Desi in urma cu o zi aveam in minte alt subiect de discutat cu voi, cei ce cititi randurile acestui blog, pentru ca un eveniment important a avut loc in viata mea, vi-l impartasesc.
Poate unii dintre voi aveti sau ati avut in casa un mic...prieten: hamster, broscuta, papagal, pisica ori caine. V-a devenit -pentru voi sau prin intermediul copilului vostru- destul de drag si chiar l-ati iubit. Fiind un corp biologic, avand exact aceleasi procese chimice ca si noi, asta inseamna ca exista un suflet- nu analizam cat de evoluat sau nu ( uneori putem spune ca sunt animale mult evoluate comparativ cu unii oameni?!?)- doar constatam.
De doi ani la fereastra bucatariei mele a venit un motan negru fara coada. Tanar am apreciat dupa statura, manifestari, fizionomie. Cu o privire ingrozita. Mi-a fost mila de privire si i-am vorbit. L-am mangaiat si i-am dat de mancare. N-a mai plecat. Decat, iarna cu....nunta. Devenea ingrozit cand venea masina de gunoi la bloc. Am dedus ca a avut o experienta dureroasa cu acest subiect.
In iarna asta a fost racit -am zis noi- de vreo 2 ori. Acum, dupa o serie de injectii facute, nu manca. Nu refuza mancarea. Pur si simplu, nu manca. Bea apa. Dorinta de mancare avea. Dar ..nu putea. L-am dus la clinica veterinara pentru hidratare. Mi s-a spus ca are....leucemie felina. Nu trebuie sa fii doctor in medicina sa intelegi. I-am spus dnei doctor sa-l ajute. Sa faca tot ce poate sa-l salveze. Era luni dupa-masa. Miercuri dimineata eu plecam in Germania. Marti n-am fost la el. Miercuri dimineata, inainte de a pleca la aeroport, da. Voiam sa-i vorbesc. Sa-i spun ca-l iubesc si vreau sa traiasca. Daca asta este si-n destinul lui. Il rog sa aiba a doua sansa asa cum ma rog sa am eu a doua sansa de a fi cu el. De a-l ingriji.
Intrand in ...salonul in care se afla, l-am gasit tipand. Asa facuse toata noaptea. L-am mangaiat, i-am spus ce-am vrut sa-i transmit, am vazut cum se linistea. Trebuia sa plec. Cu o ora inainte de plecarea catre aeroport eu eram langa el. STIAM, ma trezisem cu sentimentul acut ca trebuie sa-l vad. Am asteptat pana am putut ajunge la el.
Acum, vineri, am aflat ca sufletelul lui a plecat de ieri din corpusorul de 2 kg la cat ajunsese.
Am scris despre acest eveniment pentru ca: in seara in care l-am dus la clinica m-am rugat pentru el, pentru mine, am incercat sa ma impac cu mine daca nu i-am acordat atentia pe care poate, ar fi trebuit. L-am rugat sa ma ierte pentru ca n-am stiut cum era mai bine pentru el: sa-l castrez si sa stea in casa ferit de pericole sau sa-l las sa-si traiasca viata asa cum l-am cunoscut. Doctorita care l-a tot tratat mi-a spus sa-l castrez pentru ca este extrem de iubitor dar va fi si mai tandru dupa operatie. Asta n-am vrut. N-am vrut sa obtin eu afectiune de la un animalut cald prin intervenirea in biologicul, naturalul lui. Si acum am aceeasi parere.
DAR: In timpul rugaciunii, am inteles de ce a venit in viata mea. Pentru a rezolva eu o problema de datorie karmica cu doctorul veterinar. Suferinta lui ne-a adus pe noi impreuna si eu am putut face rugaciunea de iertare. A fost una dintre foarte durele rugaciuni pe care le-am facut in viata mea.
Dar suferinta lui, temperamentul lui, insistenta mea catre doctorita, deschiderea mea- mai ales dupa ce-am aflat de ce suntem in aceasta situatie- a schimbat puternic relatia.
Da. Sunt.....animale. Zicem noi. Dar au SUFLET. Cand a fost luat un caine de langa blocul meu de catre hingheri la cererea unui vecin, i-am simtit prezenta dupa ce nu mai era in plan fizic care-mi transmitea DURERE. SUFERINTA. Nu pentru moartea lui ci pentru ce s-a intamplat. Pentru alegerea vecinului meu. L-am rugat pe el dar mai ales pe Stapanul Sufletului -grup sa ne ierte pe noi oamenii pentru inconstienta noastra. Si -n special daca poate, sa-l ierte pe acel barbat. Animalele au un Suflet-grup si nu un suflet individual ca noi oamenii. De aceea ce i se intampla unui caine intr-un colt al orasului, simt toti cainii din oras.
De aceea, atunci cand am dat rugaciunea catre Ingerul Pamantului si l-am rugat sa ne ierte pentru suferinta pe care am provocat-o animalelor, au fost persoane- si prietena mea din Germania- care au avut niste trairi pline de durere. De plans.
Ii multumesc acestui sufletel pe care doamna doctor il botezase Don Juan- ca desi era frig, fusese in covalescenta, tot a plecat afara- ca a avut un asemenea rol in viata mea. Ca si-a luat un asemenea destin. Sunt convinsa-si ochii lui imi spuneau ca nu este un suflet mic- ca acest sacrificiu al sau a facut urcarea pe o treapta superioara a evolutiei in Marele Plan al Vietii. In ceea ce ma priveste, afirm cu toata responsabilitatea ca si-a indeplinit cu succes misiunea. Iar din trecerea lui prin acest plan fizic, vor avea si altii de invatat. In primul rand eu.
Te iubesc drag suflet de motanel negru cu jumatate de codita.
Cand ajunge....involuntar un animal in viata voastra, intrebati-va ce rol are el. De ce? a venit? Care este mesajul lui pentru sufletul vostru? Eu am inteles inca o data, ca oricat am spune ca stim ce se intampla in Viata, de fapt, ea ramane ceea ce este: un Mister.
Astept sa ne Re-Vedem In Sfera Iubirii.
sapphires7
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu