vineri, 13 decembrie 2013

Sinele nostru nu se inseala niciodata



     Astazi am avut de sustinut o lucrare in cadrul Simpozionului "Gogu Constantinescu", la Ploiesti. In public vorbesc din 1992 de cand fosta mea sefa m-a trimis sa tin ore de informare despre HIV/SIDA prin institutiile -inca renumite!- din Ploiesti si prin unitatile militare. As minti sa spun ca de fiecare data am avut emotii. Sau ca erau de aceeasi intensitate. Dar astazi stiam ca publicul va fi un fin si bun cunoscator al tainelor stiintei. Inainte de a iesi pe usa, l-am rugat pe Arhanghelul Gabriel sa ma ajute  "sa  spun ceea ce trebuie sa spun si ceea ce ei trebuie sa auda". Asa m-am concentrat pe ceea ce am de facut, incat mi-am uitat telefonul acasa. Mi-am dat seama ca  nu-l am cand eram aproape de locatia unde s-a sustinut evenimentul. Altadata m-as fi ingrijorat. M-as fi gandit  ce se va intampla daca voi fi sunata, cum voi fi gasita, etc. Numai ca acum, sufletul meu era extrem de linistit. Netulburat de nici o emotie. Si-am inteles ca nu-mi va trebui peste zi. Chiar daca voi fi sunata. Se poate si fara sa fiu la celalalt "capat al firului". Cand am ajuns acasa- pe la 18.00- aveam 13 apeluri si 2 mesaje. Dar nici unul nu reprezenta o urgenta. Stiti ce bine a fost intr-o asemenea liniste? Am fost si la scoala, am mai avut de mers in doua locuri, m-am gandit sa sun pe o prietena la un moment dat pentru a face un program impreuna, dar nu am avut cum. Stiti ce s-a intamplat? Programul la scoala s-a prelungit, asa incat n-as fi putut sa ma intalnesc cu prietena mea daca programam asta, in cele doua locuri am rezolvat fara sa trebuiasca sa  anunt ca vin. A-ti face planuri in ziua de astazi-mai ales pe termen lung- este, ceea ce se spune in Ecleziastul:
"O desertaciune a desertaciunilor! Totul este desertaciune".  

  Cum stie Universul si implicit Sinele meu ce-mi trebuie si Cand? imi trebuie.................

      In urma cu cativa ani ma intreba o verisoara -aceeasi intrebare o  mai primesc si acum dar sub alte forme- cum pot sa nu fiu nemultumita de ceea ce este in jur. Cum nu sunt dezamagita? Am mai spus: imi intretin propria "parcela" si daca fiecare  ar face la fel, am avea o gradina ingrijita si frumoasa. Vreau-este un act de vointa- sa multiplic, sa dezvolt, sa maresc, ceea ce consider a fi frumos, necesar, intelept, relevant, folositor.

      Va las spre informare si adresa site-ului  unei asociatii pe care o conduc. Sigur veti gasi informatii  utile iar pe mine ma scutiti sa le reproduc.

   https://sites.google.com/site/aporromania/



Astept sa ne Re-Intalnim in Sfera Iubirii.

sapphires7

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu