miercuri, 30 iulie 2014

Informatie necesara si utila

       Detaliez putin  cele scrise  despre ziua de  vineri, 1 august a.c.

 In primul rand,  biserica " Buna Vestire" se afla in apropierea Spitalului "Buna Vestire" (fosta maternitate din Ploiesti) langa "Pomul Verde". Sunt repere cunoscute de orice ploiestean. 

     Slujba va incepe la ora 17.00 si va fi sustinuta de 2 preoti. Unul este cel  al carui har inca ne mai  hraneste.

      Pentru a simti efectele slujbei de Sfantu Maslu, in afara de a fi prezenti fizic si emotional, este  in avantajul nostru  sa avem  cu noi putin ulei, putina faina alba si o paine. Cu toate astea vom pleca acasa dupa slujba si vom putea folosi vibratiile impregnate in ele, in toate cele  de mancare facute.

     Fiind 1  august  ziua in care incepe Postul Sfintei Marii si avand o durata de doar 2 saptamani,  vom beneficia exact de cele 2 vineri cu slujbe de Sfantu Maslu. 

     Nimeni nu va cere sa fiti prezenti pentru ca "trebuie."  Nici acest lucru nu....trebuie sa-l faceti, dupa cum, NIMIC nu trebuie sa faceti. Doar ca, sunt lucruri care va  avantajeaza daca le faceti sau va  frustreaza de ceva bun daca nu le faceti.  

    Semnele ne vorbesc. Viata ne vorbeste printr-o multitudine de semne. Alegem daca le  luam in seama ori le ignoram. 

   Si da, toate se petrec CU un rost. 



Astept sa ne Re-Vedem In Sfera Iubirii.


 sapphires7

luni, 28 iulie 2014

A vedea Sensul din spatele situatiilor......

     Am scris in urma cu cateva saptamani ca de multe ori, nu intelegem ceea ce se petrece in viata noastra si,  doar mai tarziu, intelegem SENSUL adevarat al situatiei.

       Pentru a va ajuta sa intelegeti ce inseamna a fi un bun observator al propriei vieti, pentru a vedea cat de subtil se manifesta Viata in viata noastra, va voi reda un episod  concret trait, despre cat de putin intelegem la "prima vedere" ce ni se intampla. Cat de usor putem fi derutati de ideea ca noi decidem in cunostinta de cauza ( si o facem, dar  motivul adevarat il intelegem de cele mai multe ori DUPA ce trece evenimentul).

Astfel: Prin luna  mai ii spuneam prietenei mele din Germania ca anul asta nu voi merge la ea. Ca am treaba, am alte cheltuieli. In iunie nu prea mi-am deschis mail-ul din lipsa de timp. Si totusi, intr-o zi de sambata (!) am simtit ca trebuie s-o  fac. Din multitudinea de mesaje primite mi-a atras atentia unul care reprezenta o oferta de zbor catre Dortmund (doar catre aceasta locatie) la un pret de sub 50 de euro. Si incepea oferta exact din  ziua in care as fi fost libera. L-am luat. Ma gandeam ca este concediul e care mi-l ofera Viata dupa o perioada grea traita. Curand am aflat ca era mai mult de atat.

   Am ajuns in Germania iar a doua zi, copilul de 3 ani al prietenei a facut febra mare, iar sotul ei a primit seara la ora 23.00, vestea ca tatal lui nu mai era  in aceasta lume fizica. Primul moment a fost de confuzie de sentimente: a sta cu sotia si copilul cu febra intr-o tara straina (sotia trebuia sa mearga si la serviciu dimineata urmatoare ) sau a se duce in Romania la inmormantarea tatalui. Grea decizie.

     Prietena mea a fost cea care a vazut solutia: mergi acasa pentru ca nu sunt singura. Si asa am inteles sensul venirii mele la ei. Sotul prietenei s-a intors cu o zi inainte de plecarea mea. Deci, toata perioada in care el a fost in tara, sotia si copilul lui au stat cu mine.

    Vedeti cum sunt firele legate  intre noi? Ca sa nu mai vorbim de faptul ca inainte cu o luna, copilul se trezea noaptea la ora 23.00 si incepea sa planga speriat. Mama lui m-a sunat sa ma intrebe de ce se intampla asta. I-am spus ca sufletelul lui stie ca urmeaza sa se intample ceva dureros. M-a  intrebat daca lui i se va intampla si i-am spus ca nu. Simte la nivel de suflet despre suferinta altui suflet, nu a lui. Si la acea ora a primit telefon tatal sau.

    Vazand lucrurile din perspectiva colectiva, vom intelege responsabilitatea fiecarei actiuni a noastra pentru ca este legata de toti cei din jur. Poate ca sunt oameni de care nu ne place; dar nu doar de ei suntem legati. Si de cei dragi noua.
   
    Privind astfel lucrurile poate ne vom gandi de doua ori cand vom lua o decizie pentru noi si cei de langa noi.


  
    .


     Acum vreau sa va anunt ca timp de 2 saptamani (cat dureaza Postul Adormirii Maicii Domnului), in cele doua vineri -pe 1 si 8 august - la Biserica "Buna Vestire" din Ploiesti, preotul pe care l-ati cunoscut va  oficia Slujba de Sfantu Maslu, incepand cu ora 17.00.

   Cei care ati fost la slujba de inceput de an si stiti cum s-a desfasurat, va anunt ca veti fi martorii unui eveniment  deosebit. Asta pentru ca merg pe ideea de a valorifica la potentialul optim fiecare asemenea situatie/eveniment in aceste timpuri speciale. Sa folosim cat se poate de mult tot ce ne poate fi de folos in asemenea momente.

   Va astept sa ne Re-Vedem In Sfera Iubirii.

sapphires7

duminică, 27 iulie 2014

A multumi.......

      Astazi, duminica, 27 iulie 2014, am gasit o mica agenda  in care in urma cu cateva saptamani notasem cateva motive pentru care  ii pot multumi Vietii.
 Si am gasit  scrise, 47 de motive. Acum as extinde lista. 

       Erau inscrise in ordine cronologica-asa cum mi-am amintit de ele. Si am vazut ca am scris  evenimente care mi-au creat cu adevarat bucurie, multumire. Spre exemplu am notat despre prima  mea pereche de pantofi GUBAN cumparati din banii de bursa  ca student. Pentru a intelege si cei mai tineri ce inseamna asta, am sa spun cat costa  in 1984 o pereche de asemenea pantofi- marca cea mai scumpa si mai cautata la noi in tara, erau 375 de lei. Mai diferea putin pretul in functie de model-pantof infundat sau  sanda/ori pantof decupat. Am dat 450 de lei (retineti ca  un salariu de 1250 de lei era un salariu bun, iar 500 de lei  era cartela de masa pe o luna la cantina).  

    Astazi, as  spune ca mai am doua motive de a multumi: pentru ca am reusit sa vindec o frica-sau sentimentul de frica  in structura lui  initiala- si un sentiment de vinovatie. 

   Astazi, duminica, am reusit  cu sentimentul de vinovatie. De  3 zile nu-mi gaseam locul. Ma trezeam  cu un gol in stomac-semn clar la mine ca o emotie este aproape de "suprafata" si vrea la .....lumina. Vrea vindecata. Mi-am  "educat" si rugat corpul, ca atunci cand o emotie imi poate face rau, sa n-o lase sa  intre adanc in  suflet si sa cronicizeze. Sa  o pot identifica si vindeca. In aceste conditii,  stiam ca ceva nu este in regula dar nu stiam ce? pentru ca nici nu aveam puterea necesara de a lua atitudine. Atat de puternic eram prinsa.

    Si cautam indicii in afara. Cautam sa vad daca imi vine vreo idee  prin  mijloace exterioare. Si la un film "Mananca, roaga-te, iubeste" care a fost azi in reluare, am  citit o replica data Juliei Roberts " Poti sa te ierti?"  Si atunci am simtit cum ghemul din cosul pieptului parca s-a facut deodata mai mare. Si am inteles unde trebuie sa lucrez. Nu am facut un EFT (Tehnica de eliberare emotionala pentru ca dura prea mult iar eu simteam ca explodez). Asa incat am aplicat o metoda draga mie (si multi din cei ce-au lucrat cu mine au  simtit eficienta ei) asa-numita "Oglida Magica". 

 Lucrand de-a lungul timpului am constatat ca in Oglinda Magica, vin "la intalnire" cu tine  aspecte ale tale din aceasta viata sau  chiar  din vieti anterioare, sau sentimente ale tale din  perioada maturitatii sau  imagini/aspecte/sentimente ale tale din copilarie ( te vezi copil la 5-6 ani sau chiar mai mic).  Stiu ca in ciua durerii de cap- ma durea-simteam ca ma doare "creierul" in spatele cutiei craniene la nivelul fruntii- am continuat pana am simtit  ca s-a rezolvat. De aceea spun ca pentru a te vindeca iti trebuie SINCERITATE fata de tine si CURAJ sa faci ceva pentru a te vindeca. 

 Dar si pentru aceste  momente ii sunt recunoscatoare Vietii si  daca as trai toata viata numai pentru a multumi, tot nu ar ajunge. Acum inteleg pe cei ce practica Yoga Adoratiei. 

      Va doresc sincer ca fiecare dintre voi sa gasiti  zilnic cate un motiv pentru care sa multumiti Vietii si veti trai direct Miracolul Existentei si Manifestarii Ei.






      Un  motiv pentru a multumi Vietii este si vocea, emotia pe care a oferit-o sufletului pe care noi l-am cunoscut ca fiind Enrico Masias si care ne-a marcat  la nivel subtil  dezvoltarea emotionala.


      Astept sa ne Re-Vedem In Sfera Iubirii.

 sapphires 7



miercuri, 2 iulie 2014

A asculta.........sau nu

      Ieri, prima zi din iulie a debutat pentru mine cu un mare Dar din partea Vietii. Ce inseamna asta? Am INTELES un aspect al vietii cotidiene. Si de n-ar fi fost un aspect general, intalnit la oricare dintre voi, nu as fi pomenit de el. Dar stiu ca toti, toti oamneii, am facut sau facem acelasi lucru. Sau mai corect, NU facem.

     Cand am initiat acest blog nu am intentionat -si nu intentionez- sa postez  particularitati ale vietii mele, ci, sa transmit din bagajul asimilat/primit/relevat/ descoperit si care poate fi de folos -cel putin ca orientare- cat mai multor oameni. Pentru a duce mai usor.........

    Darul Vietii de ieri, mi-a venit prin intermediul unei prietene. Cunoscand-o, stiu ca nu se va supara ca pomenesc de ea, avand in vedere ca a fost vectorul de intelegere.

     De aproape 2 luni, 1-2 pe sapatamana, merge la cursuri de Tai -Chi. Firesc, au aparut dureri musculare la un moment dat si care o ingrijorau. Eu, i-am spus ca...ma bucur. Ma bucur sincer ca are aceste simptome pentru ca asta arata cum reactioneaza corpul si in final ii va fi bine. Doar de asta merge. Obiectiv, avea motive de ingrijorare.

    Si i-am sugerat sa-i spuna antrenorului de problemele ei pentru a putea sa ia o decizie. Suferind-fizic- am vazut ca nu era  foarte incantata de atitudinea mea. Dar tot am sustinut ca ma bucur pentru ea.

    Dupa 2 zile a fost la antrenament, a putut vorbi si cu antrenorul care i-a facut un alt program de exercitii, i-a fost bine, s-a simtit "excelent". Cand mi-a spus la telefon ca este bine si  se auzea din voce cat de deschisa, curata si destinsa era, am realizat ca simtisem bine ceea ce simtisem cu 2 zile inainte.

 Ei, dar acum intervine frumusetea situatiei. Dupa inchiderea telefonului, am simtit ca sunt iritata. Eram nemultumita, ma intrebam ce ma face sa ma simt astfel? Faptul ca nu a verbalizat ca am avut dreptate, ca nu a recunoscut ca am sustinut-o -in modul meu, dar s-a dovedit a fi bun- sau ce altceva? Ca n-a multumit ca am gfost alaturi de ea? M-am intrebat daca nu este vorba de orgoliu. Am "privit"in interior si am vazut ca este mai mult decat atat. 

 Si atunci, a venit Ideea. Revelatia. Sub forma expresiei. "Dumnezeu este cunoastere." Si-am inteles. Dumnezeu ne vorbeste, se manifesta prin oameni. Dar cand nu-L ascultam, cand nu ascultam mesajele primite de la cei din jur, de fapt, Il respingem si-i respingem ajutorul.

 Iar eu sufeream, eram nemultumita, pentru ca insami eu, am facut acelasi lucru. Am respins mesaje de la El pentru ca nu am vrut sa ascult de un anume om. Indiferent de motiv.

     Si am intreles ca El ne vorbeste si putem intelege mesajele, ascultand de ceea ce ne spune sufletul. Pentru ca El da solutiile din CUNOASTERE. Primim ceea ce ne trebuie de la oameni care pot fi asemenea canale de informatie.

  Multumesc acestui sufletel, care mi-a oferit un asemenea cadou in maniera de intelegere  proprie mie.

 Concluzie: cand ceva nu ne convine la omul/oamenii din jur, inseamna ca EXACT acel aspect il avem si noi in structura noastra si nu este identificat. Acceptandu-l, asimilandu-l, vom scapa de nemultumire. Cum se face? Simplu: iti spui tie insuti: da si eu sunt agresiv/ si eu sunt imprastiat/dezordonat/ si eu sunt posesiv, etc. Orice aspect pe care nu-l "suportati"la altcineva. Uneori este mai greu pentru ca poate fi un aspect vechi, bine  impamantat in structura  emotioanala. Dar rezolvati-le cel putin pe cele concret-imediate si tot va veti gasi linistea.

    Ascultand cu sufletul- pentru ca el nu poate fi inselat- ceea ce primim de la ceilalti, Il ascultam de  fapt pe Dumnezeu/ Inteligenta Divina.  Nu toate sfaturile pe care le primim sunt direct de la Sursa. Pot fi sfaturi oferite de rationalul omului. Dar asta inseamna sa invatam sa le discernem. Timpurile pe care le traim ne ajuta. Simtim tot mai mult si mai profund. 

          Melodia aleasa se intituleaza....Asculta Vocea.

  Astept sa ne Re-Vedem In Sfera Iubirii.

sapphires7