Astazi am vorbit cu un barbat care a ajuns la concluzia ca are nevoie de ajutor. Ca a facut si a gresit destul de mult fata de cei apropiati lui, incat nu se poate decsurca singur sa iasa din impas.
De-a lungul activitatii mele am mai lucrat cu persoane dependente (nota personala: TOTI suntem la un anumit nivel, dependenti de ceva. Devine patologic in momentul in care aceasta dependenta ne face noua sau celor de langa noi, un rau.). Dar nu am intalnit pe niciuna pana acum care sa spuna ca a cautat ajutor de vindecare prin a merge la biserica. Nu spun prin a se apropia de Dumnezeu. Mersul la biserica nu te aduce mai aproape de El,ci iti arata mai pregnant aproape ostentativ, ca El exista. Dar ai uitat tu.
Acest barbat mi-a spus ca un drum de 3-4 minute pana la biserica, l-a parcurs in 45 de minute. Nu gasea motivarea interioara. Oricum, era primul drum facut la biserica din propria initiativa- exceptand propria nunta, botezul copiilor sau evenimente similare. Dar era prima data cand mergea sa vorbeasca cu El.
Mi-a spus ca a mers in fata unei icoane si acolo, I-a promis lui Dumnezeu ca nu o sa mai faca ce a facut. Ca va renunta la jocuri. Era multumit si imi povestea ca pe o realizare personala, desi, recunostea ca exista tentatii dar isi aminteste ca a promis.
Privita din perspectiva lui, asa si era. Ani de zile-din copilarie pana la peste 40 de ani- nu a mers sa ...vorbeasca cu Dumnezeu, nu s-a spovedit, nu a incercat o apropiere de El, nu a fost ceea ce se numeste un crestin practicant.
I-am vorbit despre diferenta dintre a iubi si a-ti fi frica. Am mai scris despre asta. Reiau succint: de cine iti este frica, nu-l poti iubi. Iar cand iubesti pe cineva, nu te temi de el. Il poti respecta, te rusinezi daca il dezamagesti, dar nu te temi. Nu vrei sa-l faci sa sufere, dar nu te temi ca el ar putea sa te puna in suferinta si de asta ti-e fi frica de el. Nu faci ceva rau pentru el pentruca-l iubesti si nu pentru ca te temi de el.
Dupa ce i-am vorbit despre aceasta diferenta, l-am rugat sa-mi spuna CUM SE SIMTE MINTEA lui atunci cand aude urmatoarele afirmatii:
1.Iti PROMIT Doamne ca nu mai joc. Iti PROMIT ca ma las de jocuri.
2. Doamne, eu nu pot. Vreau, dar nu pot. Te rog ajuta-ma cu puterea Ta. Iti dau vointa mea, da-mi te rog PUTEREA Ta.
Exista vreo diferenta? Cum va simtiti cand cititi cele doua puncte? Nu este mai destinsa mintea si corpul cand cerem, dand ceva? Dam expresia de vointa si cerem putere.
In primul caz, nu simtiti o constrangere? Simtiti ca este ceva fortat? Si mai ales, sunteti contienti ca NU VA PUTETI tine de promisiune? De cate ori nu v-ati promis sau ati promis cuiva: de luni-sau peste o saptamana/luna- ma las de fumat. Sau: Gata, de luni intru la dieta. Si peste cateva zile sunteti....tentate sa va abateti de la promisiune pentru o prajitura.
Pentru ca este in firea umana sa incerce pe ORICE cale sa scape de o constrangere. Oricare ar fi ea. Si asta pentru ca am fost CREATI si LASATI pe pamant ca oamnei liberi. Fara constrangeri. Lanturile singuri ni le punem.
Incheierea intalnirii mele cu barbatul respectiv: dorinta profunda si imediata de a merge la biserica pentru...a anula promisiunea facuta si a face cererea prin solicitare de ajutor.
Dupa mine, mersul ala biserica ar trebui sa aiba drept motiv, iubirea pentru Divinitate. Sub toate aspectele Ei. Si nu sa mergem pentru a-mi spala pacatele. Pentru a capata indulgenta divina. De frica de a fi condamnat si judecat de Dumnezeu. Sa mergem din recunostinta. Atunci nu am mai vedea capete plecate de frica. Am vedea ochi arzand de multumire si bucurie.
Este extrem de important ce ii spunem mintii noastre.Serverul principal primeste orice program. Chiar virusat. Pentru ca ne recunoaste de creatori ai lui.
Astept sa ne Re-Vedem In Sfera Iubirii.
sapphires7
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu