sâmbătă, 16 noiembrie 2013

Conceptia si nasterea dincolo de stiinta

Am intrat de o zi in Postul Craciunului. Pentru unii, motiv de bucurie. Pentru altii, de frustrare. Pentru altii de nemultumire. Fara sa intru in polemici pe teme  religioase, voi spune  doar atat: ORICE AM  FACE IN ACEST POST, DOAR PENTRU NOI FACEM. Indiferent ca este vorba de retinere de la mancare; sau ca ne vom controla mai mult emotiile fara sa ne  lasam purtati de ele; sau ca vom fi mai atenti la ceea ce vom gandi ori exprima.
 Orice, vom face DOAR pentru noi. Pentru latura noastra umana. Dumnezeu nu are nevoie de nimic din partea noastra ca oameni. Cum ar putea? El este omniprezent, omnipotent, omniscient.
Dar daca facem ceva-ALTCEVA- decat in mod obisnuit, ne va fi noua mai usor, vom simti mai mult apropierea de El. Nu ca s-ar afla in alta parte decat in noi, langa noi si in tot ce este alaturi de noi.

Dar asa devenim noi mai sensibili la semnele si semanalele pe care ni le da.

Pentru ca este un post ce ne ajuta sa simtim mai mult bucuria a ceea ce inseamna  conceptia si nasterea de prunci, despre asta vreau sa va vorbesc. Sa va dau cateva cazuri concrete de ce inseamna MIRACOLUL/ MINUNEA nasterii. Si care nu are legatura cu fiziologicul sau biologicul. Care transcende logicul/rationalul/umanul.

In urma cu vreo 5 ani am primit un telefon de la prietena mea, doctorita de familie. Ma ruga s-o ajut pe Mihaela, tot medic si ea, care este la a patra sarcina-in trei luni- si exista riscul s-o piarda si pe aceasta la fel cu celelate trei.  Toate la aceeasi varsta. Urma un tratament la Targu-Mures, dar dl profesor care o trata i-a spus ca-si da seama ca nu va putea face mai multe pentru ea. Si nu mai are rost sa vina saptamanal la tratament. In timp ce o ascultam, rational imi trecea prin minte: un medic imi cere sa ajut un alt medic pentru a tine o sarcina?? Nu ma dezmeticeam. Dar stiam ca ceea ce stiinta nu poate, intuitia ca instrument al spiritualitatii, reuseste.

Am depasit acele secunde  de zgomot mental si m-am concentrat pe ce simt in timp ce-mi vorbea. Prima intrebare pe care am exprimat-o a fost: sunt casatoriti religios? Raspunsul -nu. Doar civil. Pentru ca unul este catolic si celalalt ortodox si nu s-au hotarat in ce religie sa se casatoreasca. I-am spus sa le transmita sa se cunune. In orice religie aleg. Poate fi si o a treia. Nu conteaza. Conteaza doar ca in fata Divinitatii sa existe un singur canal energetic ce face legatura cu energia viitorului copil. Altfel spus: doua energii puternice, fiecare cu amprenta ei-asa cum exista  zestrea genetica- trebuie sa ajunga sa se simta una, sa devina una, pentru ca energia copilului sa"curga". Sa stie ca apartine cuiva.

Si i-am spus sa dea un acatist la biserica Sf. Anton pentru 40 de zile, in care sa roage spiritul copilului care vrea sa vina in lume, sa accepte sa se intrupeze. La final mi-a spus ca este si colega cu mine la scoala postliceala sanitara unde predau, doar ca nu ne intalnim, avand ore in zile diferite.
 Mi-a multumit si a inchis. 

Dupa doua luni am aflat ca in saptamana in care am vorbit la telefon a facut cununia religioasa, a dat acatistul, n-a mai avut semne de iminenta de avort si duce sarcina mai departe. Intr-o zi am intalnit-o la scoala-astepta sa vina sotul s-o ia. Era in ultima luna de sarcina. A nascut o fetita perfect sanatoasa. De unde medical, nu erau semne bune.

Acum trei ani jumatate, mergand la o manastire din judetul Prahova am cumparat o icoana cu gandul s-o ofer cadou unor prieteni din Bucuresti care-si doreau copii si nu aveau. Era vineri, se facea Sf. Maslu. Dupa citirea celei de a saptea evanghelii a cazut icoana, s-a spart partea de ceramica, dar folia de naylon care o acoperea, nu. Parintele mi-a dat alta, spunandu-mi ca cea care am ales-o  nu era pentru "nastere de copii". Cea de a doua era. Am facut-o cadou. Dupa  trei luni am aflat ca  sotia era insarcinata. Fara alt tratament medical. S-a nascut un baiat.

Acum trei ani, prietena despre care am scris in postarea "Din mesajele ingerilor 2", isi dorea copil dar nu ramanea insarcinata. Stia ca era si o problema medicala. Implinise deja 30 de ani. De 1 Martie i-am oferit din jad un elefantel cu trompa ridicata (in feng shiu, semnificatia este benefica). Si i-am dorit in mod constient si cu  toata puterea pe care o au cuvintele si folosindu-ma de asta, ca acest martisor sa-i aduca un copil. Dupa 2 luni mi-a spus ca este insarcinata. In  conditiile in care din punct de vedere fiziologic nu era posibil.

Acum este mama acelei minuni pe care o vedeti in poza de la "comentarii".

In urma cu un an, stateam de vorba cu fiica unei prietene care se despartise  de 3 saptamani de iubitul ei. La un moment dat i-am spus  cu toata forta sufletului meu, cum sa se roage pentru limpezirea situatiei. In acea perioada urma un tratament ginecologic pentru ca i se spusese ca nu va putea avea copii.
Dupa o saptamana s-a impacat cu iubitul si a ramas insarcinata in perioada in care urmand tratamentul, din punct de vedere medical, nu era posibil. Doi medici ginecologici au fost fermi in afirmatie.

Acum 4 luni a nascut. Un baietel.

Saptamana asta m-a sunat o tanara pe care am cunoscut-o in septembrie. Isi dorea si ea copii, nu s-a putut pana acum. Am vorbit de cateva ori, am ajutat-o sa se deschida fata de ea, fata de ceillati. Am ajutat-o sa-si schimbe perceptia despre nasterea si conceptia de copii. A citit  de cateva ori - a afirmat ea- postarea mea "Despre copii". Scopul telefonului a fost sa ma anunte ca este insarcinata. N-a urmat nici un tratament medical.

Toate sunt cazuri reale.  Acestea sunt cele mai recente. Ar fi  mult de detaliat la fiecare in parte. Dar nu vreau sa devina mesajul prea lung.    Mai sunt asemenea cazuri in care interventia mea a fost clara.  Permanent am privit subiectul mai presus de mintea umana.

Am vrut sa vorbesc despre conceptie si nastere de prunci in perioada in care Viata ne vorbeste despre Miracolul Nasterii.

Pentru cele ce va doriti sa deveniti mame, va doresc ca acest post sa va aduca inspiratia necesara de a face ceea ce trebuie pentru a primi binecuvantarea Cerului.

Va astept sa ne Re-Intalnim in Sfera Iubirii.

sapphires7

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu