna va dispare.

Acest noiembrie cald, colorat si bogat, sa va inunde sufletele de lumina calda, iar Eclipsa de Soare de maine, 3 noiembrie sa  va gaseasca pe fiecare pregatit pentru un nou inceput.

Va astept sa ne re-Intalnim in Sfera Iubirii.

sapphires7