Am trecut de sarbatoarea Pastelui, unii ne-am spovedit, ne-am impartasit, altii nu am avut curaj sa o facem, altii ne-am linistit constiinta si ne-am spus ca o vom face "pana la Inaltare", etc. Cert este ca perioada de 40 de zile nu ne-a lasat indiferenti-chit ca am fost sau nu constienti de asta-pe niciunul dintre noi.
Poate multi dintre noi si-au facut curat in suflet si numai la nivel de gand atunci cand ne spuneam: macar in Saptamana Mare sa fiu mai calm; e Postul Pastelui, am putea fi si noi mai buni (in celelalte 325 de zile cum suntem?); dau si eu de pomana, poate mai imi iarta Dumnezeu pacatele- fac troc cu El-; tin si eu post ca sunt o pacatoasa, am facut 3 avorturi; o iert pe mama ca e Postul Pastelui, chiar daca nu merita pentru ce mi-a facut- tin balanta faptelor?!?-, etc.
Fiinte multe, minti la fel de multe, constiinte diversificate si idei pe masura.
Cerem iertare Divinitatii- cel mai ades- inclusiv atunci gandim "raul" cuiva. Sau cand am facut pe cineva sa sufere.
Rugam Divinitatea sa ierte pe cel/cea care ne-a "gresit" sau sa ma ajute pe mine sa iert acea persoana care mi-a produs suferinta.
Am facut si facem, citim despre, sau mergem la workshop-uri de dezvoltare personala, unde suntem invatati ca "Trebuie sa ierti pe cel care ti-a gresit - vezi ca si Biblia spune acelasi lucru!- daca vrei sa te simti bine"-si se dau metode specifice fiecarui speaker.
Inclusiv eu, intr-o postare anterioara (cred 2013) am dat - si am vazut/ ati vazut eficienta!- unei rugaciuni de iertare. Dar cum Timpul aduce evolutie, am vazut cum se poate "mai sus" in a ne rezolva subiectul "iertarii".
Aici nu iau in calcul rugaciunile catre Entitati Superioare! Pentru ca vorbim de alta comunicare, la alt nivel energetic. Ea, Entitatea, avand firesc puterea de a primi si dizolva energia sentimentului de vinovatie uman, dat de greseala comisa, poate si sa-mi asigura deopotriva, energia ce-mi aduce calmul. Linistea.
Vorbesc de relatia om-om.
Cand vrem sa iertam pe cineva, o facem pentru ca NOI NU NE SIMTIM confortabil in prezenta sau in acord cu acea persoana. Deci, o facem pentru noi. Nu ea ne cere. Cand suferim avem o durere. A noastra.
Tendinta umana este sa FUGA de durere. De orice fel de durere. Cerand sufletului meu sa ierte, incerc sa bag cu forta in el o idee. Cea de a ierta. Ca si cum durerea mea ar fi ceva EXTERIOR mie.
In incercarea de a ierta pe cineva, de fapt, eu incerc sa ma impac cu durerea/suferinta creata de acea persoana.
ATUNCI, nu ar fi mai usor sa ACCEPT DIRECT durerea care ORICUM imi apartine? Pentru ca eu o simt? Sa o fac pana se dizolva in mine si astfel....dispare?
Asa intelegem si una din expresiile Bibliei ca : "Nu este nimic de iertat." Referitor la acest plan fizic.
Nu. Este de ACCEPTAT.
Exercitiu: Alegeti constient o persoana pe care nu o agreati deloc. Nu conteaza tipul de relatie intre voi.
Si spuneti:
" Eu, X....imi accept suferinta, durerea, furia, mania, nedreptatea pe care tu...Y ...mi le-ai creat. Mi le accept. Accept suferinta profunda. Ma doare dar o accept. Imi apartine. Este durerea mea. Face parte din mine si ma intregesc si intaresc prin acceptarea ei. Y iti multumesc ca mi-ai redat puterea ce se afla la tine".
O spuneti insistand pe "imi accept suferinta". Chiar daca doare - cu cat doare mai mult cu atat insistati!- o spuneti pana simtiti ca NU MAI simtiti furie, revolta fata de acea persoana.
Iertarea pentru minte este un mare orgoliu imbracat in piosenie. Acceptarea durerii tale este un gest de munca personala, realizata in taina, tu cu o parte din tine ce se intoarce la tine.
Va las in compania unui videoclip ce poate fi piatra de incercare pentru femei in a accepta Feminitatea altei femei. Vestea buna: daca va enerveaza atitudinea Sophiei Loren, inseamna ca NU v-ati acceptat propria feminitate.
Dar...este alt subiect..........
Astept sa ne Re-Vedem In Sfera Iubirii
sapphires7
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu