Asa arata in calitate de simbol puterea rugaciunii: prin intrepatrunderea mainilor ridicate catre Cer, dorinta de urcare, de accedere la spatiile inalte, mai presus de noi.
Cand suntem in necaz - nu ne ies lucrurile cum am vrea noi - cautam solutii - altele decat cele uzuale, cu care suntem obisnuiti.Dar nu ne iese. Si ne indreptam MACAR gandul catre Cineva mai presus de noi spunand: " Daca m-ajuta Dumnezeu sa ies din incurcatura asta....." Sau: " Poate ma ajuta Dumnezeu si de data data"....Ori: "Auzi, cum ziceai ca se da un acatist la biserica? M-am gandit sa dau unul. Ce am de pierdut?"
Raspund eu. Nimic. Dimpotriva. Castigati. Cei care ati facut asta stiti despre ce vorbesc.
Numai ca, dupa ce ne rezolvam problema /problemele, uitam sa spunem simplu .......Multumesc. Sau: " Multumesc Doamne." Atat. Chiar daca dam acatist pentru 40 de zile ca sa primim ajutor intr-o directie, dupa terminarea perioadei, nu multumim macar o zi.....
Si totusi....Suntem inaintea unei Sarbatori speciale. Pentru omenire, nu doar pentru o clasa de oameni. Astral si astrologic vorbind, se petrec o multitudine de fenomene - pe care le stim, sau nu; a caror semnificatie o cunosatem- sau nu. Orice am face noi sau nu facem, ele se desfasoara. Si dincolo de mituri/dogme/legende, istoric vorbind, ceea ce se sarbatoreste ca Nastera Domnului si Pastele, au existat, iar semnificatia si implicatiile lor sunt mult mai complexe si profunde decat ne-au spus parintii nostri.
De aceea, inainte de a ne bucura de Nasterea Copilului, revin cu propunerea ca in Seara de Ajun, cei ce rezonanti cu aceasta idee, la ora 21.00 ora Romaniei, sa va indreptati gandul catre Divinitate, multumindu-I. Numai daca voi considerati ca aveti vreun motiv s-o faceti.
Nu conteaza ca-L considerati pe Dumenezeu undeva in Cer, in afara voastra sau in interiorul vostru, sau in imaginea copilului vostru. Sau oriunde altfel. Doar ganditi-va la El. Legati-va energetic de Numele si Puterea Lui.
Aveti motive sa trimiteti ganduri de recunoastinta? Acestea ar fi motive? - Ca am patul si perna mea unde sa-mi pun capul cand vine seara; ca am apa calda in apartament in aceasta perioada de frig; ca am ce manca dimineata inainte de a pleca la serviciu. Am ce imbraca si incalta. Ca am in casa exact lucrurile pe care mi le-am dorit. Ca am alaturi un om sau un copil pe care ii iubesc. Ca de Craciun a avut cine sa-mi ofere un cadou, aratand ca s-a gandit la mine. Ca m-am bucurat ca un copil de 3 ani cand am vazut prima zapada. Ca fiica/fiul meu a scapat teafar /a dintr-o mare incercare; ca a reusit la facultatea la care si-a dorit. Ca pot sa dansez pe muzica ce-mi place. Ca pot sa rad fericit / a. Si altele....... Dar mai ales....ca
AM ACEASTA VIATA CE-MI PERMITE SA FAC TOATE ASTEA
Este viata pentru care si Ingerii ne invidiaza. In sensul bun. Aici putem SIMTI: bucurie, placere, satisfactie, durere, dragoste.
Melodia de mai jos va ofera motiv de a multumi? Se intituleaza :"Iertarile"
Toti oferim, ajutam, sprijinim, o facem fara a astepta o recompensa. Poate ca uneori facem si gesturi din calcul. Pe ideea: il / o ajut, pentru ca este posibil la un moment dat sa am nevoie si eu de el /ea. Dar de cele mai multe ori facem asemenea gesturi pentru ca ne simtim bine. Si biologic se intampla asta: creierul creeaza endorfinele care ne dau senzatia de satisfactie/fericire. Si asta porneste de la starea interioara: sufletul se manifesta.
Deci este in firea noastra, a oamenilor, sa ajutam, sa sprijinim pe cei de langa noi. Fara recompensa. Si totusi.... Vrem sa ni se multumeasca. Sa primim un simplu " multumesc" dupa ce am spus o vorba buna, am oferit ajutor, am daruit ceva. Atat vrem: MULTUMESC. Sau poate nu constient. Dar suntem nemultumiti/ dezamagiti cand nu primim acest cuvant.
Este adevarat ca nici un gest, nici un cuvant, nici o idee, nici un gand nu raman fara urmari asupra noastra. In timp - de la cateva secunde la cateva luni / ani, primim consecintele manifestarii noastre ca fiinte energetice. Deci, nu facem noi asemenea calcule. Universul o face in locul nostru. Dar "Multumesc", are o foarte mare importanta. Azi, am realizat de unde iritarea/ insatisfactia mea cand nu mi se multumeste -prin cuvinte - pentru ceea ce fac.
Rationamentul era atat de simplu si in fata mea, incat nu l-am sesizat pana acum: daca noi suntem creatia lui Dumnezeu si expresia Lui exista in noi, iar El se manifesta prin oameni, inseamna ca atunci cand noi spunem "multumesc", de fapt...Ii multumim lui Dumnezeu.Recunoastem faptul ca am primit ajutor / am fost ajutati de El prin intermediul persoanei din fata noastra! Atat de simplu, ca te cutremuri!
Realizati cat de mult se schimba semnificatia unui cuvant cand ii intelegi puterea? Valoarea? Adevarata semnificatie? Daca nu multumim, consideram ca noi, partea umana din noi, egou-ul/ personalitatea noastra este cea care a acordat ajutorul. Si de fapt atunci ne indepartam de Divinitatea din noi. De sufletul nostru. De esenta noastra. Dar multumind, ego-ul paleste, considera ca se umileste. Eiii......... dar atunci se materializeaza unul din indemnurile Mantuitorului: " Cei ce se vor micsora, de fapt se vor mari."
Analizati. Meditati.
Aceasta revelatie/ intelegere vreau sa v-o ofer drept dar de Craciun pentru 2013. Poate vor mai fi si altele. Cine stie................
Va propun ca in Seara de Ajun, la ora 21 .00 ora Romaniei, fiecare dintre cei ce rezonati cu aceasta idee, sa trimiteti un gand de multumire Celui a carei Nastere o sarbatorim. Copilului Christic din sufletul nostru. Daca o faceti, veti simti puterea rugaciunii in grup, facuta indiferent la ce distanta unul de altul, avand un punct comun: trairea gandului. Voi reveni cu aceasta propunere si zilele viitoare.
Ni se tot vorbeste despre defectele pe care le avem si ce calitati ar trebui sa demonstram. Si daca v-as spune ca nu exista defecte? Ca exista doar calitati - de fapt sunt atribute ale FIINTEI UMANE- dar atunci cand sunt exprimate in exces, devin defecte. Adica ne fac rau. Si.......incurca pe altii. Ca orice alt lucru defect.
Sunt generoasa. Ajut, ofer, daruiesc. Dar o fac fara masura. Unde ajung? Sa raman fara ceea ce-mi apartinea. Sunt econoama, bun administrator al banilor si lucrurilor. Tin la ele. Dar atat de mult incat ma transform intr-o zgarcita. Nici una din variante nu este buna.
Sfantul Apostol Pavel spunea : "Cumpatare in toate".
Psihologia - nu toate laturile ei si nu cea moderna- ne tot invata cum sa scapam de defecte. Ne spune sa nu fim egoisti, sa nu fim rai. Sau.....sa fim generosi, sa fim buni, sa fim toleranti. Parca ultima afirmatie este mai bine suportata de creier, nu-i asa? Parca are alta muzicalitate. Dar tot ne spune ce sa facem.
Exista si teorii care ne invata -toti ne invata (de fapt invatam sa cautam in noi)- sa acceptam "umbra" din noi. Sa ne acceptam defectele. Dar tocmai ce-am spus ca nu sunt defecte! Atunci, ce sa acceptam? Pe noi. TOATE laturile noastre. Am vazut mai demult un film care vorbea despre mister si magie. O scena m-a impresionat si m-a ajutat sa-mi accept cat mai multe dintre laturi. Eroul principal cauta sa omoare un monstru - care lua permanent alta infatisare, care era ca un abur intunecat de cele mai multe ori- si nu reusea. Pentru ca nu-l cunostea. Nu -i stia identitatea, nu stia cu cine se lupta. De cate ori se infruntau, monstrul ii spunea ca nu va reusi s-o faca. Si disparea. La un moment dat, n-a mai cautat sa-l omoare si i-a spus ca stie cine este. S-a apropiat de ceea ce era urechea monstrului si i-a spus: ESTI EU. Si-n acel moment a inspirat, l-a asimilat, monstrul/aburul a disparut, iar eroul principal a devenit mai puternic asimiland forta monstrului.
Asa am inteles ca ceea ce vedem ca un defect, ca o trasatura "rea" a noastra, are rolul si puterea ei.
Exemplificare: Sunt hotarata, destul de bataioasa. Ar fi defecte considerate pentru o femeie. Dar sunt pusa in situatia de a apara pe cineva in fata unor terti: institutie sau persoana fizica. Firea mea ma ajuta. Sau invers. Sunt calma, blanda si pot fi perceputa ca prea moale, fara personalitate. Dar am de lucrat intr-un mediu sensibil- cu copii/ batrani/persoane bolnave/confesor, etc. Firea aceasta imi este necesara.
Pe de o parte ne nastem cu firea care ne trebuie pentru a ne indeplini planul de viata; pe de alta parte, avem nevoie in viata si de latura care nu ne caracterizeaza in mod esential. Dar ne ajuta.
Important este sa fim constienti de ce anume suntem in stare si sa folosim acea latura a noastra care ne este necesara. Suntem ca o camara: aici gasesti si zahar, mirodenii, faina, dar si ulei, otet, mustar, muraturi. De toate ai nevoie.
Invatati sa va accepati mai ales latura "cenusareasa" pe care incercati s-o ascundeti. Ea va va ajuta in cele mai importante momente ale vietii. Verificati.
Astazi am avut de sustinut o lucrare in cadrul Simpozionului "Gogu Constantinescu", la Ploiesti. In public vorbesc din 1992 de cand fosta mea sefa m-a trimis sa tin ore de informare despre HIV/SIDA prin institutiile -inca renumite!- din Ploiesti si prin unitatile militare. As minti sa spun ca de fiecare data am avut emotii. Sau ca erau de aceeasi intensitate. Dar astazi stiam ca publicul va fi un fin si bun cunoscator al tainelor stiintei. Inainte de a iesi pe usa, l-am rugat pe Arhanghelul Gabriel sa ma ajute "saspun ceea ce trebuie sa spun si ceea ce ei trebuie sa auda". Asa m-am concentrat pe ceea ce am de facut, incat mi-am uitat telefonul acasa. Mi-am dat seama ca nu-l am cand eram aproape de locatia unde s-a sustinut evenimentul. Altadata m-as fi ingrijorat. M-as fi gandit ce se va intampla daca voi fi sunata, cum voi fi gasita, etc. Numai ca acum, sufletul meu era extrem de linistit. Netulburat de nici o emotie. Si-am inteles ca nu-mi va trebui peste zi. Chiar daca voi fi sunata. Se poate si fara sa fiu la celalalt "capat al firului". Cand am ajuns acasa- pe la 18.00- aveam 13 apeluri si 2 mesaje. Dar nici unul nu reprezenta o urgenta. Stiti ce bine a fost intr-o asemenea liniste? Am fost si la scoala, am mai avut de mers in doua locuri, m-am gandit sa sun pe o prietena la un moment dat pentru a face un program impreuna, dar nu am avut cum. Stiti ce s-a intamplat? Programul la scoala s-a prelungit, asa incat n-as fi putut sa ma intalnesc cu prietena mea daca programam asta, in cele doua locuri am rezolvat fara sa trebuiasca sa anunt ca vin. A-ti face planuri in ziua de astazi-mai ales pe termen lung- este, ceea ce se spune in Ecleziastul:
"O desertaciune a desertaciunilor! Totul este desertaciune".
Cum stie Universul si implicit Sinele meu ce-mi trebuie si Cand? imi trebuie.................
In urma cu cativa ani ma intreba o verisoara -aceeasi intrebare o mai primesc si acum dar sub alte forme- cum pot sa nu fiu nemultumita de ceea ce este in jur. Cum nu sunt dezamagita? Am mai spus: imi intretin propria "parcela" si daca fiecare ar face la fel, am avea o gradina ingrijita si frumoasa. Vreau-este un act de vointa- sa multiplic, sa dezvolt, sa maresc, ceea ce consider a fi frumos, necesar, intelept, relevant, folositor.
Va las spre informare si adresa site-ului unei asociatii pe care o conduc. Sigur veti gasi informatii utile iar pe mine ma scutiti sa le reproduc.
Ieri m-am intalnit cu o prietena. O persoana inteligenta, foarte pregatita pe domeniul ei, sensibila. Dar de aproape un an se vede si se considera un om rau, un om care facre lucruri rele, in pofida faptului ca-si doreste sa nu faca pe nimeni sa sufere. Dar EXACT asta obtine. Suferinta celor din jur. Iar oamenii din viata ei nu reusesc s-o inteleaga.
Pai, cum sa aduca armonie si liniste celor de langa ea, dacaea insasi crede despre ea ca este om rau si face doar rau? Am mai spus si ati observat din viata proprie. Ceea ce crezi despre tine, ACEL lucru vei ajunge sa-l traiesti.
Vechile scoli de spritualitate -toltecii- numesc starea aceasta a mintii, MITOTE. Inseamna "ceata" care nu ne lasa sa vedem cine suntem cu adevarat, ce suntem . Este ceata care ne invaluie mintea si nu ne permite sa vedem limpede. Dar toate aceste pareri autodistructive pe care le avem si le exprimam, nici nu sunt ale noastre. Nu. Le-am acceptat. Le-am dobandit.
Cand se naste, copilul este pur si luminos. Curat din orice perspectiva ai privi. Pe masura ce se adapteaza atmosferei locului de nastere, si acestei planete in general, primeste influxuri si influente de ORICE natura si de la oricine. Parinti, frati, rude, profesori, vecini, prieteni.
Invata din primele luni sa obtina simpatia/atentia/afectiunea celor de langa el. Nici la tinerete nici la batranete, nimanui nu-i place sa stea singur. Cum sa vrea atunci un copil, sa fie lasat intr-un patut, fara sa simta nimic in jur? Si atunci......plange. Mama vine repede, il ia in brate, el tace si conform legii lui Pavlov, a inteles cat de bine este daca plange. Primeste tot ce n-a avut ore intregi.
Mai sunt si cazurile in care parintele vrea sa fie autoritar cu bebelusul, si chiar daca plange, il lasa s-o faca pe principiul "plansul ii face bine, ii dezvolta plamanii. Si lasa ca nu are nimic. E schimbat, a mancat, o sa adoarma". Eventual il pacaleste cu o suzeta.
Dar trec anii, si de pe la 2 ani incepe "razboiul de forte" dintre adulti si copii. Manipularea pe de o parte -din partea copilului- si intimidarea de cealalta parte - a parintilor. Si pe masura ce ii spui copilului ca " nu exista decat locul intai care este important; nimeni nu-si aminteste de locul doi" sau " tu ai de toate si nu esti in stare sa fii primul/prima? Fata lui X nici pachet nu are la scoala dar a iesit si anul asta cu coronita. Tu n-ai fost in stare." Si sarmana fata/sarmanul baiat incearca din rasputeri sa nu dezamageasca pe tata. Sau mama. Si ajunge sa nu mai fie el/ea. S-a transformat in cineva necunoscut lui. In cineva pe care parintele l-a conturat. Si ajunge la psiholog la 23 de ani, pentru ca nu reuseste sa ia o decizie pentru relatia ei de cuplu. Pentru ca nu stie ce vrea. Nu se cunoaste.
Am avut la terapie zilele acestea o tanara care era convinsa ca problema ei era legata de relatia cu tatal. A realizat in timpul sedintei ca durerea profunda, rana cea mai adanca si foarte bine mascata, era sentimentul ei fata de mama. Relatia cu mama. Dupa rezolvarea subiectului s-a rezolvat si problema cu senzatia de sufocare si s-a transformat dintr-o tanara timorata, care se exprima cu greutate, cu privirea stearsa si chip inexpresiv, intr-o tanara volubila -recupereaza!- deschisa, cu ochi luminosi si chip expresiv. Teama de a nu o dezamagi, de a nu o supara pe mama, i-a blocat tinerei capacitatea de dezvoltare. Cand si-a deschis usa sufletului, cerul vietii a fost aria ei de exprimare. Stie ca doar ea poate decide ce sa faca si cum sa faca pentru a fi fericita. Indiferent ca ceilalti sunt sau nu de acord.
Am mai avut la terapie tineri -25-30 de ani- care nu-si puteau trai PROPRIA viata, pentru ca nu erau de acord cu alegerile lor, mamele. Si realizau cu ei ceea ce eu numesc- santaj emotional. Cum se manifesta? Ii spune baiatului ca daca mai se intalneste cu "fata asta" (pe care n-o accepta mama) ea se imbolnaveste. "Din cauza ta am facut hepatita". " Din cauza ta ma doare ficatul". "Din cauza ta nu mai dorm. M-ai facut sa am insomnii". "M-ai imbolnavit cu incapatanarea ta. Ai sa ma ai pe constiinta". Si tot asa. Cunoasteti "repertoriul"?
Si cum sa duca cineva o asemenea vina? CINE? ar duce-o? Doar ca tanarul nu stie ca problema este la mama. Fie ca posesivitatea este atat de mare ca nu mai vede nimic. Fie ca vrea dragostea baiatului ca un substitut a dragostei sotului/ barbatului din viata ei. Fie ca nu stie ca poti sa nu suporti pe un om care nu ti-a facut nimic, dar.........care fie ti-a facut intr-o viata anterioara, fie tu i-ai gresit cu ceva si sufletul a recunoscut celalalt suflet si si-a amintit. Noi putem sa ne pierdem memoria mentala. Cea a sufletului, niciodata. O purtam de-a lungul existentei cu noi.
Astfel, traim in MITOTE si nici nu stim. Cand sufletul sufera in ciuda a tot ceea ce in exterior este perfect, inseamna ca PERFECTIUNEA aceea nu este pentru el. Este "perfectiunea" pentru mama/tata.
Cei ce sunteti parinti: din dragoste pentru copiii vostri, intr-o seara linistita de iarna, in linistea sufletului vostru, treceti in revista motivele care v-au determinat sa luati unele decizii in raport cu viata copilului. Vedeti -cu SINCERITATE- cand motivul a avut radacina intr-un sentiment de frica, sau intr-un sentiment de suparare, sau de exaltare. Veti vedea, ca acum, la "rece" privind, ati fi luat alte decizii.
Puteti face asta chiar daca au trecut si 20 de ani de la acel moment. Cum? Inchideti ochii, aduceti in memorie momentul, si rugati pe fiul/fiica voastra sa va ierte pentru ceea ce-ati spus sau ceea ce ati facut atunci. Sau poate ca nu ati spus, ori nu ati facut. Dar acum stiti ca ati gresit. S-ar putea sa va vina sa plangeti, sa va intepe inima, sa simtiti ca ametiti sau ca va doare in piept ori va strange la nivelul gatului. Nu-i nimic. Senzatiile vor dispare in momentul in care s-a vindecat la nivel energetic, subiectul. Nu-i necesar sa-i cereti direct iertare. S-ar putea nici sa nu inteleaga ce vreti de la el. Faceti la nivel de suflet. Acolo vine vindecarea.
Va invit pentru cateva momente la o intalnire cu feminitatea, sensibilitatea, dragostea, pentru a va reaminti de toate aceste atribute ale sufletului fiecaruia dintre noi. Permiteti sufletului sa se manifeste asa cum stie el.
Ne agitam, alergam, cumparam, cautam, alegem, separam, facem -parca!- tot ceea ce n-am facut un an intreg. Ca si cum noul an vine si ne cere explicatii pentru ceea ce-am dat sau n-am dat si de teama raspunderii, ne agitam. Nu ne ajunge timpul. El si asa parca s-a facut prea "mic" pentru cererile noastre prea mari. Acum vrem sa oferim, sa ajutam, sa sprijinim. Sa fie asta doar o necesitate a sufletului nostru si nesatisfacuta un an intreg? Sau si perioada in sine are MAGIA ei? Ne "atinge" intr-un anume fel coardele sufletului si ne trezim deodata ca facem gesturi pe care nu le-am facut 11 luni sau, de care nici nu stiam ca suntem in stare.
Asa sunt Sarbatorile de Iarna. Cu parfumul zapezii, cu miros de vin rosu cu scortisoara, cu gust de gutui coapte, cu muzica lina, plina de savoarea sentimentelor. Asa ne pregateste Viata pentru lunile in care va renaste. Pentru primul fir de ghiocel. Pana atunci, ne trebuie gerul care "arde" tot ce "misca" in aer si ne-ar putea imbolnavi, ne caleste si ne curata gandurile, sentimentele si chiar corpul fizic. Acum este si postul care ne pregateste sa recunoastem Copilul Christic din inima, un post usor-desi este iarna si varietatea culinara este minima, dar ne pregateste si pentru postul Pastelui, dur, puternic si plin de Forta Creatoare.
Oare intamplator sarbatorile de iarna aduc cu ele si sarbatoarea celor doi Mosi? Mos Nicolae si Mos Craciun. Primul aduce dulciuri- sa apropie de copii/ de noi, dar aduce si nuielusa pentru disciplinare. Tot a copiilor. A noastra, adica. Cel de-al doilea, vine cu daruri ca mesaj si moment de bucurie pentru Nastere.
Indiferent in ce religie te regasesti; indiferent ce varsta ai; indiferent ce pregatire ai, perioada de iarna este cea mai iubita perioada din an. Chiar daca aduce si termene, predari, incheieri de situatii, bilanturi, munca, solicitare si oboseala. Are si remediile ei.
.
Indiferent ce facem, indiferent cum facem, indiferent unde facem, niciodata nu suntem singuri. Langa sufletul nostru, este INTOTDEAUNA, El. Dumnezeu prin Prezenta Sa tacuta si plina de respect pentru creatia Sa, nu ne tulbura. Dar ne intinde mana si cand nu-i cerem. Daca o facem, este in avantajul nostru. Amintiti-va de El si vorbiti-i in gand. Va aude. Mai mult, va ASCULTA. Ii vorbeste sufletului vostru si asa voi simtiti mesajele.
Foarte mult, mie imi place sa arunc ce consider ca nu-mi trebuie. Astazi, am vazut 3 cartuse de imprimanta - scria HP pe ele, dar erau diferite ca marime. Primul impuls a fost sa le iau si sa le dau, gandindu-ma ca nu mai am imprimanta pentru ele. Dar cand am luat in mana doua dintre ele, am simtit o retinere. Rational nu intelegeam si iar m-am gandit ca nu mai am imprimanta. Cand l-am luat pe al treilea din raft, n-am avut nici o rezerva. Le-am luat totusi pe toate, si cand sa le pun in geanta, mi-am amintit ca mai am o imprimanta pe care n-am folosit-o de aproape 3 ani si care este un HP, la care folosesc cele 2 cartuse. Asta inseamna sa nu asculti de la inceput de mesajul sufletului. Acel mic, timid, rezervat mesaj care incearca sa-si faca loc prin zgomotul mintii. Starea ne disconfort nu ma parasise nici dupa ce-am iesit din camera. De aceea am incercat sa nu ma gandesc la nimic, stiind ca asa voi intelege sensul starii interioare. Ca voi auzi vocea sufletului. M-am intors, si pe cele doua le-am lasat acasa.
Iarna este si momentul in care bunii, strabunii noastri, sunt mai aproape de noi ca in alte perioade. De aceea starea de melancolie, de reverie, de readucere in memorie a momentelor placute traite alaturi de cei ce-au fost in viata noastra, este mai intensa ca oricand. Toate bucuriile pe care le traiti si ale caror cauze nu lecunoasteti, vin de la Divinitatea din voi. Tineti minte acest lucru si verificati. Nici o traire de acest gen nu va aduce o durere sau nemultumire.
Va las spre incantarea sufletului prin cele trei atribute- cuvant, muzica si imagine, in compania unui frumos cantec si a unei voci aparte. Sa aveti o seara de sambata minunata.
In primul rand va rog, pe voi toti care ati cautat zilele acestea o postare noua si nu a venit, sa ma iertati pentru dezamagirea creata. Am avut o saptamana aglomerata care nu prea mi-a lasat rezerve de a ma exprima in scris.
Pentru seara de Ajun de Mos Nicolae, va doresc sa aveti ciobotelele pregatite si curate pentru ca Mosul sa puna in ele bomboane de zambete, ciocolata de bucurie si fructe de inocenta.
Copilul din voi, sa fie fericit.
Priviti inregistrarea de mai jos si, pentru ca este mai lunga, urmariti macar primele 2 minute si apoi de la 1:21:20 pana la 1:26:20. Cronometrul din partea stanga va va arata momentele.
Urmariti emotia spectatorilor cand melodia le transmite durerea istoriei traite si apoi, priviti cum pot trece la starea de bucurie suprema, deschisa, la urmatoarea melodie. Emotia nu opreste Timpul in loc. Nici nu trebuie s-o faca. Are rol doar de a tine treaza sensibilitatea umana, de a ne aminti ca PUTEM fi sensibili. Ca putem fi calzi. Putem fi ingaduitori. Putem fi iubitori. Spectacolul acesta ne aminteste acest lucru. Bucurati-va inimile de culoarea lui, de parfumul melodiilor, de emotia transmisa de spectatori.
LA MULTI ANI, celor ce purtati numele Sfantului Ierarh Nicolae sau aveti in viata voastra oameni aflati prin nume, in grija acestui mare sfant. Copiii, tinerele fete, cei necajiti si suparati, gasesc intotdeauna un puternic protector in Sfantul Nicolae, in momentul in care isi indreapta gandul catre el. Singura conditie este sa ii cereti clar, direct si sa tineti minte sa-i multumiti imediat ce ati incheiat rugaciunea.
