Asa cum
am spus, pare ca nu are nici o importanta ce facem sau cum ne manifestam in
prezenta unui bebelus care are varsta de pana intr-un an.
La fel,
am vazut cat de mult ne inselam. Poate ca nu multi vor citi aceste randuri;
poate si mai multi nu le vor crede. Dar cu siguranta, LE VOR TRAI. Cat timp te
invarti intr-un cerc, stai intr-un tipar de gandire, nu ai alta sansa decat sa
ajungi la aceleasi rezultate- plus/minus ceva diferit.
Aceasta
perioada mai este cunoscuta sub numele de “copilaria mica”.
Cat
este de importanta pentru dezvoltarea si cresterea emotionala a viitorului
adult, vedem cand spunem doar atat: este perioada in care copilul IA DECIZII
SINGUR. La nivelul lui, decide sa intreprinda ceva. Sa apuce un cutit, sa ia o
furculita pe care vrea s-io bage in gura, sat raga de firulce atarna pe jos si
despre acre nu stie ca este de la masina de calcat ce sta asezata pe masa; sa apuce ceasca cu cafea a
mamei pentru ca a vazut atitudinea- a
simtit- placerea ei cand a dus ceasca la gura, etc. TOATE acestea, reprezinta
INITIATIVE pentru copilul de 1-3 ani.
El nu
stie ca greseste. El doar FACE ceva, fara temerea de a gresi. Pentru ca nu
cunoate teama. Asa se manifesta sentimentul de autonomie pentru el. De incredere in sine.
Parintele
de obicei adopta una din doua atitudini: fie il ironizeaza “ Esti baiat mare,
nu ti-e rusine sa mai faci in pat?”-la 2-3 ani accidental se mai intampla.
Nemaivorbind de situatia in care este rezultatul agresivitatii verbale a
tatalui sau poate chiar si o palma scapata peste fund copilului.
In
acest caz, mai tarziu, copilul de va rusina de propriile actiuni si, cel mai
important,va pierde increderea in
propriile decizii. De la a alege primul ruj/fard pana la a cere prietenia cuiva de care, pentru prima data, s-a indragostit.
Sau,
varianta mai des intalnita, in care parintele supraprotector sau doar alarmist,
tipa la copil sa plece de…langa masina, de langa fir, sa nu puna mana pe
ceasca, etc. sau il ia de langa potentialul pericol, nelasandu-l nici sa faca
cunostinta cu el. Il apara, zic parintii. Fara a explica in CE CONSTA pericolul.
Mai
tarziu, va intampina dificultati in a lua singur decizii, va avea nevoie in permanenta de acceptul sau
aprobarea cuiva, nu va avea incredere ca ceea ce a ales este bine pentru el. Printele va spune ca "el nu stie". Adevarat. Dar Viata nu este prin ea insasi, o EXPERIENTA? Nu prin incercari invatam? Nimeni nu spune sa te arunci cu capul in jos de pe o stanca inalta de 50 de metri doar pentru a experimenta. Dar poti atunci, in acea situatie in care copilul are curiozitatea de a se uita in jos, fara sa tipi, fara sa-l smuncesti de mana, sa-i cuprinzi PROTECTOR umerii-se va simti in siguranta, va sti ca esti cu el- si calm/bland ii spui ca este periculos pentru el sa stea atat de aproape. Ca este frumos ce se vede, dar este bine sa stea cu tine de mana. Va sti ai tarziu, ca poate SA SE SPRIJINE PE CINEVA in viata lui atunci cand este la necaz.
Va rog, cititi cu atentie, de 2-3 ori ultimul paragraf si incercati sa-l translatati in viata voastra. Veti vedea ce importanta are. Cat sunteti de deschisi acum, la maturitate, sa cereti ajutorul deschis, fara ganduri ca veti fi judecati ca fiind slabi si fara ganduri de a VA SIMTI slabi daca cereti sprijin. Cat sunteti dispusi sa cereti ajutor fara teama ca va trebui sa oferiti ceva in schimb? Cat de curata si sincera este intentia voastra cand oferiti ajutorul? Sau o faceti de frica? De frica de a iesi dintr-un impas. Si nu pentru ca STITI ca suntem in aceasta Viata pentru a fi alaturi unul de altul, pentru a ne sprijini unul pe altul si nu pentru ca suntem intr-o competitie.
Daca inca, mai ganditi asa, poate este timpul sa incepeti cel putin in raport cu copiii vostri sa schimbati in mod esential ceva.
Astept sa ne Re-Vedem In Sfera Iubirii.
sapphires7
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu