Etapa
eriksoniana intitulata: incredere  versus
neincredere. Intre 0-1 an
       Ce se
intampla atunci? Am fi tentati sa spunem ca : nimic. Copilul este PREA MIC
pentru a intelege ceva. Sa vedem. 
      Inchideti
ochii, respirati usor, linistit, fara sa asteptati un rezultat anume. Doar
respirati usor. Apoi incercati sa cititi de 2-3 ori urmatoarele. 
       Ganditi-va la voi a bebelus.  Intrebati-va: ce simt in raport cu el? Fiecare  dintre voi 
va  simti  poate: nemultumirea mamei  ca nu este ajutata de tata;  frica 
de a nu ramane  din nou  insarcinata si teama ca nu se descurca cu
inca un copil (mai tarziu relatia  voastra sexuala  va fi trunchiata intrucat in voi este amprenta
amintirii ca sexualitatea aduce suferinta);  nemultumirea ca voi sunteti   copilul “greseala”. Ca nu ati
fost….programat. 
       Nemultumirea ca numai  ea 
este  cea   care 
spala scutecele, furia ca tatal doarme toata noaptea si doar ea sta cu
voi care plangeti; i-ati simtit supararea ca plangeti atat de mult si des,
incat renunta sa va mai bage in seama, va lasa sa plangeti: “face…..plamani!”,
iar mai tarziu, ca adult, va reprimati durerea ca sa nu suparati pe cel de
langa voi, pentru a nu va parasi. Veti accepta orice tip de relatie  doar pentru a nu fi abandonat. Ca  femeie 
adult, puteti respinge ideea de a fi mama, pentru ca asociati  inconstient ideea  cu  o
munca in plus, o povara, o schimbare  de  plan de viata.
      Puteti
simti durerea bebelusului de a nu se simti iubit, dorit, cand emotiile parintilor
transmit asta. Ulterior,  puteti  deveni un adult  cu inima inchisa, pentru ca atat de mic
fiind,  nu ati avut puterea de a lasa usa
deschisa sa primiti iubire. Prin zambet, dragalasenie, gangurit, voi ati oferit
iubire celor din jur. Ei nu au inteles si v-au blocat….inima. Chiar  daca sunteti un tanar cu un intelect bun. 
     Ati
plans cand  ati vrut sa fiti luat in
brate pentru ca va durea burta, va iesea un dinte sau v-a speriat prezenta unei
persoane noi,  sau va era sete ori foame,
 ori scutecul  era plin, iar mama era satula de discutiile
din casa, de lipsa banilor,  nu mai avea
rabdare  cu voi, va repezea, ridica tonul
sau va brusca in patut.
 Mai tarziu, toate astea le veti transpune in
rol de victima, de supus, ori reversul, ca revolta la furia inabusita din voi.
      Bebelusul nu are ratiunea dezvoltata  dar are emotivitatea supradimensionata.  Cu timpul acestea doua ar fi bine sa se
armonizeze. Bebelusul simte TOT. 
      Simte cand
tatal ii impune mamei sa faca sex cu el, desi ea nu vrea, simte frustrarea si neputinta
ei, ca si bruscarea, constrangerea din partea tatalui. Ulterior –ca femeie – va
asocia sexul cu ceva impus, povara, apasare, obligatie; ca baiat vei asocia cu
agresiunea, obligativitatea, impunerea, forta de…mascul. Ti se cuvine, nu
conteaza parerea partenerei.
     Reprosurile
primite de catre   mama de  la 
tata, de genul: “Tu ai vrut copil, acum, 
creste-l/ descurca-te cu el”, mai tarziu se vor transpune in “Nu merit
sa fiu iubit”.
       Bebelusul
nu cunoaste nimic din lumea de aici. El are la dispozitie 3 ani   de viata pentru a invata, a se adapta, a intelege cate ceva din cum
functioneaza aceasta noua casa a lui. Lumea de aici. 
       El are nevoie de TOTALA
incredere in cei de langa el. Stie ca NU STIE nimic. Imaginati-va pe voi legat
la ochi si  lasat in  mijlocul unui desert pe care trebuie sa-l
traversati. Sunteti legat pentru ca nu sunteti obisnuit cu  luminozitatea soarelui –ati stat ani de zile
in spital in intuneric- si aveti nevoie de acomodare. Dar aveti nevoie de
cineva care sa va duca de mana. Sa va ghideze pana in partea cealalta.
      Sau,
poate,atunci cand  ati aparut pe lume,
mai aveati o sora sau doua. Iar tatal si-a exprimat nemultumirea  acuzand-o pe mama: ” Tot fata.  N-ai fost in stare sa FACI un baiat.”
Ulterior, feminitatea ta va fi inabusita, vei considera ca este ceva in
neregula cu tine ca femeie. Vei incerca sa ascunzi femeia si feminitatea din
tine prin haine care nu te reprezinta, prin lipsa de grija fata de tine, prin a
nu iesi in vreun fel in evidenta, prin a manca fara oprire.
      Ori,
desi mama a avut lapte, a ales sa nu te alapteze –fie pentru ca sanul sa nu se
deformeze (de fapt, devine san  Femeie, trecand
de la san  de fata), fie ca sa nu se lege
 emotional de tine (ulterior te-a dat
spre adoptie  sau asa….te pregateste de
viata?!?). Mai tarziu, acest loc doi al tau in fata mamei, il vei exprima prin
frica de a lega / a avea o relatie stabila, pentru a nu te atasa  de o  persoana si a suferi.  Vei alege calculul/ programarea propriei vieti
in locul iubirii sincere.  Nu vei avea
incredere in nimeni,  desi  te vei manifesta ca un om in care se poate
avea incredere, tocmai pentru a umple golul din suflet.
     Cele 9
(!) luni -se incheie un ciclu, incepe altul-, cat esti numit fat, pana vii in lume si devii bebelus, te leaga in
mod ESENTIAL de mama. De aceea, chiar pana sa deschizi ochii si sa vezi fizic,
o cauti pe ea, o ceri pe ea, te simti IN SIGURANTA cu ea, in prezenta ei. De
aceea te linistesti cand te tine la piept chiar daca plangi de durere, pentru
ca stii ca TRECE. Fluidul de iubire dat de inima ei, pe tine te hraneste.  Prezenta ei, caldura corpului ei, bataile
inimii ei, le recunosti si sunt elementele care te fac sa ai incredere ca totul
va fi bine. Sterge puntea dintre tine si lumea din care vei face parte.
Aceasta
perioada din viata - daca nu sunt recunoscute  si vindecate-  va  cara  dupa  ea toate aceste aspecte –si inca multe, multe
altele – in viitoarele perioade de dezvoltare ale tale. 
      Ce se
poate face acum, cand ai aflat de ele, de puterea data de emotiile simtite si traite
de tine in calitate de bebelus?
      Transmiti
imaginii bebelusului urmatoarele: Te recunosc pe tine, -iti spui numele- de cand erai bebelus. Imi pare rau pentru suferinta pe care ai resimtit-o. Te iubesc si te
imbratisez. Iti multumesc pentru taria de care ai dat dovada de a rezista pana
in acest moment cu aceste trairi. Te iubesc si esti in siguranta.” Spuneti incercand sa simtiti aceste cuvinte. Taria lor sterge puterea emotiei.
      Veti
vedea ca pe masura ce afirmati, imaginea si sentimentele recunoscute in voi, se
vor estompa. Vor dispare. Poate veti casca sau veti plange; ori va veti sufoca.
Va trece. Emotia in calitate de energie personalizata, va dizolva perceptia
personala si va ramane energia pura. Si va veti simti mai puternici, mai
asezati, mai calmi.
Spor si
reusita sa aveti!
sapphires7
